Milogii votului sucevean interzic bucuria copiilor | Dragusanul.ro

Milogii votului sucevean interzic bucuria copiilor

VOTATI SI IN TOAMNA

*

Abia ajunşi cu sacii, din nou, în căruţă, milogii votului sucevean îşi dau în petec: consilierii municipali pedelişti lipsesc de la şedinţă, anulându-şi majoritatea, iar cei pesedişti dau cu târnul platitudinii minţii în bururia de fiecare an a copiilor Sucevei, ai judeţului şi ai celor care vizitează această harababură jegoasă, numită “capitala europeană” a lui Ion Lungu.

*

Festivalul Medieval “Ştefan cel Mare”, care vehiculează nemeritat, într-o aură luminoasă, numele Sucevei politruce, însemna şi înseamnă o adresabilitate singulară către un segment de populaţie care merită totul: copiii. Mitul, istoricitatea, patriotismul, simţul naţional şi desferecarea imaginaţiei cucereau generaţiile proaspete cu mai multă eficienţă, decât o pot face şcolile, pentru că, prin Festivalul Medieval “Ştefan cel Mare”, copiii trăiau veşniciile şi respirau odată cu fiecare generaţie de străbuni. Şi nu există bucurie mai mare pentru un părinte sau un bunic, decât să-şi vadă lăstarul fericit, întrezărindu-şi rădăcinile.

*

Dar vin ăştia, ai lui Brădăţan, şi lipsesc ăia, ai lui Lungu, şi unii, şi ceilalţi, milogi ai votului sucevean, şi interzic bucuria copiilor. Pretextele sunt de o cinică imbecilitate, precum toate palavrele propagandistice ale mafiei roşii, şi bucuria copiilor, atât de tânjită pe parcursul cenuşiu al anului, se interzice. Iar la toamnă, milogii votului sucevean vor cerşi alte voturi, iar noi, sucevenii, vom ignora dezamăgirea din ochii copiilor şi nepoţilor noştri şi vom vota. Halal să ne fie!


Comments are closed