la fel ca sub omături iarba verde

s-au tras zăvoare şi s-au tras ninsori,

clopotniţele zac părăginite,

iar sacerdoţii s-au ivit în zori

şi tot împart cuvinte ostenite:

e frig spre ziuă şi e frig în veac,

cărările şi paşii se vor pierde,

pe cruce urcă numai cei ce tac

la fel ca sub omături iarba verde:

copacii toţi, cu muguri în risipă,

au tot chemat cobzarii în zadar

căci cântecele-s mute şi aripă

şi zbor de păcătos vizionar:

să nu te temi, un sacerdot îmi spune,

căci cineva de sus, din cer, ne-ncearcă,

iar caii trec în tropote nebune

şi spulberă şi cântecele parcă

atunci când trec pe calea fără cale

şi-apoi dispar buimatici în niciunde

şi doar ninsori ne-acoperă agale

purificând prin preajmă cu secunde:

hei, strig şi strig, aş vrea să trag zăvorul,

e dreptul meu cel sacru la lumină!,

dar nu-mi răspunde nimeni, căci soborul

ninsorilor în linişte se-nclină