Nadia, Năstase şi pigmeul turcescu | Dragusanul.ro

Nadia, Năstase şi pigmeul turcescu

 

                                                                                                                                                     Nastase 3

Nadia 3        Nadia Comăneci şi Ilie Năstase n-au fost şi nu sunt decât materializările visurilor noastre. Visuri transmise din generaţie în generaţie, dar pe cale de a se ofili în umilinţa istorică, dar nepăsătoare şi nerecunoscătoare, în care ne tot irosim de vreo câteva sute de ani.

 

         Apoi s-au ivit ei, Nadia şi Năstase, pentru a ne reda şi încrederea, şi demnitatea. Şi am început să existăm prin ei, să visăm şi să fim mândri prin ei. E drept, erau împliniri de împrumut, la o primă vedere.

Nastase 1                                                                                                 Nadia 2

        Nastaz, cum îi spueau francezii, artist înnăscut şi sportiv fără vârste, semăna, inclusiv pentru noi, cu un spadasin medieval, cu un cavaler rătăcitor, căruia toţi îi purtam mantia victorioasă, prin turniruri.

 

         Nadia, mugurul acela de copiliţă răsfăţată, sigură pe sine şi dezinvoltă, era însăşi poezia, era însăşi muzica, era însăşi transparenţa cosmică a culorii revărsată pe pânză sau în spaţiu.

Nadia 1

                                                                                                           Nastase 2

        Nadia şi Năstase se transformaseră în identitatea noastre dorită şi, în bună parte, cuvenită, cu care, pentru o întreagă eternitate, ne preafericea bunul Dumnezeu. Ei continuă să existe acolo, în eternitate, veşnici învingători şi risipitori fericiţi de bucurii în sufletele românilor.

 

         Ei nu mai sunt, e-un cântec tot ce sunt, ar putea zice românii, parafrazându-şi POETUL, împlindu-i spusele prin închinare recunoscătoare şi prin desluşirea metaforelor lui sfinte în inflorescenţele viguroase şi durabile, care s-au numit, se numesc şi se vor numit Nadia Comăneci şi Ilie Năstase.

Turcescu 1

                                                                                                 Turcescu 2

        Dar apare ăsta, invidiosul, măruntăciosul, pupăciosul, cântăciosul, nimicniciosul şi zvârle cu noroi în icoanele identităţii noastre. Ăsta, pupbăsecu şi pupoglingiosul, ăsta, fără nume, fără identitare, care atârnă ca saliva jegoasă a păianjenului ba de un microfon, ba de un pix, ba de griful unei chitări, încercând, dându-se de ceasul morţii să pară alteceva decât saliva fetidă a unui păianjen, şi salivează din haznaua creieraşului lui direct pe icoanele identităţii noastre, pe sufletul nostru, cel care durează şi dincoace, şi dincolo de noi, şi prin alţii, dar şi prin Nadia Comăneci şi Ilie Năstase.

 

         Apare turcescu, nimicnicescu, irosescu, dejecţia super-efemeră a urâţeniei din noi (pentru că există în noi, ceilalţi, şi o astfel de urâţenie), ăsta care insultă prin însăşi aparenta lui existenţă, încercând să mânjească doar ceea ce e pur şi imaculat.

 

Să-ţi fie ruşine, măi ăsta!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *