Locuinţa unionistului Dumnezeu | Dragusanul.ro

Locuinţa unionistului Dumnezeu

 

Fürsterzbischof Residenz, deci Reţedinţa Mitropolitană din Cernăuţi, în 1917

Zice Sfânta Carte că bunul Dumnezeu, când a aflat despre intenţia inegalabilului Solomon, de a face un „cort al lui Dumnezeu”, cum se traduce în română cuvântul „templu”, a rămas nedumerit, pentru că El există în tot şi în toate, deci nu poate fi zăvorât într-o încăpere, oricât de luxoasă ar fi aceasta. Cât despre bunul Iisus Hristos, ştim cu toţii, chiar şi bandele pseudo-creştine care interzic concerte rock şi filme plicticoase, că detesta luxul şi opulenţa, cu consecinţa că nu ar fi locuit niciodată într-o locuinţă de prinţ al bisericii, de întâi-stătător, precum cea din Cernăuţi, în care, pe vremea unionismului (nu spun cu cine), huzurea Vladimir de Repta, nobil de rasă şi al Imperiului Habsburgic.

Numai că în Bucovina unionistă Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh era mitropolitul Repta. În 14 decembrie 1914, Nicolae Iorga scria, în jurnalul său, cu înşelătoare premoniţie, că, atunci când românii vor intra în Bucovina, „Părintele Repta n-o să binecuvânteze pe feciorii în uniforma României libere”[1]. Ooo, cât de cumplit s-a înşelat geniul culturii noastre, care nu luase în calcul că mitropolitul Repta nu era doar bucovinean, ci şi popă cu un instinct ancestral faţă de „locul de unde se mulge vaca” – vorba lui Aleko Konstantinovici, pusă în seama personajului său Bai Ganiu.

 

Ce mare lucru este să-i juri fidelitate Împăratului Carol I al Austriei, din moment ce fidelitatea este ortodoxă şi tocmai i-ai trecut-o amăgitor pe la nas Ţarului Rusiei, urmând să i-o vâri în ţâfnă, tot din dragoste faţă de reşedinţa cernăuţeană a lui Dumnezeu, foarte curând şi generalului român Iacob Zadik. În fond, „nebănuite sunt căile Domnului”, dar toate duc şi conduc spre bunăstarea şi opulenţa ierarhilor Săi pământeşti.

Mitropolitul de Repta, uitând de jurământul din 6 august 1917, până în 10 mai 1919, între Ion I. Nistor şi Iacob Zadik

În ciuda aparenţei de aciditate, scriu aceste lucruri plin de amărăciune. Poate că şi de nemulţumire că mulţi, foarte mulţi români încă nu pricep că prin palatele ierarhilor ortodocşi (şi ai tuturor celorlalte biserici creştine) nu a păşit niciodată bunul Dumnezeu; dimpotrivă, abia în acele ascunzişuri ale ipocriziei este urcat pe cruce şi împuns cu lancea, zilnic, bunul nostru Iisus Cristos.

*

[1] Nicolae Iorga, Memorii, I, Editura Ramuri, Craiova, 1928, pp. 124, 125

.


Comments are closed