Luni, ZICĂLAŞII, în costume de... Botoşani | Dragusanul.ro

Luni, ZICĂLAŞII, în costume de… Botoşani

ZICALASII in costume de epoca

*

Primăria lui lungu are 100 de costume medievale, dar Centrul Cultural “Bucovina”, ca să poată prezenta spectacolul “Zicălaşilor” de luni, 13 aprilie (ora 13, lângă bustul lui Petru Rareş din Parcul Central), în costume de epocă, s-a văzut obligat să apeleze la Teatrul “Mihai Eminescu” din Botoşani. Deci, avem şi costume – am fost după ele, la Botoşani, împreună cu Călin Brăteanu, mijlocitorul împrumutului, căruia îi suntem recunoscători (făcând clik pe trucajul de mai sus, puteţi vedea filmul avanpremierei din 30 martie).

*

Spectacolul “Walachische Tanze und Lieder“, din a doua zi de Paşti, aduce în contemporaneitate sonorităţi străvechi, care, din nefericire, nu s-au mai auzit în spaţiul românesc de cel puţin două veacuri. Cântecele dintre anii 1531-1848 au fost păstrate, în cărţile străinătăţii, datorită misionarilor de tot felul, care au vizitat ţinuturile româneşti şi au rămas fascinaţi de exostismul melosului local, în care cântecele de curte domnească şi cele de horă, interpretate de breslele de muzicanţi târgoveţi, se împletesc straniu şi armonios.

*

În acest prim spectacol, aducem în auzul zilei 30 de cântece vechi, cântate exact aşa cum au fost notate în partituri străine şi cu instrumentele menţionate de Maciej Strikowski ca interpretând cântecele dragi lui Ştefan cel Mare, în taraful de târgoveţi de la Curtea Domnească din Suceava. Sper să găsesc, în curând, şi varianta notată de Dosoftei a cântecului compus de Ştefan cel Mare, variantă pe care I. G. Sbiera o cita parţial, dar fără notele lui Dosoftei.

*

Spectacolul “Walachische Tanze und Lieder” se va cânta o singură dată în Suceava (între timp, albumul a fost înregistrat în studio), apoi prof. Petru Oloieru şi muzicienii lui vor începe repetiţiile la o a doua premieră, cu alte 30 de cântece vechi, şi ele necunoscute, premieră care va avea loc în 29 mai, la Muzeul Satului Bucovinean sau în Cetate, funcţie de ce vom conveni cu Emil Ursu. A doua premieră nu va fi precedată, precum prima (în 30 martie), de o avanpremieră, pentru că, după înregistrarea albumului, vom începe lucrul la a treia premieră, care va avea loc în toamnă.

*

Nu ne vom juca de-a spectacolele (deşi vor fi onorate toate contractele din ţară şi din străinătate, care deja au început să sosească), pentru că avem de înviat peste 300 de cântece şi, prin ele, spiritualitatea a 15 generaţii de străbuni (atâtea au fost în 500 de ani de irosire istorică). Şi cred că voi mai găsi, cred că mai există, neştiute, măcar încă vreo 50 de cântece străvechi.

*

Dar asta-i altă poveste. Acum doream doar să vă informez că, deşi nu prea ţineam la faţadă, ci la conţinutul repertoriului, “Zicălaşii” vă vor încânta, luni, în costume de epocă, împrumutate de la teatrul din Botoşani. Lungu şi lipitorii lui de afişe, din hardughia inutilă, care în doi ani va deveni cafenea oscar long-wilde, păstreze-şi costumele Sucevei, făcute din banii Sucevei, pentru împărţeala de găluşte, din vară! Ultima, în care vă mai păcăleşte.