Naţiunea Poeţilor 2015 | Dragusanul.ro

Naţiunea Poeţilor 2015

Coperta Natiunea 2015 M

*

O antologie bilingvă hebraico-română, cu texte ale unor poeţi evrei de origine română şi ale unor poeţi români din Suceava zilelor noastre, concepută pentru a contribui la „spargerea lespezilor / act terminal / din generaţie în generaţie” (Manfred Vinkler), într-o epocă în care „ziduri se clatină şi-n cer un idol / se năruie încet, încet, încet” (Roman Istrati), prin consolidarea conceptului de naţiune a poeţilor, reuneşte, în „intimitatea cuantică a filelor” (Constantin Severin), cincisprezece poeţi, toţi „în faţa foii înarmaţi cu sentimente” (Menachem M. Falek).

*

Prin antologia „Naţiunea Poeţilor 2015”, „literele strigă spre cer” (Aviva Golan), „sufletul stă să se rupă” (Sofia Viconeanca), în vreme ce „o fetiţă oarbă scrie cu degetele pe zid” (Liviu Dorin Clement), iar „timpul aşteaptă să şi le ia pe ale lui” (Lea Taran), „până s-ajungem, / până să credem, / până să fie adevărat” (Victor T. Rusu).

*

În ordine alfabetică, Hedva Rabinson Bachrach, Dorin Liviu Clement, Ion Drăguşanul, Aviv Ekrony, Menachem M. Falek, Aviva Golan, Avigdor Gonen, Roman Istrati, Hava Czutrin Nathan, Victor T. Rusu, Constantin Severin, Lea Taran, Sofia Vicoveanca, regretatul bucovinean Mannfred Vinkler şi Alexandru Ovidiu Vintilă, toţi desenaţi de artistul plastic Mihai Pânzaru-PIM, îşi caută propriile identităţi astrale, definind şi concretizând pe pământ identitatea dumnezeiască de naţiune a poeţilor.

*

Antologia se va lansa, odată cu vernisarea expoziţiei itinerante a două tabere de pictură, care se vor desfăşura simultan, şi cu un concert acustic prevestitor de Bucovina Rock Castle, susţinut de Mihnea de la Luna Amară şi Andi de la Toy Machines, în perioada 12-16 august 2015, la Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Suceava, Calafindeşti şi Corlata – capitală recunoscută şi asumată a Naţiunii Poeţilor.