Nicolae Crasi, un mare pictor neştiut (II) | Dragusanul.ro

Nicolae Crasi, un mare pictor neştiut (II)

Casa cu pictor 2

*

La vreo doi kilometri de Suceava, într-o casă de pe dealurile domoale ale Ipoteştilor, marcată cu o insolită carte de vizită (o frescă), trăieşte Nicolae Crasi, un artist plastic înăscut, despre existenţa căruia nu am ştiut nimic, până în această săptămână, când l-am însoţit pe vărul lui, Radu Iaţcu, doar ca să-mi arate “un artist mai mare” ca el. Fiind noi vechi, ba chiar străvechi prieteni, cunosc bine opera plastică a (mai nou) arhitectului francez Radu Iatzko, iar provocarea m-a făcut curios.

*

Verii artişti plastici Nicolae Crasi şi Radu Iaţcu

Verii artişti plastici Nicolae Crasi şi Radu Iaţcu

*

Nicolae Crasi lucra, în grafică şi pictural, o mărturisire artistică a caselor vechi din satul lui natal, deja invadat de mătăhăloasele făloşenii arhitecturale şi ale sucevenilor cu bani, dar şi ale multora dintre ipoteşteni, dar, fotografiind lucrările lui Crasi, în ordinea întâmplătoare a dezvăluirii, am decis să redau starea de fapt fără decupaje şi în naturaleţea descoperirii unei opere temeinice, pe care, împreună cu Emil Ursu, cu fiul meu, Andi, şi cu Mihnea Blidariu, premeditez să o scot la iveală, într-un mod cât mai spectaculos posibil, printr-o expoziţie de autor. Prima personală din viaţa pictorului pictor Nicolae Crasi.  Deocamdată, reproduc, doar câte şapte pe zi, fotografiile făcute în grabă, dar şi într-un firesc al aderenţei la mit (în afară de înfăţişările artelor, prin care ni se dezvăluie, clipă de clipă, bunul Dumnezeu, eu nu cunosc şi nu recunosc alte mituri).

*

Grafica 8

Grafica 9

Grafica 10

Grafica 11

Grafica 12

Grafica 13

Grafica 14

*


Comments are closed