Nişte tineri care şochează cu muzică veche

*

 Sunt muzicieni profesionişti, care pot cânta, la prima lectură, orice partitură pe care le-o pui în faţă. Desluşesc totul cu pasiune, pentru că le-a fost ursit să se nască printre viii cu adevărat vii. Ieri, la Bacău, am băgat de seamă şi cât sunt de tineri.

*

Cântecele naţionale româneşti, pe care le retrezesc din letargie, sunt expresia curiozităţii lor. Trăiesc febril şi dinamic din alte activităţi, dar îşi fac mereu timp pentru căutarea şi revigorarea rădăcinilor spiritualităţii neamului lor.  Şi sunt tineri; până ieri, nici nu am băgat de seamă cât sunt de tineri.

*

Când se redescoperă drept zicălaşi, tinerii aceştia, care obişnuiesc să călătorească în timp, seamănă cu nişte arheologi, care curăţă de tina vremelniciilor ceea ce găsesc sub brazda uitării şi a ignoranţei şi aşează totul în altarul identităţii şi demnităţii naţionale. “Exponatele” sunt spectaculoase sau nu, funcţie de cum le-au creat generaţiile de antecesori. Dar toate sunt moştenirea noastră, sunt ceeea ce ne aparţine şi ne defineşte. Şi sunt atât de tineri!

*

Petrică Oloieru, Răzvan Mitoceanu, Ionuţ Chitic, Adrian Pulpă şi Narcis Rotaru au aşezat în sanctuarul spiritualităţii noastre 700 de cântece, în numai doi ani de zile. Gloriile lor vin din alte preocupări artistice şi creative, dar şi-au făcut vreme şi respect pentru a înlătura colbul şi întunericul din cale. Acum li s-a alăturat şi Mihai Hrincescu. Şi toţi sunt tineri. Mult prea tineri pentru o astfel de maturitate existenţială.

*

*