Nicolae Crasi, un mare pictor neştiut (IV)

Artişti plastici din Ipoteşti: Nicolae Crasi şi Radu Iaţcu

*

Nimic din simbolistica ancestrală nu lipseşte din grafica lui Nicolae Crasi, nici octogonul, în toate variantele astrale, nici triunghiul “celtic” (intuit, parcă, aidoma celui din anul 5.000 înainte de Hristos, descoperit, ulterior, de arheologul Constantin-Emil Ursu, la Baia), nici “paradesha”, nici dubla sfinţenie a omului sfânt – acestea din urmă, în defăşurări aglomerate, ba chiar şi stilul primordial de naraţiune cosmică, în care fiecare om devine o cetate, aspirând spre ceruri şi mutându-şi străbuni în cer.  De aici, senzaţia de templu, de iluminare, în care oficiază sacerdotul, caracteristică operei lui Nicolae Crasi şi contactului iniţiat cu o astfel de operă narativă (naraţiunile mitului iniţial şi iniţiatic prin linii, în dispuneri dezvoltate, care valorificau, prin perimetre, cele două cruci, se rosteau în “limbajul ritmicităţii”, universal şi păstrat ca atare în toate culturile lumii).

*

Nicolae Crasi esenţializează, în puţine cuvinte rostite, ceea ce am spus eu mai sus, definind un crez artistic dezarmant: “Frumuseţea unui om o găseşti, întotdeauna, în sufletul lui, nu în aspectul lui fizic”. Nicolae Crasi a izbutit să-şi desluşească frumuseţea lăuntrului, înfăţişând-o tainelor, cumva boeme, cumva sacerdotale, în care îşi trăieşte însingurările.

*

*