László Gergely Pál: Iubirea de neam…

Peter Miklós și Zsók Ágnes

S-a înrădăcinat în anumite cercuri, mai ales ştiinţifice, că se poate scrie sau se cuvine să se scrie o istorie despre noi (maghiarii), unde numai despre realizările măreţe ale poporului sau a oamenilor vine vorba şi, obligatoriu, sunt lăsate la o parte cele care contravin acestui concept. Părerea mea este că teoriile false trebuiesc respinse și nu numai respinse, ci, pe baza documentelor, desfiinţate. E obligatoriu ca adevărata istorie să fie prezentată fără a fi influenţată de factori externi, politici, religioși sau patriotici. De-abia atunci vom şti cine am fost şi cine vom fi. Exagerările şi autocompătimirea nu-şi au locul într-o istorie reală.

László Gergely Pál

Se ştie că plecările organizate ale maghiarilor din Bucovina au început în 1883. Au continuat, în 1889-1892, la Hunedoara şi Deva. Că nu s-a aplicat teoria cu „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” se poate vedea din manuscrisul lui László János. La prima colonizare la Deva el nu a luat parte, dar a adunat date, când s-a apucat să-şi scrie cartea. La a doua colonizare la Deva, în 1910, a fost în comisie. Iată câteva secvenţe din manuscris.

*

În 1890, în discursul rostit la prefectura din Deva, consilierul de miniştri Fehér Miklós a fost pentru desfiinţarea proaspetei colonii, zicând că cei câţiva, care au venit, sunt leneşi, delăsători, trăiesc şi mor numai să facă transporturi cu atelajele, nu se ocupă de pământuri, le lucrează în batjocură sau nu şi le lucrează deloc, îşi beau veniturile, deci sunt mai apţi să transporte cu atelajele, decât să fie colonizaţi.

Altul, viceministrul Lovass Sándor, zicea despre maghiarii din Bucovina: „Beau, se leagă de oameni, se bat, fac de ruşine naţiunea maghiară. După mine, sunt nişte elemente nedorite, fiindcă îşi părăsesc pământurile şi locuinţele fără motiv, nu stau locului, sunt un popor nomad, bătut de Dumnezeu, care, de 150 de ani, îşi caută patria, pe care cu cea mai mare indulgenţă, din partea autorităţilor, încă nu au reuşit s-o găsească. Avem nevoie noi de asemenea colonişti? Nu, domnilor!”.

În primii ani ai secolului 20, a început emigrarea în Lumea Nouă. Mulţi maghiari din Bucovina nu doreau acest lucru şi și-au pus toată speranţa în guvernul maghiar, să mai facă nişte colonizări bune pe teritoriul Ungariei. Şi au început maghiarii bucovineni să bată pe la uşi, din Bucovina, la Deva, de la Deva, la Şoimuş, de acolo, la Budapesta.

În ianuarie 1909, cei care nu doreau să emigreze au mai făcut o încercare, la administratorul de moşii Nagy Lajos, să le pună o vorbă bună la guvernul maghiar. Şi vine răspunsul: „Iară mă deranjaţi? – a zis nervos – va fi aici colonizare când vreau eu. Şi aşa v-aţi învăţat cu mămăliga cu brânză, mergeți şi mai lucraţi încă vreo 20 de ani la boieri (se referea la lucrul în Moldova – n. a.), şi numai după aceea să veniţi la mine! Nu încercaţi să veniţi înainte, că pe toţi vă zbor din birou!”.

Cam aşa au stat lucrurile. Dar, până acum, nu s-au spus.