Naţiunea Creatorilor, primele patru afişe | Dragusanul.ro

Naţiunea Creatorilor, primele patru afişe

Afis Campulung m

*

Festivalul European “Naţiunea Creatorilor” (13-17 august 2015), reuneşte făptuitori de artă din Israel, Slovacia, Cehia, Croaţia şi România, şi valorifică o formulă inedită de spectacol, care să consacre statul nostru, al pictorilor, al muzicienilor şi al poeţilor, de zboruri captive în “ordinea” civilizaţiei pământene.

*

Pot participa la manifestări şi politicienii din judeţ, dacă şi-au întărit cât de cât imunitatea şi pot spera că nu vor face o toxiinfecţie intelectuală. În fond, noi nu dorim să punem în pericol viitorul măreţ al patriei, pe care numai ei îl reprezintă, întrupă şi îmbuibează.

*

Încă nu am afişul pentru Suceava, pentru că nu a fost decisă locaţia, dar pe celelalte le-am făcut şi vi le prezintă în ordinea calendaristică a manifestărilor, festivalul debutând la Câmpulung Moldovenesc, dar dincolo de ruinele urbane, la BTT.

*

Afis Gura Humorului m

Afis Calafindesti m

Afis Corlata m