Nicolae Tăutu: Prietene Cernăuţi | Dragusanul.ro

Nicolae Tăutu: Prietene Cernăuţi

Un poet uitat la răscruci de drumuri şi stele,

Cernăuţi, prietene vechi al nopţilor mele,

Trupul tău de piatră l-am sărutat de-atâtea ori

Când ne uitase pe rând aici cârdurile de cocori.

*

Eram după prima iubire într-o noapte cu vânt, ceaţă şi ploaie

Miroseam a vânt când l-ai cunoscut pe Tăutu Nicolae,
M-ai invitat în grădina ta amiră ca-ntr-o odaie.

Eram flămând, dar tu n-aveai decât vânt, ceaţă şi ploaie.

*

Oamenii nu mai aveau pentru mine nici un cuvânt;

Tu mi-ai dat tot ce aveai: ploaie, ceaţă şi vânt,

Eu ţi-am întins, prieten, ultimul pahar cu vin

Şi de-atunci ştiu că nu mai sunt atât de străin.

*

Ţi-aduci aminte de-o noapte de iarnă pustie

Când albele tale case lunecau în sicrie

De nunţi am adus vinul cel tare să-nşele

Şi-am băut pentru fiecare mort din ele,

*

Mâine vei fi singur să bei mai departe,

Eu voi fi uitat, un nume vechi pe-o carte,

Dar când va fi o altă toamnă cu vânt, ceaţă şi ploaie

Să-ţi mai aduci aminte de Tăutu Nicolae.

*

(Revista Bucovinei, nr. 7/1944, pg. 251)