N. Beldiceanu: Sara lui Sfântul Vasile

Un poem-mărturie, scris de Nicolae Beldiceanu, despre obiceiurile moldovenești de iarnă, din anul 1879, vedea lumina tiparului în „Convorbiri literare” din 1 ianuarie 1880. Merită reprodus și cunoscut, în ciuda simplei versificări, drept mărturie veche, în care figurează și un eres deja pierdut: cel al vrăjii în apa fântânii, în care lumânarea îți poate desluși chipul ursitului.

Prin orașe răsfățate,

Prin bordeie și prin sate,

Sara după asfințit

Urătorii au pornit.

Simbolul de avuție,

Plugul bine vestitor,

Ne aduce bucurie,

An de bunuri rositor.

Vorba merge legănată,

Sună clopotul tot rar;

Pocnesc bicele de-odată,

Inimile viu tresar.

O ciudată matahală,

Capra tradițională,

Strigă, zbiară ascuțit,

Câinii bat la ea cumplit.

Tobe, fluiere, buhaie

Zgomot fac asurzitor;

Ursul cu blana de paie

Sărutări dă fetelor.

Un cocoș în depărtare

Cântă douăspre’ce oare;

Miezul nopții a sosit

Și cu el anul dorit.

O copilă la fântână

Cu lumânărica-n mână

Face vrajă de iubit,

Caută pe-al ei ursit.

Dar în apă privind, fata

Dă un țipăt speriat,

Căci ea simte deodată

Pe obraz un sărutat.

N. Beldiceanu

(Convorbiri literare, Anul XIII, nr. 10, 1 ianuarie 1880, p. 407)