L-am reîntâlnit pe George Gavrilean!

*

Plecase. Habar nu aveam unde şi de ce plecase – poate că zugrăvea încă o biserică sau poate că îşi vernisa o nouă expoziţie de caricatură sau de pictură, pentru că era un artist desăvârşit şi în plastică, şi în poezie. Îi rămăseseră doar poemele, frumos stivuite, volum cu volum, pe masă, de parcă ar fi uitat să le încredinţeze memoriei, şi atunci le-am luat şi le-am aşternut în paginile unei antologii de autor, pe care o am şi eu în bibliotecă şi pe care o mai răsfoiesc uneori, mai ales atunci când mi se face dor de prietenul tinereţii mele, împreună cu care desfăceam în dinţi nişte vodci glazurate, în vreme ce scriam, umăr lângă umăr, poeme care să şi vizualizeze, să şi cânte.

*

Plecase, dar iată că, astăzi, l-am reîntâlnit în Gura Humorului şi tare m-am mai bucurat. Ne-am salutat discret, sânge cu sânge, scrâşnet cu scrâşnet, şi ne-am bucurat de revedere:

*