Mircea Dăneasa, un sihastru al frumosului | Dragusanul.ro

Mircea Dăneasa, un sihastru al frumosului

Mircea Dăneasa, pictând şi expunând, în văzul... indiferenţei sucevenilor

Mircea Dăneasa, pictând şi expunând, în văzul… indiferenţei sucevenilor

şi rânjetul de aur al gospodarului rural de Arte

*

Astăzi, 23 iunie 2014, prin jurul orei 15, reputatul artist plastic sucevean Mircea Dăneasa a încercat un experiment inedit: cu câteva pensule, un cuţit, două cutii cu vopsea albă şi albastră, s-a înfăţişat în mica galerie de artă din incinta Centrului Comerical “Zimbru” şi a început să lucreze. Rând pe rând, schiţe de chipuri voievodale umpleau pereţii, iar Mircea lua un alt carton, pe care descifra anume semne, pe care se grăbea să le înfăţişeze ochilor. Ciudată îndeletnicire: parcă se căuta pe sine Mircea Dăneasa, parcă-şi răscolea buzunarele sufletului pentru a-şi afla cartea de identitate.

*

Daneasa 2

*

Trecea repede de la o lucrare la alta, răscolea printre tainele universului cu mâinile prelungite şerpuit în raze, iar când mintea artistului desluşea vreun zăcământ de cosmică avuţie, mâinile îşi recuperau menire şi-i vedeam degetele albe, osoase, din care picurau numai culorile universului, cum zămisleau lumină.

*

Daneasa 3

*

În aparenţă, identitatea lui şi identitatea noastră capătă contururi voievodale sau poate doar creştine, sau poate, şi mai mult, adică metafizice, adică receptoare de vibraţie divină.

*

Daneasa 4

*

Când pictează, Mircea Dăneasa e un sacerdot, un sihastru al frumosului, care tresare surprins, dacă, întâmplător, îi desluşeşti sfintele lui taine. Când picta, i-am zis că transcrie interesant sinonimia mitului Descălecatului şi a mitului Sfântului Gheorghe, iar el, luminându-se, mi-a zis: “Bine, acest tablou, când va fi gata, ţi-l voi dărui ţie!”.

*

Daneasa 5

*

Din nefericire, am în dotarea profesională un aparat de fotografiat rudimentar şi ieftin, care face doar poze proaste, aparatele performante şi scumpe fiind destinate şefilor mei, ca să-şi auto-pozeze şederea aparent cugetativă în jilţurile puterii. Ooo, dacă aţi vedea cât de superb şi de inteligent sclipesc dinţii de aur ai harnicului gospodar rural de Şcoală de Arte, Ionică Băiţan, în cadrele aparatului lui ultra-performant!

*

Bun, şefii culturii nu-s obligaţi să fi auzit de ăştia, de teapa lui Dăneasa, care nici măcar la Steaua nu au jucat fotbal, şi nici nu-şi pot cărăbăni posterioarele din scaune, că li le ocupă alţii şi-i mare bai, pentru că scaunul este astăzi un însemn mai măreţ şi mai nobil chiar şi decât coroana voievodală de mai ieri.

*

Daneasa 6

 *

Mircea Dăneasa pictează, iar păşitorii Sucevei trec pe lângă veşnicie nepăsători, mai nepăsători decât veşnicia pe lângă ei. Deocamdată, Mircea Dăneasa caută, penelele şi cuţitul execută un dans ciudat, dar lumina numai din degete i se prelinge. Degetele lui albe şi noduroase, de sculptor cu operă.

*

Daneasa peretele

*

Pereţii, în jurul lui Mircea Dăneasa, capătă identitate, dar mâine vor arăta altfel, iar amărâtul de aparat de fotografiat, care mi-a fost dat în dotare, cu greu va putea ţine pasul cu devenirea. Pentru că opera, spre deosebire de fotografie, are o devenire. Opera se caută, se defineşte şi durează, deşi nu face nici doi bani în faţa strălucitorilor dinţi de aur ai gospodarului de Arte, Ionică Băiţan, când acesta zâmbeşte:

- Huă, huă, huă, mare scofală!… Pictor!… Io mi-s director, oi!

*

Splendizi dinţi de aur are gospodarul Băiţan şi mare păcat ar fi fost, dacă statul culturnic judeţean nu l-ar fi înzestrat şi cu un aparat fotografic performant şi costisitor, cu care să-şi pozeze rânjetul de aur asupa sărăcăcioasei noastre culturi. Parol!


Comments are closed