Liliana Widock: Neştiutele | Dragusanul.ro

Liliana Widock: Neştiutele

Cazier

*

Aseară am înghiţit luna,
ca pe-o pastilă de paracetamol,
mă chinuia o fierbinţeală, îmi era totuna
de mă certam cu noaptea, renunţasem benevol
la dreptul meu de-a-mprumuta lumină,
pentru visele-mi născute oarbe,
poate vreo stea de mână să mă ţină,
când binele din lume doarme.
Aseară am înghiţit lampa de noapte,
de dimineaţă soarele mi-a pus la geam
zăbrele din umbre de frunze moarte,
nici bani de cauţiune nu mai am.
Or să mă judece copacii şi îndrăgostiţii,
martorii lilieci vor declara că-s vinovată,
bazat pe gravitaţie şi superstiţii
juriul de licurici va compensa, ca parte vătămată,
pământul, pentru pierdere de soaţă şi de satelit,
probabil voi putrezi în temniţa cu mucegaiuri
a umezelii, un gardian de întuneric ce n-a păcătuit,
vor aştepta cu sufletul la gură iaduri,
să recunosc că totul a fost plănuit.

*
Poveste cu ustensile

* 

Pentru a evita surprizele neplăcute, folosiţi degetarul.

Foarfeca s-a trezit de dimineaţă
cu buzele strânse şi o stare de greaţă,
venind dinspre mijlocul prins în şurub
şi simţi tensiunea ridicându-se la cub.
În calendarul de fată nemăritată
putea fi o dată însărcinată,
îşi strânse în gânduri, îndelungat,
imagini cu junii ce-au fost la tăiat.
O fi fost cordonul de in şi bumbac
sau vestonul de brocart, ce-i făcuse pe plac?
Cu siguranţă ar fi văzut dacă pe lame,
nelegiuţii ar fi lăsat ceva scame!

*

Îşi aduse aminte de un domn posac,
un tub de carton cu dinţii de lac,
ce-o adusese la exasperare,
aderând la suprafeţe interioare,
mărturisindu-i că nici hârtia în dungi
nu are picioare atât de lungi.
Înfipt pe-o pernuţă, un ac olog
îi dădu, fără plată, sfat de ginecolog:
– Aveţi grijă, doamnă şi vă feriţi
de prea multă caznă şi odihniţi
mintea şi trupul, de tevatură,
dacă v-aţi trezit în pântec cu altă făptură!
Şi aveţi grijă şi la dietă,
să fie bogată în produse cu etichetă!
– Mulţumesc, domnule, nu pare veche
rana ce v-a lăsat fără ureche …
– M-au uitat în cusătură
nişte zăpăcite, la ieşirea din tură,
şi când m-am trezit, la crăpatul de zori,
copiii din vecini mă-ntrebau de culori:
– Maestre Van Gogh, pentru floarea din soare
folosim aţă galbenă, de cum răsare
sau o lăsăm să se-nalţe zglobie
şi o brodăm cu cea aurie?
– La câtă răbdare dovediţi pe-nserat,
aţi fi un tată cu adevărat minunat,
nu ştiu dacă nu consideraţi a fi gest pripit,
dar v-aş cere de soţ, vă dau timp de gândit
până apare pe lume, micuţă,
noua ideologie de forfecuţă.

*

După luni de-aşteptări şi schimb de inele
s-au trezit pe cap cu un set de andrele …

*

Dor transparent

* 

Poate alte iubiri ţi-au îngenunchiat cu inel,
eu ţi-am desenat în jurul sufletului un carusel,
nu are etichetă, nu poate fi lăsat la amanet,
nu pot nici să-l descriu, nu e nimic concret.

*

Nu poate fi vândut drept bijuterie,
e menţionat, în treacăt, între coperţi, la librărie,
are nevoie de inimă, pentru curent alternativ
între fiorul minţii şi pulsul evaziv.

*

Nu ţine cont de modă, nu e nici fotogenic,
ci doar un zbor cu aripi prinse-n lanţuri şi un hohot isteric,
un vertij, un sâmbure de închisoare, dincolo de patimi,
o miopie faţă de sclipiri de diamant, o sete de lacrimi.

*

Apocanlipsă

 *

Vine prăpădul,
copacii îşi scriu avertismentele pe geam,
în lume se înfruntă azi blesteme,
nici eu răbdare parcă nu mai am.
– Doamnă, pot să vă iau acoperişul?
mă întreabă un uragan politicos,
am un copil cam nevricos acasă
şi nu pot să mă-ntorc fără ceva frumos.
– Luaţi şi candelabrele, dar aveţi grijă cu oglinda,
dacă se sparge ne urmăresc ani grei de ghinion,
nah! că a luat-o şi pe Matilda, 
pisica cu maniere de salon!
– Vă supăraţi dacă iau eu pălăria?
mă-ntreabă un ţigănuş de vânt pribeag,
rămas la urmă, să nu-ncurce vijelia,
pe când nu mai aveam niciun chef de arţag.

*

O ploaie se porni şi-nghesuită
între frânturi care sfidează şi hoţii, şi neferii,
cu talgerele iminenţei bătându-mi în urechi,
n-am apucat să văd că inima-mi luase foc şi se căzneau să mă salveze pompierii.
A fost prăpăd azinoapte, leşuri cer reanimare în spitale,
am un transplant de primăvară aşteptând la rând,
pe sub ţărână termite reciclează dezastrul, în furnale,
cuvântul e uşor beteag şi ca să vii, am să-ţi trimit un gând.

*

Zânelor din lumea-ntreagă

* 

Ceasurile bat cu regret în asfinţit,
florile câmpurilor toate m-au părăsit,
singură calc pe umbra de lună,
şoaptele declină să-mi spună noapte bună.
Tata-mi face semne din balcon, discret:
“Uite ce surpriză, ţi-a sosit un pachet!”
Desfac cu grijă panglici de catifea,
pene negre, de struţ zgribulesc pe tafta,
din dantele fine, brodate de mână,
o rochie roz ademeneşte şi-ngână
trupul meu ce tresaltă cu bucurie,
uitând de tristeţi, ce pândeau să vie.
Pe degete-alunecă, fără sfială,
râuri de mătase, din căptuşeală,
o îmbrac fremătând, frumoasa ispită
îmi mângâie pielea, o arde, o-incită,
mă caut în oglindă şi inima-mi bate
ca o nebună, întinsă pe spate
o nimfă se roteşte în vals de meduze,
pe creştet i se-aşează o coroană de frunze
din bogăţia luminii de stele,
ce fură respiraţia şi gândurile mele.
Nu ştiu ce zână, din ce basm, azi viral,
mai trimite Cenuşărese ca mine la bal …

*

Anunţ de matrimoniu

* 

Găseşte-mi o iubire,
una bătrână, cu timpul căzut
până la glezne şi vorba subţire,
cu pantof scâlciat şi şiret desfăcut,
ochelari cu lentile crăpate, 
cu toiag, să-i ţină pe gât oboseala,
o iubire care încă să viseze departe,
dar să-şi lase-n căciulă văicăreala.
Găseşte-mi o iubire
cam surdă şi cu do-ul în fals,
una care să se-mbăţoşeze de fericire
doar pentru câţiva paşi de vals,
să nu-i pese de pantaloni demodaţi,
nici de pălării cu borul mare,
una care să uite bumbii luaţi
pentru inimă, în loc de mâncare.
Găseşte-mi o iubire
care să-mi adoarmă pe braţele reci,
când ne-nchinăm de Buna Vestire
şi mă confundă cu locul de veci.

*

Stare de faptă

*

Nu pot să mai zbor,
mi-am înghiţit aripile când s-a anunţat vijelie,
mi se făcuse dintr-o dată dor
să mă ascund în cochilie.
Am să târâi pe picioare de vânt
glasul care fără aripi nici cântec nu mai ştie,
în noapte mă pătrund din pământ
nişte lăstari, încolţind dintr-un iamb de poezie.

*

Neştiutele

* 

Mă împiedicam în boabe de nisip,
Morganele se foloseau de orice tertip
să-mi fure din cofă, să ducă departe
stranii picături de singurătate.
Vântul învârtea, pe deget, aer fierbinte,
gândul mă-ntreba dacă te mai ţin minte,
coşmaruri invitau nopţile la orgii,
plecam din chipul tău, nu mai voiam să vii …
Dureri îngropam, ilicit, în pustiu,
vulturi pândeau pasul încă viu,
buzele arse adormeau fără vlagă,
tăcerea se semna pe lumea întreagă.