Mălina Aniţoaie sau inocenţa în stare de sclavie

*

Veşnică explozie a mugurilor în floare şi, tocmai de aceea, crucificată pe necuprinderea inefabilă a primăverii, prozatoarea Mălina Aniţoaie îşi poartă ursirea idilică a Rădăuţilor pe palme pentru a o modela şi şlefui într-o altă identitate, una mult mai lăuntrică şi decât cea pe care i-o conferă cuvintele, aşternute migălos în pagini poate de propriile-i nostalgii, poate de neostenita nostalgie a Rădăuţilor.

*

De-a lungul vremii, Mălina Aniţoaie s-a tot împrimăvărat cu cărţi, “Şerpii surâd şi muşcă” sau “Bijuteriile mele din ceară” fiind tot atâtea ofrande în despovărarea de timp şi de vremuire, în favoarea înrădăuţirii – identitate pentru care optează cu fiecare licăr al zilelor, care-i atinge cu sfiiciune cuvintele.

*

Mălina Aniţoaie, “inocenţa în stare de sclavie” şi de neodihnă, tocmai dezveleşte un nou început de mai, întotdeauna de mai şi de mult mai bine, decât până atunci.

*

La mulţi ani, Mălina Aniţoaie, şi Dumnezeu să te ţie numai întru bucurie!