Klaus Johannis, în Guvernul Ponta? | Dragusanul.ro

Klaus Johannis, în Guvernul Ponta?

Klaus Johannis: Luaţi paharul acesta de la mine! "Pişcoturile" arată rău...

Klaus Johannis: Luaţi paharul acesta de la mine! “Pişcoturile” arată rău…

Sunt de părere că “neamţul nostru” din Sibiu, Klaus Johannis, face o mare greşeală, dacă se lasă bruscat în Guvernul Ponta, chiar şi ca vicepremier. Johannis, cu prestigiul pe care îl are şi în Germania, l-ar transforma în cioară vopsită pe nevrednicul Ponta, iar garnitura guvernamentală, care deja ne-a pus în trei noi rânduri de obezi ale fiscalităţii excesive, s-ar transforma, în ochii lumii, din cioară vopsită, în delicat porumbel imaculat. Ceea ce nu este drept. Şi nici demn.

*

Klaus Johannis, “neamţul nostru”, cum cu justificată mândrie obişnuim să-l alintăm, înseamnă un om cu demnitate, corect, disciplinat, un adevărat exponent al nemţilor transilvăneni. Bine ar fi, cred eu, dacă ar ajunge, cât mai repede, Preşedinte al României, pentru că abia atunci imaginea ţării, nu şi a noastră, a neamului românesc, ar avea de cîştigat. Şi poate că şi ţara, în sine, cu toată populaţia ei, ar avea un alt viitor, unul mai bun.

*

Pentru mine, vrednicia lui Klaus Johannis înseamnă o palmă dură şi grea, aplicată drept în suflet. Johannis este copilul germanilor români şi, în mod firesc, o emblemă a germanismului. Iar în vreme ce nemţii cresc oameni precum Klaus Johannis, noi, românii, naştem şi creştem fii precum Victor Ponta, Liviu Dragnea, Gabriel Oprea, Elena Udrea, Dan Diaconescu, Traian Băsescu, Cristian Preda, Monica Macovei, Radu Stroe, Daniel Chiţoiu, Rovana Plumb, Ramona Mănescu, Andreea Paul Vass, Liviu Voinea etc., etc., etc. Producem, deci, propria noastră exponenţialitate, care arată cu adevărat jalnic şi stupid în Europa.