Materialul 1200: Nazareth sau Bucovina Rock Castle? | Dragusanul.ro

Materialul 1200: Nazareth sau Bucovina Rock Castle?

SIGLA DRAGUSANUL 1

*

Abia acum am băgat de seamă că materialul anterior, “Nazareth sau Bucovina Rock Castle?“, este al 1.200-lea de pe acest site, în care se poate găsi orice: cărţi publicate, cărţi în lucru, jurnalism, studii, iconografie veche, muzică rock, caricatură, epigrame, artă plastică, foto-glume, satire, folclor, istorie, atitudine etc.

*

Din punctul meu de vedere, deja am împlinit 1.200 de ani (spre disperarea unora, spre încântarea altora), rămânându-mi nescrise, încă, jumătate dintre cărţi (am publicat doar 87). Din punctul de vedere al analizelor Google, am între 250 şi 1.020 de cititori pe zi, 110 cititori care îmi citesc articolele zilnic, ceilalţi, de câte două-trei ori pe săptămână. Ca cititori distincţi, am, în fiecare lună peste 30.000. Aria de acoperire este, bineînţeles, planetară şi pe tot atât de diversă (de la iubitori de arte, până la universitari sau slujitori ai bisericilor). Ceea ce nu-i deloc rău, după doar un an şi exact o săptămână, de la deschiderea acestui site (12 mai 2013).

*

Nu-mi transmiteţi urări (prietenilor mă adresez), pentru că mai am încă atâtea şi atâtea de făcut!


Comments are closed