László Gergely Pál: Pe treptele Timpului

Astăzi m-a sunat prietenul meu László Gergely Pál şi am vorbit, la telefon, pentru prima dată în această viaţă. Credea că am făcut o pasiune pentru templul de la Densuş (Demsus – în limbile europene, Domsos – în maghiară) şi dorea să-mi vestească faptul că mi-a trimis câteva fotografii, ca să pot vedea şi altceva decât ceea ce am văzut deja. I-am mulţumit şi i-am spus că, fără acuarela lui Franz Jaschke, de prin 1807-1810, şi fără prima fotografie pe care mi-a trimis-o el, Gergely Pál, nu aş fi ajuns niciodată la atenţionarea de mai adineauri (1837) a lui Victor Hugo referitoare la existenţa unor zigurate prin Europa (Hugo ştia despre cel din Nîmes şi despre cele de pe valea Rhinului), cu mult anterioare celor din Egipt (piramidele) şi de prin Orient. Cum nu puteam trece cu ochii închişi pe lângă treptele Timpului, am căutat mărturii, care să mă dumirească asupra „ciudăţeniei” arhitectonice de la Densuş, dar nu am de gând să continuu, chiar dacă fotografiile trimise de el mă ajută să disting între zidirea străveche (pelasgă) şi adaosurile ulterioare, inclusiv romane, inclusiv creştine. Nu lipseşte din patrimoniul haţegan nici Poarta Strămoşilor (Pytr-Yana), pe care o întâlnim şi în Bucegi, din care se trage litera grecească „pi” (două coloane de piatră, cu o lespede deasupra), nu lipsesc nici elegantele arhitecturi sacre primordiale. Dar, de aici, încolo, ar trebui să înceapă munca arheologilor, numai că noi, românii, de la Nicolae Vlassa, încoace, nu prea mai avem arheologi, ci bugetari comozi, dotaţi cu ochelarii de cal ai branşei salariate pentru a se face doar că munceşte. Nu, subiectul nu mă mai interesează (ar fi o risipă de timp, pentru că nu am cum finaliza ceva), dacă a eşuat în atenţionarea asupra existenţei templelor pelasge prin Europa una dintre cele mai mari personalităţi ale culturii umane, Victor Hugo. Dar vă pun la dispoziţie şi o să le reprivesc adesea cu plăcere fotografiile cu templul de la Densuş / Domsos, făcute de prietenul meu László Gergely Pál:

Aceasta este Pytr-Yana, deci Calea Strămoşilor, dar contaminată de renovări târzii

Ca şi „leii” din vechiul Sumer, şi aceştia nu sunt decât nişte cerberi fabuloşi, pe care încă nu i-am întâlnit prin culturile primordiale de după cea a „legilor care se cântau, ca să nu se uite” şi din care, cu formula sacramentală „Ler, Oi, Ler” (Legea, Doamne, Legea), descinde Datina.