Minunea de la Maglavit, în presa bucovineană 1 | Dragusanul.ro

Minunea de la Maglavit, în presa bucovineană 1

 

Petrache Lupu multimi

 

         Mitul ciobanului Petrache Lupu, din Maglavit, avea să facă mare vâlvă, şi în harnica presă bucovineană, pe întreg parcursul anului 1935, spre sfârşit de an promovându-se şi o altă minune, cea a fetei Maria Petre din Parepa.

        Fără îndoială, există oameni hăruiţi, înzestraţi poate şi cu sfinţenie. În fond, noi, oamenii, nu ştim mai nimic şi nu înţelegem prea multe despre puterile secrete ale creierului omenesc, despre energiile care ne domină subconştientul.

Petrache Lupu inchinare         Petrache Lupu putea fi un astfel de om, cu o incredibilă dominantă a subconştientului, şi probabil că a şi fost, dar, în anul acela, al întâlnirii cu Dumnezeu (şi nu mă refer la întâlnirea fizică cu “Bătrânul Înaripat”, despre care s-au atâtea şi atâtea), Petrache Lupu suplinea, nepremidat, şi o nevoie nepământească de mit, dar şi de idolatrie, omul substituindu-se, fără voia sa, lui Dumnezeu. Veneau pelerini din întreaga lume (până şi din Texas au venit vreo patruzeci), să îl vadă, să îl atingă, iar preoţii intraseră la griji. Taman ca în povestea biblică, în care i se contesta lui Iisus dreptul de a vorbi despre vrerea Domnului, pentru că nu era preot, iar Hristos a răspuns că nu oamenii, ci Dumnezeu hotărăşte cui i se arată, şi preoţii interbelici îi contestau bietului Petrache dreptul la… a face minuni, apărând, în fond, “destoinicia” castei preoţeşti şi Biserica, numită şi în traducere românească, deci Adunarea.

 

        După o scurtă perioadă de ezitare, timp în care preoţii se întrebau dacă nu cumva Petrache Lupu vrea să întemeieze o schismă, Biserica începe să promoveze vioi mitul omului care face minuni, mai ales după ce medicul craiovean Mihai Albu se pronunţase asupra sănătăţii mintale a bietului, dar şi a fericitului cioban mioritic. De altfel, cu concluziile doctorului Albu am să şi încep această interesantă relatare a ciocnirilor de interese, de superstiţii şi de banalităţi, în presa bucovineană a anului 1935:

 

Petrache Lupu tanarMinunea de la Maglavit

 

şi declaraţiile unui medic

 

         Maglavit 8 (Rador). Domnul dr. Mihai Albu, medic primar şi directorul Sanatoriului „Mihai Bravul” din Craiova, examinând pe ciobanul Petru Lupu, care l-a văzut şi auzit pe Dumnezeu, l-a găsit pe cioban sănătos şi neexaltat.

        Domnia sa a declarat: „Am plecat la Maglavit, după cum a scris şi un ziar din Craiova, dintr-o idee pre­concepută. Credeam că voi găsi un cretin ere­ditar sau o unealtă a unei asociaţii de excrocherii religioase.

        Socotesc ca o înaltă datorie de conştiinţă să afirm, însă, că Arătarea de la Maglavit trebuie să o atribuim unei puteri supraomeneşti.

        Petru Lupu s-a supus, cu multă bunăvoinţă, examinării mele. Nu mică mi-a fost surpriza să constat că el este foarte normal, în afară de mica dificultate de vorbire. Aude, vede, judecă clar, n-are nici una din simptomele nevropatiilor congenitale sau câştigate, melancolie, manii. Nu este impulsiv.

        Ca încheiere, din cele ce am constatat la ciobanul Petru Lupu şi din cele ce am văzut şi auzit la Ma­glavit, cu toate pretenţiile mele de om de ştiinţă, vă declar că sunt un om de credinţă, prin ur­mare cred în minunea de la Maglavit” (Glasul Bucovinei, nr. 4617, din 09.08.1935, p. 4).


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *