Limbajul secret al Colindului | Dragusanul.ro

Limbajul secret al Colindului

Majoritatea ilustraţiilor, deşi fac parte din patrimoniul umanităţii, le-am luat de pe site-ul DejaVuPrintStore

Majoritatea ilustraţiilor, deşi fac parte din patrimoniul umanităţii, le-am luat de pe site-ul DejaVuPrintStore

Colindul, aidoma ilustraţiei de mai sus, reprezintă o alegorie a cosmicităţii, ulterior „împământenită”, după modelul mitologiei greceşti, inclusiv prin istoricizare.

*

De istoricizare ţin, de pildă, expresiile „boieri mari” şi „fiu de împărat”, ambele drept sigilii ale românismului, „boieri mari” însemnând „români”, iar „fiu de împărat” – creştin, deci fiu al Împăratului Ceresc (Anu Iahve, cum îl numea Iisus):

*

„Moldovenii adevăraţi sunt – afară de boieri, ale căror stări le-am arătat mai sus – fie târgoveţi, fie ţărani. Târgoveţi le zicem acelor ce trăiesc prin cetăţi şi prin târguri; ţărani, acelor care locuiesc prin sate” şi care sunt, în totalitate meşteşugari. „Ţărani moldoveni adevăraţi nu sunt de loc”, susţinea Cantemir, iar „cei pe care îi aflăm se trag din ruşi sau din ardeleni sau ungureni, cum avem noi obicei să le zicem. Căci, în veacul cel dintâi după descălecatul Moldovei, Dragoş o împărţise toată între cei ce-au venit cu el, când a găsit ţara cea nouă pustie de locuitori. Dar fiindcă se părea că nu e cu dreptate ca un boier să mun­cească la alt boier (pentru că toţi cei ce se trăgeau din sângele lui Roman se socoteau boieri) şi fiindcă neamul deprins cu ar­mele se socotea prea bun pentru ca să fie folosit la lucrarea pământului, atunci urmaşii lui Dragoş au fost nevoiţi să aducă, cu învoirea domnului, oameni din ţările învecinate, unde şerbia ţăranilor era în obicei, şi să-i aşeze pe moşiile lor.

*

Că lucrul acesta este adevărat, o dovedeşte însuşi numele de ţăran, care, în graiul moldovenesc, se zice „vecin” şi din care se vădeşte că aceia pe care armele moldoveneşti învingătoare i-au silit să muncească pământul au fost, mai întâi, vecini[1].

*

O reprezentare grafică (inclusiv) a colindului.

O reprezentare grafică (inclusiv) a colindului.

*

În vremurile astrale ale omenirii, colindele erau cântate doar de femei, ulterior fiind preluate de „fârtaţi” („Doi cântă, doi cântară”). Nu voi relua argumentele din materialul anterior (capitole ale unei cărţi), despre cântecele/”florile d’Albei”, deci ale Lunii, nici pe cele referitoare la colindul solar, scandat, pe care îl numim „Urătură” sau „Pluguşor” („Aratru”, în secolul al XIX-lea, cuvântul roman pentru celticul „plug”).

*
Fraţii (Fârtaţii sau Arborii Înfrăţiţi), deci Constelaţia Gemini

Fraţii (Fârtaţii sau Arborii Înfrăţiţi), deci Constelaţia Gemini

*
În textele colindului, întâlnim, adesea, vânătoarea cosmică („C-au plecat la vânătoare / Să vâneze căprioare…”), „Da’ boierii-s la vânat / Şi nimică n-au aflat, / Numa-un pui de căprioară. / Întind puşca să-l omoară. / – Stăi cu  puşca, nu-mpuşca, / Că eu nu-s de puşca ta” (Sbiera) sau „Dar boerul nu-i acasă, / Ci-i dus la pădurea deasă. / Şi el s-a dus la vânat, / Şi-a vânat, cât a vânat, / Şi nimică n-a aflat, / Numai cât un cerbuşor / Suricel şi sprintinior, / Şi după el s-a luat / Şi din gură c-a strigat: / – Adă-mi arcul să-l săget, / Să-l culc la pământ de tăt! / Cerbuşorul a oftat / Şi din graiu mi-a strigat: / – Nu mă săgeta pe mine, / Că şi eu îs om ca tine!” (Marian), vânătorul şi cerbul păşind, de fapt, pe tărâmul cosmic:
*
Vânătoarea cosmică

Vânătoarea cosmică

*
Şi celelalte elemente ale vânătorii, precum „Mănăstirea” (Scaunul lui Dumnezeu sau Tronul Ceresc, cum mai este numită Cassiopeia) având şi o primă variantă terestră, în templul lui Apollo, din insula Leuce, de la gurile Dunării:
*
Mănăstirea sau Scaunul lui Dumnezeu

Mănăstirea sau Scaunul lui Dumnezeu

*
Datorită degenerescenţei, cum numea Guenon pierderea semnificaţiilor multiple ale simbolurilor sacre, şi datorită împământenirii simbolurilor, pe fondul absenţei iniţierilor, este greu, astăzi, să mai poţi identifica „povestea” cosmică pe care o relatează, pentru intrare în armonie, fiecare colind. Şi mai există o oprelişte, cea a „viziunilor” cosmice ale lui Ptolemeu, care aveau să domine, şi prin creştinism, efemerităţile europene de mai târziu. Inclusiv ilustraţiile folosite, în scopul conştientizării tentativelor spiritului omenesc de a se integra, prin alegorii, în spiritul universal, reprezintă altfel de viziuni decât cele iniţiale, din vremurile, anterioare efemerităţilor, ale colindului („Imnele Titanilor”, pe care „tracul Pean” le-a adus, cu învoierea Soarelui, în templele lui Apollo).
*
Fata de împărat (Constelaţia Fecioarei), despre care vorbeşte Colindul.

Fata de împărat (Constelaţia Fecioarei), despre care vorbeşte Colindul.

*
Fără intenţia de a refuza Vifleimul (cântecul cult bisericesc, menit înlocuirii „cântecelor diavoleşti, pe care ei le numesc colinde”), încerc doar să propun diferenţierea celor două datini sacre, prima dintre ele, colindul, însemnând, de fapt, patrimoniul ancestral pierdut de către toate neamurile europene, cu excepţia românilor. Dar şi românii îşi pierd, încetul cu încetul, tezaurul de sacralitate, după exemplul unui splendid colind, devenit, pe la 1880, oraţie de nuntă (pentru că relata despre „logodna cosmică), iar mai nou, cântec popular, deci un fel de manea folcloroasă, de cântat la nunţi:
*
Legăna-s-ar,
Clătina-s-ar,
Legăna-s-ar brazii-n munţi,
Să se roage vântului,
Vântului,
Pământului,
Să le cruţe vârfurile,
*
Vârfurile,
Ramurile,
Şi să-i bată la trupină
Şi mai jos, la rădăcină,
Să mi-i scotă din pământ,
*
Din pământ,
Din negrul lut,
La pământ să mi-i oboare,
Să mi-i treacă prin ovăz
Şi să-i scoată-n jos, la şes,
*
Să mi-i facă trei pătrare,
Să-i despice-n mici bucăţi,
Să-i împartă în trei părţi
Şi să-i ducă la trei târguri,
La trei târguri, la trei meşteri,
Ca să-i facă săhănele,
*
Săhănele,
Păhărele
De cinstit, de ospătat,
Mirelui de închinat,
De-nchinat nănaşilor,
Naşilor, nuntaşilor,
Tuturor slujbaşilor
Şi nouă, vătajilor!
*
Hora (Corona Borealis), în mitologia românească

Hora (Corona Borealis), în mitologia românească

*
Colindul are, abia astăzi şi doar în Grigore Leşe, un sacerdot conştient de misia lui iniţiatică, Leşe fiind, practic, singurul artist român de expresie folclorică de o deplină autenticitate şi care nu face confuzie între Colind şi Vifleim.
*
Grgore Leşe, ultimul sacerdot al Colindului

Grigore Leşe, ultimul sacerdot al Colindului

*
Cu Grigore Leşe am chibzuit, adesea, care ar fi mijloacele de salvare a Colindului din ghearele contrafacerilor de astăzi (nici măcar Vifleimurile nu se mai cântă aşa cum au fost scrise), dar n-am găsit soluţii, deşi, el, pe scenă, iar eu, la masa de scris, ne străduim din răsputeri să convingem neamul românesc asupra nevoii noastre reale de identitate. Tocmai de asta am şi scris „Datina, Biblia Românilor” (deci o Istorie a spiritualităţii româneşti, Biblia fiind istoria spiritualităţii hebraice), „Vechi colinde bucovinene” (carte pe care o voi posta în curând) şi „Povestea aşezărilor bucovinene***„, adică un istoric al datinii, până la degenerescenţele folclorice de astăzi.
*
Patria Colindului, Pământul de sub Urse şi de sub Şarpele dacic cu trup de lup, Europa

Patria Colindului, Pământul de sub Urse şi de sub Şarpele dacic cu trup de lup, Europa

*
În cărţile menţionate, argumentez, pe larg şi cu argumentul mărturiilor străvechi, precum şi cu cele ale marilor filosofi ai culturii din întreaga lume, că există un limbaj secret al Colindului, pe care, goliţi de metafizic (datorită preaplinului de civilizaţie), nu-l mai putem recupera, dar încă îl mai putem salva şi încredinţa viitorimii.
*
Ion Drăguşanul
*
*


[1] CANTEMIR, DIMITRIE, Descrierea Moldovei, pp. 199, 200-202

 

 

 


Comments are closed