L’Illustration, 1848: Album Moldo-Valaque
Pentru că, în 1838, nişte ţărani din Pietroasa, din apropiere de Buzău, descoperiseră un tezaur uluitor, pe care începuseră să-l vândă, considerând că este lucrat în fier, unor ţigani potcovari, o echipă a gazetei pariziene L’Illustration, Journal Universel a sosit, zece ani mai târziu, când deja se dusese vestea descoperirii tezaurului prin întreaga Europă, în principatele danubiene, pentru a realiza un Album Moldo-Valaque, publicat, împreună cu o lungă poveste despre ţinuturile româneşti şi despre locuitorii lor, în numerele 288 şi 290, din 2 şi, respectiv, 16 septembrie 1848, ale gazetei. Există în colecţia din septembrie 1848 – februarie 1849 şi ceva despre Dimitrie Cantemir, iar eu, căutându-i cântecele, notate liniar, pentru prima dată, de un francez şi abia apoi de către Teodor T. Burada, am dat peste această mărturie întâmplător, dar fără a-mi putea permite să trec peste ea superficial, aşa că, după ce am copiat iconografia, în parte cunoscută din ilustraţiile altor cărţi ale străinilor, am lecturat-o cu migală, cu gândul de a o prezenta pe scurt.
Echipa de documentarişti şi de desenatori de la L’Illustration, a debarcat pe ţărmul românesc de la Giurgiu, iar de acolo, cu o trăsură de poştă, a călătorit până la Bucureşti, apoi pe drumul de poştă Bucureşti-Iaşi, poposind la Buzău, înainte de a se răzleţi prin locurile cu zidiri învăluite de o aură de mister oriental. Venise bine documentată, după ce văzuse desenele şi inscripţiile acestor „objets cocs-mêmes, d’une origine impossible à déterminer”, deşi încercaseră localizări în timp şi ample descrieri academicieni celebri ai vremii, precum Berger de Xivrey, Saint-Marc Girardin sau Adolphe Billecocq, scrierile lor fiind folosite în descrierea sistematică a tezaurului şi de către L’Illustration, pledându-se pentru o enigmatică „époque déja ancienne”, în care „păgânismul nu îşi dorea să afişeze luxul cultului religios al epocii”, pe care savanţii paşoptişti ai Europei o considerau, totuşi, „une époque de décadence”, pentru că, în fond, marca o vagă înstrăinare de metafizic, în favoarea simbolisticii care impune, inclusiv ca formulă de exprimare artistică. Iar recursul, obişnuit pe atunci, la „le style byzantine… trop reconnaissable”, prin firească particularizată continuitate, cu câteva milenii mai târziu, nu exclude, totuşi, ba dimpotrivă, subliniază caracterul de „une réminiscence des traditions mytologiques par la reprѐsentation fort grossiѐre des divinités paiennes”.
În Bucureşti, francezii vizitează şi descriu amănunţit, inclusiv prin informaţii istorice de largă notorietate şi mai ales cele ale lui Démétrius Cantemir, Turnul Colţea (Le Tour de Coltza, batie par les suѐdois a Bucharest), atribuit ostaşilor suedezi ai lui Carol al XII-lea, care, după bătăliile cu ruşii ale anului 1709, se întorceau acasă, construind (inclusiv la Suceava, unde au construit turnul bisericii Sfântului Gheorge a mănăstirii Sfântului Ioan cel Nou). Două pagini întregi erau dedicate istoriei ruso-turce, descifrată din paginile lui Cantemir, apoi se trece la dorobanţi, miliţii ţinutale constituite, cică, tot sub influenţă suedeză, etimologia fiind „tout suédois”, cuvântul Dorobantz provenind de la trabanţi (Le mot Dorobantz n’est qu’une altération de l’appelation guerriere de ces trabants suédois, tirant leur nom du verbe „traba”, aller au trot).
Scena de vânătoare, desenată lângă Tamadéo (Tămădău), încununează o aventură interesantă, în care priceperea vânătorilor români surprinde şi cucereşte admiraţia vânătorilor e duminică francezi, care intuiesc instincte mongolice în măiestria calmă a vânătorilor profesionişti din Valahia şi din Moldova.
Şi tradiţiile luate în discuţie, mai toate despre viaţa la Curte, deşi, într-un desen, sunt prezentaţi nişte colindători copii „cu Steaua”, sunt luate, în general, tot din opera lui Cantemir, deşi se prezintă şi personaje pitoreşti din viaţa măruntă a capitalelor Bucureşti şi Iaşi, precum surugii sau mocanii transilvăneni, meşteri şi negustori ambulanţi în ţinuturile unei aceleiaşi „ţări atât de mari şi bogate” (Album Moldo-Valaque, in L’Illustration / Journal Universel, No. 288 – No. 290,Vol. XII, Samedi 2 Septembre 1848 et Samedi 16 Septembre 1848, pp. 7-12, 39-43).
