Mormântul Poeţilor Necunoscuţi: Nicolae Nicoleanu

Nicolae Nicoleanu (1835-1871) e acela care încheie seria poeţilor lirici înainte de Eminescu. Gloria lui se întemeiază când Bolintineanu era pe la sfârşit, iar poeziile lui, sub titlul de „Poezii de N. N”, apărură, în 1865, anul când muriră Filimon şi A. Depărăţeanu.

*

Neagoe Tomoşoiu, căci aşa l-a chemat pe cel ce a voit ca viaţa să-i fie o taină şi un mister, s-a născut în Cernatul Săcelelor, din o familie fruntaşă, la 16 iunie 1835. Dimpreună cu familia sa, alungată de zavera din 1848, trecu în România, stătu câtăva vreme în Ploieşti, apoi în Buzău, la zgârcitul său unchi, episcop al Buzăului, Filotei. De aici, merse la Craiova, de unde, prin concursul unor admiratori ai poeziilor sale, fu trimis, în 1858, la Paris. De aici, se întoarse, în 1861, la Bucureşti. Numit director al liceului din Iaşi, ajunse în cercul literar „Junimea”, unde era apreciat drept un poet de valoare şi pus alăturea cu Alecsandri, Bolintineanu, Alexandrescu şi alţii. Reîntors la Bucureşti, fu, câtva timp, revizor şcolar, mai apoi, ca funcţionar la arhive, se stabili definitiv în Bucureşti. Fu membru al „Ateneului român”, colaborator al „Satyrului” lui B. P. Hasdeu etc.

*

Nicoleanu e poetul durerii. Idealul lui rar nu şi l-a aflat nicicând în lumea aceasta prozaică. Durerea lui e durere adâncă, melancolia lui e profundă. Probabil viaţa lui zbuciumată a avut deosebită influenţă asupra creaţiei lui poetice. Cu toate acestea, rar şi-a cântat durerile sale, căci din poezia lui transpiră durerile altora, îndeosebi ale neamului. Cu drept cuvânt s-a zis, că Nicoleanu e cel mai cald poet român al simţirilor altruiste. Aceeaşi fizionomie tristă şi ură contra lumii haine transpiră din „O durere”, „Bătrânul”, „Agonia dreptului”, „Adevăraţi aleşi”, „În memoria celor morţi pentru patrie şi libertate”, ca şi din una din cele mai bune elegii ale sale, „Dor şi jale”.

*

Chintesenţa simţirii lui poetice se poate vedea din frumosul sonet, ce se începe în următorul chip:

*

„Cel ce caută plăcerea într-a binelui iubire

Şi curajul de-a combate pentru cel nenorocit,

Voluptatea sufletească într-o nobilă gândire

Acela, numai acela poate zice c-a trăit”.

*

Nicoleanu a scris, afară de Asachi, între cei dintâi sonete în limba română. Prin viaţa şi tonul elegiac al poeziei sale, reaminteşte pe francezul Alfred de Musset, care, se vede, l-a influenţat (Minea, prof., Prelegeri din Literatura română, în Foaia Diecezană,  Anul XXI, Nr. 51, Caransebeş, 17 decembrie calendar vechi 1906, pp. 2 şi 3).