Mondenităţi ale vieţii cernăuţene | Dragusanul.ro

Mondenităţi ale vieţii cernăuţene

Bucovineni Cernauti 11

*

În ciuda legendărilor pe care le-a tot săvârşit istoria noastră triumfalistă, Bucovina istorică, deci Bucovina din vremea stăpânirii austriece, nu a avut nimic admirabil în ea, pentru că, datorită unei boierimi oportuniste, dominată de laşitate şi de umilinţă, nordul Moldovei se transformase într-un fel de voievodat călugăresc, în care limba română era considerată, de către însuşi marele ierarh, limbă diavolească, iar rusa, „limba pe care o înţelege Isus Cristos” şi pe care trebuia să o promoveze, prin predici, chiar şi „predi­catorului Catedralei metropolitane, Ioan Procopovici, român, care, conform concursului, predică ruteneşte, de la întocmirea lui Hakman”, după cum depune mărturie însuşi Titu Maiorescu.

*

Exista o tradiţie a panslavismului călugăresc din nordul Moldovei, căruia „Alexandru Hurmuzaki, „un tânăr blond, care tocmai îşi terminase studiile de drept la Viena, prieten al libertăţii”, i se împotrivea discret, fiind „capabil de devotament şi prevăzător”, după cum scria, în 14 mai 1848, revoluţionarul polonez Piotr Butkiewics, în Cernăuţi, adresându-se unui cunoscut scriitor polonez al vremii.

*

Relatările de mondenităţi cernăuţene, precum cele din „însemnările zilnice” ale lui Titu Maiorescu, schiţează, cu tuşe sugestive, o aristocraţie râncedă şi plictisită, târându-se pe poteca zilelor cu „mode” nemţeşti, într-un veac sărăcăcios şi primitiv, în care cărturarul I. G. Sbiera, „bolnav de reumatism, sărac şi în mizerie”, abia supravieţuieşte, cu cei 7 copii ai săi, într-o căsuţă plină de „mizerie, fără per­dele la ferestre, puţine paturi”, iar sora lui Eminescu, Aglae Drogli, joacă într-o trupă de diletanţi, împreună cu soţul ei, doar pentru a trăi cu adevărat şi a simţi că trăieşte.

*

Un Cernăuţi, capitală a unui voievodat călugăresc, vasal supus al Austriei, condus de un guvernator cu nevastă bogată, dar bolnavă mintal, cu epave ale boierimii de altădată (bătrânul baron Styrce, „alde Petrino”, „alde Christe” etc.), cu ceaiuri şi cu „souper”-uri, cu timp pierdut aiurea, într-o mondenitate pâcloasă şi greu de suportat.

*

Odată şi odată, dacă voi izbuti să adun toate mărturiile vremurilor, abia atunci voi putea scrie o carte adevărată despre Bucovina. Deocamdată, adun mărturii,  şi, deşi nu-mi amintesc dacă am mai publicat sau nu relatarea lui Piotr Butkiewics, voi face un scurt recurs sentimental la segmentele de memorie Butkiewics şi Maiorescu.


Comments are closed