Mărturii despre portul “zicălaşilor”

Taraful lui Ionică Ochialbi – Szathmari, 1860

Mărturii iconografice despre portul breslelor de lăutari târgoveţi, în ţările româneşti, există berechet, întregind descrierile frazate din relatările călătorilor străini.

De regulă, tarafurile cu zicălaşi fac parte din tablouri de ansamblu, iar prin decupaj se pierd detalii sau ies imaginile foarte mici. Oricum, pentru a vă face o imagine despre portul real al lăutarilor de odinioară, care erau târgoveţi şi nicidecum ţărani (un sat, până pe la 1800, avea 10-15 bordeie cu oameni vlăguiţi – de unde să mai apară şi tarafuri cu lăutari?), sunt bune şi aceste decupaje.

Portul lăutarilor târgoveţi erau identice cu porturile celorlalte bresle meşteşugăreşti, dar şi pentru “târgoveţii români de viţă veche”, cum îi numea preotul Mihuţă, într-o monografie despre Suceava sfârşitului secolului al XIX-lea. Ca origine, portul era armenesc, armenii fiind, fie că ne place, fie că nu, întemeietorii târgurilor în Moldova şi chiar şi în Valahia (dornicilor de controverse le recomand calea spre Nicolae Iorga). Iată încă vreo câteva mărturii iconografice cu lăutari din secolul XIX: