Maria Teişanu, din "Ovidius in Love" | Dragusanul.ro

Maria Teişanu, din „Ovidius in Love”

Actriţa Maria Teişanu

Ajunsă, deja, pe cele mai dificile baricade ale artei, spectacolele afirmării, ale definirii de personalitate, tânăra actriţă Maria Teişanu, suceveancă prin naştere, clujeancă prin educaţie şi probabil bucureşteancă prin carieră profesională, repetă, în aceste zile, la Constanţa, sub bagheta regizorală a Maestrului Alexander Hausvater, un text dramatic bazat pe o operă a lui Marin Mincu, „Ovidius in Love”.

*

Maria Teişanu face parte dintr-o splendidă generaţie „Manastur City”, care-i enumără şi individualizează pe tinerii entuziaşti ai scenei şi, simultan, martiri ai supravieţuirii sociale Boda Norbert, Alex Chindriş, Radu Dogaru, Andreea Bănică, Robert Danci, Nicolae Burlacu, Victor Tunsu, Irina Sibef, Dan Pugh, Denisse Moise, Blanca Doba, Cosmin Stănilă, dintr-o generaţie de exponenţi ai forţei de creaţie şi de înţelegere a viitorimii. O aşteaptă bătălii cumplite, îi aşteaptă răni nemeritate, în confruntarea cu îngustimea tot mai accentuată a societăţii omeneşti.

*

Actriţa Maria Teişanu s-a născut şi se naşte astăzi, pentru că aşa-i ursirea omului care se iveşte pe lume înzestrat cu har, să se nască mereu şi mereu, să-şi repete cât mai des posibil întâia sa naştere.

*

La mulţi ani, Maria Teişanu, şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!

*

*


Comments are closed