László Gergely Pál: O istorie ciudată | Dragusanul.ro

László Gergely Pál: O istorie ciudată

Români din Ardeal, în 1838 – acuarelă de Stephen Catterson Smith.

Dacă ne apucăm să citim istoria Transilvaniei, scrisă de maghiari, și istoria Ardealului, scrisă de români, vom descoperi, cu surprindere, că nu seamănă între ele, de parcă ar fi fost vorba despre două lumi diferite și de pe alte planete, care se află la mare depărtare unul de celălalt. Așa se întâmplă când istoria este influențată de politică, și de ipocrizia unora de a scrie neapărat, pentru vreo lucrare, afirmare, avansare etc. Și ajungem la ce a zis un reputat savant, că: doua lucruri sunt infinite, universul și prostia umană.

László Gergely Pál, la mormântul scriitorului Sántha Alajos

*

  În mare, generația noastră a învățat la școală, că al doilea război mondial a început prin 1939, când armata hitleristă-fascistă a atacat mișeleşte Polonia. De fapt, a început când japonezii au invadat Manciuria. Urmează un lapsus până prin 1944, când conducerea bucureșteană s-a săturat de germani și a scurtat războiul cu 200 de zile. Acesta ar cam fi al treilea tratat la care s-a renunțat, mai elegant zis, unilateral, primul fiind cu bulgarii, prin 1877, al doilea cu Austro-Ungaria, în 1916.

*

   La mijlocul anilor 1980 era o întrunire în Germania, unde un general, pe nume Iliescu, s-a lăudat cu aceste fapte, cu sacrificiul adus pentru scurtarea războiului. Și a fost întrebat de un general german: dar cu cât s-a lungit războiul, că ați participat trei ani alături de noi împotriva sovieticilor? Și s-a așternut liniștea, că nimeni nu a făcut asemenea calcule.

*

    Am mai învățat, că armata horthysto-maghiară a făcut prăpăd în Ardealul de Nord, dar nu ne-a zis nimeni ca s-a tras asupra lor, la intrarea în sate, şi că, în acea perioadă, erau aliați și armata horthysto-hitleristă-maghiară, și armata mussolonisto-fascistă-italiană, și armata antonesciană-hitleristă-română. Că nicio armată din acestea nu era pregătită și instruită pentru ce urma: iarnă fără echipament adecvat și o pușcă la patru oameni, eventual și câteva gloanțe, dacă se rugau frumos.

Descălecatul maghiarilor

Oare de ce elita românească a sfârșit în pușcării sau în exil: Maniu, Cioran, Caragiale, Cuza, Bălcescu și alții. La începutul revoluției pașoptiste, românii și ungurii erau în aceeași tabără, pe urmă s-a schimbat ceva. Singurul care a înțeles substratul a fost Bălcescu, dar nici căposul de Kossuth, nici celălalt căpos, feciorul lui Iancu, nu i-au dat ascultare. Și au pus austriecii jugul pe amândoi. Iancu nu a fost condamnat, și fluiera din poartă-n poartă, generalii maghiari au fost executați la Arad. De fapt doi dintre ei au fost maghiari, ceilalți nu.

Maghiari, în luptă

Și revoluționarul Francisc Rákoczi al II-lea a murit în exil, dar a fost dus în Ungaria de atunci, ceea ce nu se poate spune despre regina Elena, care, de aproape 40 de ani, își doarme somnul de veci în Elveţia. Măcar amanta e în țară.

Ajungem la iobăgie, unde, în funcție de cine-i scrisă lectura, aflăm că ba românii, ba ungurii au fost asupriți, exploatați etc. Și cine i-a exploatat? Păi, nobilii maghiari. Care jumătate din ei erau de origine românească, numai că au fost înnobilați de regii Ungariei și primiți printre aristocrați. Deci, cum ar spune unii, au avut parte de maghiarizare forțată. Puteau să refuze, dar nu au făcut-o. Cum nu a refuzat nici Eminovici sau Iminovici numele de Eminescu, nici Petrovic numele de Petőfi.

1874, Le tour du monde: Maghiari din Torotzko; desen Duvivier

Ăștia mici de prin popor mai puneau, de plictiseală, de câte o revoluție sau revoltă. Nu prea auzim de Budai Nagy Antal, în a cărui armată au luptat și unguri, și români, în 1437. Știm de Horea, zis și Nicola Ursu. Nimeni nu ne-a informat că, înainte de izbucnire, Horea a fost, aproape patru luni, la Wiena. Să trăiască un iobag în capitala Austriei, cu nu se știe ce bani, e un miracol. Poate s-a făcut vreo chetă printre ceilalți iobagi.

Familia, 1865 octombrie 25: Români din Ardeal, de lângă Mureş

În martie 1791, s-a întocmit prima variantă a lui „Supplex libellus Valachorum Transilvaniae”, care, în mare, a fost redactată de doi episcopi greco-catolici și de unul ortodox, la Wiena, având la bază opera sasului Samuel Klein, tradus în Micu, și tipărit la Claudiopolis de către celălalt sas, Martini Hochmeister. Atâta s-au inspirat de la francezi, că astăzi s-ar putea numi lucrarea plagiat. Iobagii din Ardeal, neavând de lucru, nu aveau altă treabă, prin secolele 16-17-18, decât să lupte pentru identitatea națională. Din când în când, mai veneau polonezii, rușii sau turcii prin zonă, făceau repede un harcea-parcea și plecau.

1874, Le tour du monde: Ţărani români din Transilvania; desen de L. Baader

Mihai, banul Craiovei, nu era un strateg slab, dar s-a lăsat păcălit de austrieci. A făcut și el prima unire a principatelor (Valahia, Moldova şi Ardeal), care, de fapt, a fost a doua. Prima fiind făcută de nestatornicul Sigismund Bathory. Și din Ardealul său de atunci nu făcea parte zona numită Partium și Banatul Sârbesc.

Cam prin secolul al 19-lea, a început lupta pentru ce a fost primul: oul sau găina? Unii nu puteau fi primii aici, în acea perioadă îndoielnică, căci erau încă departe de aceste meleaguri, ceilalți deja nu erau, cum a scris Al. Philippide, că nu existau destule peșteri să se fi ascuns de vreo 20 de popoare migratoare, în 4-500 de ani. Și dă-i cu argumente și contraargumente. Iată câteva aspecte din istoria Transilvaniei, care ori nu se spun, ori se spun strâmb.

Gogu Negulesco: Românii din Transilvania luați prizonieri de către conaționalii lor

Ştie cineva câte căsătorii mixte sunt în Ardeal? Copii aceia de cine aparțin? Noi, adulții, nu avem nicio vină dacă-i creștem în ură? Fanatici și uscături sunt peste tot. Dar ei se dezvoltă la fel ca bacteriile: dacă găsesc teren prielnic.


Comments are closed