Limba şi mămăliga

Limba şi mămăliga sunt dimensiunile noastre definitorii, sunt specificităţile prin care încercăm să rezistăm trufaşi pe calea timpului. Cu limba comunicăm, cerem şi clefăim mămăliga, iar cu mămăliga supravieţuim.

*

Limba şi mămăliga individualizează gloatele care am fost şi încă mai suntem, dar nici limba, nici mămăliga nu ţin loc de memorie. În absenţa memoriei, gloatele nu pot deveni neam, naţiune, iar calea timpului gloatelor nu-i decât o potecă povârnită, desfundată şi fără nici un fel de repere. Nu-i decât loc pustiu, cum erau numite ţinuturile străbunilor, pe când străbunii nu aveau nici o organizare statală.

*

Limba e şi straiul nostru de sărbătoare, straiul pentru o inexplicabilă şi doar aparentă bucurie, spre care nu păşim decât după ce ne lustruim temeinic ciubotele ba cu ştefan cel mare, ba cu mihai eminescu. Obişnuim să folosim majuscule fudule, majuscule măritoare de noi înşine, atunci când le scriem sau rostim numele, dar într-o pustietate vremelnică şi Ştefan, şi Eminescu nu-s decât nişte substantive comune, ba poate că nici măcar atât, ci nişte biete vestigii lingvistice în care privim precum în cioburile difuze ale unei oglinzi.

*

Existenţa noastră milenară este, în absenţa memoriei, doar o mămăligă râncedă, aşezată pe o masă, în jurul căreia poposesc şi doi străini: bunicii. Despre străbunici, despre moşi şi strămoşi nu avem habar, iar pomelnicele pe care le alcătuim, uneori, ca să ne putem făli în faţa popiii şi a obştii, nu cuprind decât desprinşii din clipa de care încă ne mai ţinem strâns, cu buzele, cu dinţii, aidoma căpuşelor sau aidoma lipitorilor.

*

Străbunii, şi ei fără memorie, şi ei fără freamăt nemărturisitor, s-au pierdut, s-au irosit prin bălăriile vremurilor. De ce să-i mai căutăm, când şi ei sunt la fel de secătuiţi de memorie? În definitiv, memoria subconştientă, numită datină, tradiţie, obicei, s-a desacralizat şi nu mai înseamnă nimic altceva decât un spectacol, cu care ademenim turiştii spre mămăliga noastră mitologică, din încruzirile căreia trebuie să scoatem cât mai mulţi bani.

*

Limba şi mămăliga nu înseamnă nimic, în absenţa memoriei, deşi ar putea defini şi condiţiona veşnicia. Adică o durabilă continuitate în a trăi. Ăsta şi este rostul acestui site, care mărturiseşte înrădăcinări prin memorie, de a înfăţişa limba ca iluminare şi mămăliga drept ogorul în care au rodit picurii de sudoare ai străbunilor. Un site care atenţionează asupra marilor, dar ignoratelor noastre sărbători obşteşti, povestind despre oameni şi vremuri, despre ceea ce durează indiferent de voinţa noastră.