Minunea de la Maglavit: credeţi în minuni? | Dragusanul.ro

Minunea de la Maglavit: credeţi în minuni?

 

Lupu 14

 

Recurs la presa bucovineană a vremii

 

        Pentru că în singura decadă de concediu, pe care mi-am permis-o în ultimii ani (alături de nepotul meu, Darius, de părinţii lui, Mihai şi Cozmina Ignat, de cei mai vechi prieteni ai mei, Viorel şi Ana Muha, şi, desigur, alături de „jandarul familiei”, soţia mea, Viorica), am uitat să iau cu mine şi relatările din presa vremii minunilor (REALE! şi veţi vedea de ce) de la Maglavit, revin, acum, cu constanţă, până la epuizarea subiectului.

 

        Voi continua, deci, cu opiniile duplicitare (până la concretizarea izvorului de bănet pentru instituţia bisericească, pe care l-au descoperit ierarhii în Petrache Lupu) din presa bucovineană a anului 1935: 

 

Lupu 10

 

Este nevoie de minuni în timpul nostru?

 

         Cuvântul adevărului are totdeauna putere de mângâiere. Şi din cultul Bisericii ortodoxe se desprinde adevărul nefalsificat. Cultul Bise­ricii noastre strămoşeşti nu cuprinde contrazi­ceri, el este raţional şi întăreşte orice suflet, care ia parte cuviincios.

        Preotul ortodox nu-i numai liturg, ci şi învăţător, şi anume, întâi, învăţător, şi apoi, în al doilea rând, liturg şi săvârşitor al sfintelor taine şi sacramentalii.

 

        Tim­pul prorocilor adevăraţi, cu minuni revelatoare, s-a terminat cu sosirea Mântuitorului. Sfânta Scrip­tură şi Sfânta Tradiţie cuprind toate învăţăturile de trebuinţă, pentru mângâierea şi mântuirea sufletului.

 

        Trebuinţa de prooroci noi nu există, deci nu-i nici trebuinţă de semne minunate, pentru legitimarea lor.

        Toţi proorocii şi făcătorii de minuni, din timpurile noastre, se încadrează în seria (şirul) proorocilor falşi.

 

        Şi Mântuitorul a exprimat acest adevăr, când a zis: „Băgaţi de seamă, să nu vă înşele cineva! Fiindcă vor veni mulţi, în numele Meu, şi vor zice: Eu sunt Hristosul, şi vor înşela pe mulţi” (Marc. 13, 5-6).

        Ce urmăresc numeroşii sectari: Baptişti, Rasetişti, Pocăiţi, Sabatişti etc.

 

Lupu 6 

 

Nu mai sunt cu putinţă minuni?

 

        În cele premergătoare, s-a zis că minuni noi nu sunt de trebuinţă. Pentru o îndrumare la viaţă cinstită şi mântuitoare, sunt de-ajuns învăţăturile Sfintei Tradiţiuni. Căile lui Dumnezeu sunt omului creştin cunoscute sau trebuie să-i fie cunoscute.

 

        Suprema lege dată de Dumnezeu, omului, sună: „Iubeşte pe Dumnezeu peste toate, iar pe aproapele tău, ca însuţi pe tine”.

        Învă­ţăminte frumoase se desprind şi din cuvântarea Domnului, de pe munte etc.

 

        Şi ce cere Dumne­zeu de la omul creştin?

        Dumnezeu nu voieşte, de la om, pe scurt zis,, decât viata cinstită! Şi, cum Dumnezeu a înzestrat pe om cu minte şi voinţă liberă, nu poate sili pe om să facă bi­nele. De aceea, lui Dumnezeu îi sunt plăcute numai faptele săvârşite din dragoste, şi nu din silă.

 

        Preotul nu poate cere minuni de la Dumnezeu, unde el ar putea singur ajuta, împlinindu-şi cu sfinţenie datoria.

 

        Bătrânul înaripat, care s-a arătat ciobanului şi l-a silit să spună norodului cuvinte de îndreptare, nu pare să fie un sol dumnezeiesc din motivele amintite.

        Dumnezeu poate deştepta sau pune în sufletul omului cuvinte, fără a fo­losi chipul unui moşneag înaripat, cum se po­vesteşte în mitologie.

 

        Ceea ce face şi zice cio­banul Petru Lupu, ar trebui şi mulţi alţii să-l imite, dar nu sub pretext de minuni. De la care nu se pretind minuni,  cum s-a amintit, ci împlinirea datoriilor creştineşti şi cetăţeneşti.

        Deci, ce învăţământ rezultă din cele expuse aici?

 

        Din cele expuse, se desprinde un imperativ categoric, că cei cu datoria de preot să şi-o împlinească cu vârf, şi, întâmplându-se aşa, săvârşirea de minuni va fi de prisos, precum este, judecându-se toate împrejurările în care trăim, obiectiv.

 

        Şi dacă poporul va fi contaminat, atunci şi sectarii numeroşi nu vor găsi de muncă pentru ei în România Mare. Buruienile dintre holde se smulg nu cu minuni, ci cu muncă. Bolile din sânul Bisericii se pot îndepărta cu muncă, şi nu cu dorinţe spre minuni.

 

        Minunile să le facă preoţii, fiecare la locul său, prin zel apostolic.

        Biserica ortodoxă din tot cuprinsul Ţării româneşti trebuie privită ca un organism uniform.

        Cultul său frumos şi raţional, păstrat în curăţenie, în vremuri de urgie, are puterea de cuviinţă de a întări sufletele fiilor Bisericii, şi fără ajutorul minunilor de genul celei de la Maglavit.

 

        Întâmplarea cu ciobanul din Maglavit nu poate fi ridicată la rangul unei minuni, ci al unui efect extraordinar.

        Vorba ciobanului să nu fie prea sus aburcată; ciobanul să fie lăsat în pace, că, într-o bună zi, poate să dea binele în extrem.

        El şi-a făcut datoria, să şi-o facă şi cei cu chemare specială (Pr. Petru Popescul, profesor, Revista Bucovinei, nr. 4627, din 22.08.1935, pp. 2, 3, şi nr. 4629, din 25.08.1935, p. 2; autorul, preotul-profesor Petru Popescul, comentează, de fapt, articolul lui N. Ciocârdia, din Universul, nr. 201, din 24.07.1935).


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *