Kochanowska: Gospodăria țărănească românească din Bucovina

„În satul de munte Watramoldawitza, din partea de vest a Bucovinei, care aparține districtului Kimpolung, puteți face studii interesante despre gospodăria românească. În partea de sus, cea mai veche a satului, se întind, pe aproape o milă, în munți, în jurul vechii mănăstiri greco-orientale, care datează de la mijlocul secolului al XVI-lea, vechile case mici, care au fost primele ale așezării. Cabanele minuscule au acoperișuri foarte înalte, abrupte, și cele două ferestre, iar uneori doar una, sunt inimaginabil de mici, poziționate asimetric în apropiere de ușa joasă, din lemn. Cadrul este de obicei pătrat. Anexele nu sunt prea multe; dintre aceste câteva colibe vechi, majoritatea au fost deja lăsate să se descompună. Se spune că țiganii obișnuiau să trăiască în această parte cea mai veche a satului (este vorba de robii mănăstirești, trecuți cu nume în recensământul lui Rumeanțev – n. n.).

Cu cât mergi mai departe, cu atât sunt casele mai mari și mai frumoase. Dacă pereții nu sunt văruiți în alb, totul are o culoare maro-roșcată profundă, deoarece casele sunt făcute din lemn de molid, tăiat în bârne, și doar ferestrele sunt încadrate de un chenar alb. Un stâlp sculptat este adesea atașat, la ambele capete, de streașina acoperișului și se sprijină pe stâlpi sculptați.

Construcția acestor case este extrem de simplă; bârnele sunt tăiate cu câte o adâncitură, care le asamblează, iar acoperișurile sunt din șindrilă, deci tot din lemn, șindrilele superioare, de pe creste, fiind tăiate într-un model geometric, așa cum se întâmplă de multe ori. Descriu o astfel de locuință. Casa are o vechime de aproximativ 100 de ani, este locuită de gospodarul Leonti, unul dintre cei mai bogați și mai respectați din sat. Este gospodar, cum se spune aici (din zonele joase) și lucrează, vara, în „Zarina”, în țară – buna lui soție se ocupă singură de marea gospodărie și de copii. Totul strălucește de curățenie. Casa este unsă și văruită în alb. Aici, ca în toate gospodăriile, se află în jurul casei, un fel de bancă joasă, construită din lemn, „Prispa”. O cameră cu acoperiș, în lateralul casei, un mic grajd, în spate. Lângă acesta, se află un hambar deschis, unde stă căruța, vara; mâncarea este gătită și cu foc deschis, pe chirosteie, în ceaun. Știuleți de porumb atârnă în hambar pentru a se usca. Roata, pusă pe acoperiș, se spune că aduce noroc. Prăjini lungi, sprijinită crengile grele ale unui copac, dar vor fi folosite pentru a face fânul. Un gard din bârne de molid înconjoară curtea verde și grădina largă, care este cultivată cu porumb și cartofi, iar o mică bucată din ea este folosită pentru legume, cum ar fi pătrunjelul, usturoiul, ceapa etc. Câțiva pomi fructiferi, mai ales sălbatici, se află în spatele casei, coroanele lor întregind frumusețea peisajului. Partea din față a casei este orientată, de obicei, spre răsărit.

Interiorul majorității caselor, precum și al acesteia, este format dintr-o anticameră mică (tinda – n. n.) și o încăpere mare, care este destul de joasă și are grinzile afumate, care sprijină tavanul. Aproape de ușa joasă se află soba voluminoasă, prevăzută cu „Cupta” (cuptor – n. n.), o extensie largă, în spate, care se întinde, adesea, până la peretele următor și formează, astfel, o nișă care servește ca pat și este utilizată mai ales de copii. Un pat larg, înalt, din lemn, acoperit cu covoare, o masă îngustă, cu picioarele înfipte în podeaua de lut, veselă din ceramică pictată în culori puternice și linguri de lemn, de asemenea lucrări țărănești, completează mobilierul primitiv cu o bancă mică sau un scaun și o cutie din lemn pictată. În jurul camerei, se desfășoară de-a lungul peretelui, la fel ca banca exterioară, numită „Prispa”, banca interioară de lemn (lavița – n. n.), care este acoperită cu covoare simple, lucrate manual, alte covoare fiind puse pe perete, deasupra laviței. Pereții albi sunt decorați cu scoarțe și covoare, iar întreaga cameră impresionează straniu prin abundența de culoare. Icoane cu chipurile sfinților greco-orientali, în culori foarte strălucitoare și cu chenar din imprimeu auriu, atârnă pe pereți, împodobite cu prosoape albe brodate și cu buchete uscate din flori de grădină galben-portocalii, iar mănunchiuri puternic parfumate, care sunt cele mai populare la români, numite „bosiok”, atârnă pe perete și de tavan. La fel și știuleții de porumb, niște panglici de perle, pânze brodate, hamuri mici colorate, țevi sculptate în alamă, coarne de pulbere, toate lucrările gospodăriei. Cămășile brodate, blănurile, catrințele atârnă de o bară, atârnată de grindă.

Iată, în casa menționată, cum țese soția gospodarului, în timpul liber. Războiul de țesut poate fi utilizat numai pentru pânza grosieră și pentru covoarele înguste, acestea din urmă fiind confecționate din lână sau bumbac, vopsit în casă, celelalte doar într-un model simplu de dungi. Inul, cânepa sunt obținute prin muncă proprie și prelucrate laborios în timpul verii, când cânepa este uscată, înmuiată, melițată și apoi toarsă.

Acest țesut (vezi desenul fig. 7, Româncă la „Statioi”, este cât se poate de simplu: țăranca lucrează așezată, cu picioarele pe tabla lungă de trepte, numită „Someika” („Statioi” sunt stativele, iar „Someika” este suveica – n. n.), care este aruncată înainte și înapoi. O femeie poate țese aproximativ patru coți de pânză pe zi. Lângă desenul din fig. 7, se află schița vârtelniței de înfășurare, prin care firul de pe fus este transferat în suveică.

Tot în stative se face țesătura dreaptă a sătencei „catriwna” (catrința –n. n.), care este țesută în culorile roșu-negru și are doar o dungă colorată la bază. Ea este înfășurată strâns în jurul corpului și fixată cu o centură (bârneața – n. n.), completând costumul simplu al femeii, care poartă, în timpul verii, doar cămașa foarte bogat ornamentată. Cojocul, sumanul, opincile și ciuboțelele aparțin sezonului mai rece. Dar nu este în intenția noastră de a vorbi, în continuare, despre costumele pitorești ale acestor țărani, deoarece acest capitol necesită un studiu special.

Casa din fig. 8 este, de asemenea, din districtul Kimpolung, dintr-o vale laterală a statului Walesaka, a orașului Kimpolung, ilustrând stilul delicat al gospodăriilor din această frumoasă vale, care pot fi întâlnite peste  tot în Bucovina, doar cu mici schimbări. Poarta aparține gospodarului Georgi Merkisz (George Mercheș – n. n.). În spatele ei se află una dintre casele mai vechi, dar foarte bine păstrată și cu pereții văruiți în alb, care arată foarte prietenoasă în fundalul verde al curții. Din păcate, poarta era încuiată, iar dincolo de ea se aflau doi copii, pe care părinții îi lasă singuri în timpul zilei, lucru foarte frecvent în rândul acestor oameni, care trebuie să-și facă treaba; copii se jucau în curte și au fugit în grădină, în timp ce câinele șchiop, înlănțuit lângă coliba lui de la poartă, m-a lătrat violent, privindu-mă cu ochii întunecați și vigilenți și urmându-mi toate mișcările, în timp ce schițam casa.

Poarta largă, frumos lucrată, sculptată, acoperită este caracteristică acestei zone și completează tipul gospodăriei noastre românești (Fig. 9)”[1].

[1] Auguste Kochanowska, Vom rumänische Bauernhaus in der Bukowina, în Zeitschrift für östereichische Volkskunde, IV. Jahrgang 1898, Wien 1898, pp. 203