"Misterele eleusine" ale Datinii bucovinene | Dragusanul.ro

“Misterele eleusine” ale Datinii bucovinene

Buciumaşii din Câmpulung Moldovenesc

Buciumaşii din Câmpulung Moldovenesc

*

Tradiţiile bucovinene cu măşti descind, în marea lor majoritate, din ritualurile religioase boreale, pe care Pindar şi, mai ales, Strabon, în baza mărturiilor şi mai vechilor Hecateu din Abderida şi Diodor Sicul, le identifică drept “rădăcină” a enigmaticelor mistere eleusine.

*

Ritualurile vechi boreale invocau, prin extaz şi intrare în armonie, anumite constelaţii, începând cu Lebăda (Cygnus) sau Crucea Nordului, desenată ca grup format din şapte fecioare în alb, care fascinau, cu cântecul lor, Universul, inclusiv cel terestru. “Lebedele”, deci cele şapte fecioare, cântau colindele lunare (ulterior, aveau să o facă doar bărbaţii), rolul de “mare vrăciţă” (cea mai veche, soţia lui Anu, deci a Cerului, se numea Cula), deci şi de preoteasă, revenind, în vremuri primordiale şi înainte de vremuri, femeii.

*

Odată cu conştientizarea timpului, prin anul 2.500 înainte de Hristos, a aparentei lui morţi şi învieri, în Capricorn, Cernunos (cerul îndepărtat), devenit, la greci, Cronos, Timpul avea să fie omagiat prin “dansul Cerbului” (cerb era considerat şi Orfeu), deci prin invocarea Capricornului, a Timpului conştientizat (“generaţia de aur”, cum o numea Hesiod pe cea anterioară, nu cunoştea Timpul).

*

"Cerbul" din Corlata lui Viorel Piersic

“Cerbul” din Corlata lui Viorel Piersic

*

Cea mai sugestivă variantă de “Cerb” din Bucovina este cea recuperată şi pusă în scenă de regretatul Viorel Piersic, la Corlata. Jocul începe agitat, îngrijorat, cu invocarea protectorului astral, apoi “Cerbul” moare şi învie, iar dansurile prind vigoare, sunt ale triumfului vieţii, majoritatea în ritmuri şi în tehnici de “Bătută”. Corlăţenii ştiu ce joacă, cunosc valoarea ritualică şi semnificaţiile “jocului”, aşa că izbutesc să suprapună ritualic vremurile şi vremuirile într-un netimp fabulos şi enigmatic.

*

“Cerbul” şi “Caprele” (variante degenerative ale aceluiaşi ritual ancestral) se joacă în mai toate satele Bucovinei, dar în amestec spectaculos şi, involuntar, bagatelizat, cu celelalte reminescenţe de ritualuri astrale. Lângă buciumaşii câmpulungeni, din prima fotografie, puteţi zări “Cerbul” muntenilor, leit cu cel al corlăţenilor, dar jucat băşcălios, cu efecte umoristice, nicidecum inefabile.

*

Urşii din Drăguşeni

Urşii din Drăguşeni

*

Jocul “Urşilor” omagiază Ursa Mare, civilizaţia boreală fiind “pământul de sub Ursă” din întreaga Europă. Sub influenţa exemplului ursarilor ţigani, şi acest ritual s-a vulgarizat, sacerdotul şi zeiţa vetrei (Mutul şi Muta, prezenţi şi în jocurile căluşereşti autentice) fiind puşi în scenă printr-o “ţigăneală” comedioasă, care nici vorbă să ironizeze ţiganul, ci doar valorifică un comic de situaţie facil şi direct.

*

"Urşii" din Boroaia

“Urşii” din Boroaia

De regulă, urşii sunt 5 sau 7 la număr, deci numere care “inventariază” stelele vizibile şi mai puţin vizibile din Ursa Mare. Desfăşurarea urşilor pe pământ păstrează, însă, imaginea stilizată fabulos a Ursei Mari:

*

Urşii din Mihoveni

Urşii din Mihoveni

*

Ursa Mare era omagiată (ca şi Luna sau Alba, prin colinde cântate), în prima decadă a lunii mai, odată cu Răsăritul Pleiadelor, când începea primul an nou al omenirii. Atunci înfloresc merii şi perii, invocaţi în colinde drept flori ale D’Albei (nu flori dalbe, ci ale Albei), după cum o probează şi obiceiul, păstrat de slavi şi reluat de români, al Malancăi (denumire improprie pentru urşii din Mihoveni).

*

Pământul avea o fată, spune mitologia slavă, şi anume Primăvara, numită Maia, adică luna mai. Datorită unei iubiri incestuoase (logodna cosmică Soare-Lună), Maia (Eftepir, la daci, sau Crăiasa Zăpezii, preluată de romani drept Lucia) a fost salvată, în cele din urmă, şi transformată în Crăiasa Florilor. Luna preia, astfel, o puzderie de “glorii”, cum se spune în “Cartea egipteană a morţii”, simbolistica sacră multiplă asociind-o cu Aplu (Roşu, adică Soarele – din vechiul Aplu descinde Apollo), iar în dansurile cu măşti Luna este şi Zeiţă a Vetrei (Muta), aşa cum soarele este şi cer al zilei, Deaus (de unde grecii au luat pe Zeus). Variantele Soare-Lună din tradiţia bucovineană, deşi păstrează şi motive ornamentale străvechi, a lunecat în comic şi în desuet, dar încă se mai păstrează:

*

Muta şi Mutul de la Cacica,cu simbolistici vechi

Muta şi Mutul de la Cacica,cu simbolistici vechi

Muta (Malanca) şi Mutul de la Mihoveni, în variantă desuetă

Muta (Malanca) şi Mutul de la Mihoveni, în variantă desuetă

*

Un ritual păstrat, în alte regiuni din ţară, drept “Caii lui Sântoader”, este cel al căiuţilor, care nu omagiază, aşa cum s-ar părea, constelaţia Centaurul, ci planeta Marte. Ce-i drept, în tradiţia bucovineană, căiuţii au elementele munteneşti (doar muntenii călăreau, cei din câmpie folosind carele de luptă) ale omului-cal, deci ale călăreţului.

*

Căiuţii din Zvoriştea, cel mai vechi Bucureşti al României (1392)

Căiuţii din Zvoriştea, cel mai vechi Bucureşti al României (1392)

*

Căiuţii din Mălini

Căiuţii din Mălini

*

Căiuţii din Drăguşeni

Căiuţii din Drăguşeni

*

Jocul Căiuţilor are toate caracteristicele unui dans căluşeresc, ca şi celelalte dansuri cu comenzi, din repertoriul Urşilor, Cerbului şi al Bunghierilor.

*

Bunghierii (Irozii) din Şcheia

Bunghierii (Irozii) din Şcheia

*

Deşi au o origine foarte veche, atestată, în anul 401 înainte de Histos, de Xenofon, origine comună cu cea a Căluşarilor, Bunghierii (Irozii, Împăraţii, Craii – cum li se mai spune prin Bucovina) înseamnă, ca şi “Strânsura”, o adaptare a ritualului ancestral la “vremurile” austriece ale Bucovinei, costumele, parţial căluşereşti, împrumutând elemente de uniforme imperiale, cu care soseau, în sate, de anume sărbători, soldaţii români din armatele habsburgice şi, mai ales, cei din regimentele cantonate în Bucovina, în Galiţia sau în Ardeal.

*

Bunghieri din Vama

Bunghieri din Vama

*

Bunghieri din Cacica

Bunghieri din Cacica

*

În armata austriacă nu se luau flăcăii “cu arcanul” (obicei total moldovenesc), ci doar prin “asentare” (recrutare), după un examen medical exigent (Simion Florea Marian, Ciprian Porumbescu, Ion Grămadă, Dimitrie Marmeliuc au scăpat de serviciul militar fie din motive familiale – cazul lui Marian, care devenise unic întreţinător de familie, fie din motive de sănătate – cazul celorlalţi trei).

*

Dansul bunghierilor din Şcheia

Dansul bunghierilor din Şcheia

*

Dansurile bunghiereşti, toate cu comenzi, sunt reminescenţe dense ale horelor căluşereşti de odinioară.

*

Singurul colind închinat Soarelui, scandat “în limbajul ritmicităţii” – cum spune Guenon, este cel numit “Aratru”, încă şi pe vremea lui Iraclie Porumbescu, sau, mai nou, “Urătura” sau “Pluguşorul”. Întreg textul, ca mesaj şi ritual, ca descrieri şi calendar agrar, figurează în “Iliada” lui Homer (l-am reprodus în “Datina, Biblia Românilor”), dar, din păcate, deşi se mai păstrează elemente ritualice străvechi în Colindul Soarelui, băşcălizările grobiene ale urătorilor desacralizează total moştenirea aceasta străveche.

*

Plugul câmpulngean cu doar doi boi la jug (ceilalţi 10, în ceata urătorilor)

Plugul câmpulngean cu doar doi boi la jug (ceilalţi 10, în ceata urătorilor)

*

Din ansamblul de elemente ale Datinii Boreale, care se mai regăsesc în satele bucovinene, sub formă de tradiţii de iarnă, s-ar putea reface patrimoniul spiritual al popoarelor central-europene, dar şi conţinutul încă tainic al “misterelor eleusine” mediteraniene. Ceea ce ar putea constitui un produs cultural-turistic de primă mână. Dar parcă te-ar lăsa cineva, în patria fiilor de dihor cu cârnatul, afumătura şi afinata în apucătoare, să o faci.