James Baker: 1911, în Bukowina

„Cât de multe părți din Austria sunt cunoscute în Anglia se poate deduce dintr-o conversație, pe care am avut-o cu cunoscutul istoric, profesorul Oman, care, auzind că urma să călătoresc în Bukowina, a spus: „Știu doar un englez care a fost, vreodată, în Bukowina, iar dacă ajungi acolo vei fi al doilea”. I-am trimis o carte poștală de la Zadagora, pentru a demonstra că am „ajuns acolo”. Și totuși, Bukowina este un colț deosebit de interesant al Europei.

Aici sunt grupați împreună polonezi, ruteni, români, germani, maghiari, evrei, armeni, bulgari, cehi, lipoveni (adică ruși de credință veche), turci, țigani; iar varietatea religiilor este un studiu ciudat. Greco-ortodocși și greco-catolici, catolici romani și armeni, ortodocși armeni, credincioși vechi (lipovenii), protestanți; chiar și evreii au două secte, ortodoxă și reformată. Bogăția Fondului grecesc-oriental este foarte mare – deține pe teritoriul său o treime din provincie, în mare parte terenuri forestiere. Portul acestei populații este la fel de variat și de interesant ca și religiile lor. Și Cernăuţi, capitala, este un epitom în scene ciudat de variate ale acestui pământ independent al Coroanei de Austria, care are propriul „Landtag” sau parlament local.

Bukowina are şi propria-i climă, iar aceasta este excesiv de independentă. În timpul remarcabilei secete din vara anului 1911, care a afectat alte părți ale Austriei, aici au fost inundații și torente de ploaie timp de două luni.

În septembrie, am vizitat-o ​​și, în timp ce ne apropiam de Cernăuţi, am văzut siluetele ciudate ale țăranilor care își păzeau turmele, sub umbrele, și totul era îmbibat. În oraș, în Platz-ul austriac, piața principală și piața de produse, țărăncile, cu pânză albă orientală pe cap (minişterguri confundate de Baker – n. n.), cu catrinţe și paltoane sumane maro, sub care atârnau poalele lungi ale cămășii albe peste picioarele goale, purtau umbrele; iar bărbații, unii cu curioase pălării rotunde de tip „Garibaldi” peste părul lung, ondulat, purtau hainele lungi de piele maro, cu multe butoane, și pantaloni scurți, de culoare gri-alb, decorați cu ajutorul Cusăturilor. Dar portul țăranilor diferă, în funcție de etnie, și este de o mare varietate.

Orașul are foarte multe clădiri frumoase; rivalitatea întrecerilor şi aici, ca peste tot în Austria, este un impuls către perfecțiune, iar o modalitate interesantă de a studia varietatea claselor educate ale districtului este de a vizita „Case”, adică nişte cluburi ale diferitelor naționalități.

În Casa Poloneză se găsește o sală frumoasă pentru dansuri și o sală de teatru; lucrările din lemn, toate sculptate în stilul Zakopane; un tablou uriaş cu o imagine a districtului Tatra şi cu silueta unei femei, în rochie locală. Aici lucrările educaționale și omniprezentul „Sokol” se desfășoară ca în toate districtele slave.

Chiar vizavi se află Casa Națională Germană, o clădire remarcabilă, curtea fiind ca un strop din vechiul Nürnberg. Tot aici este un teatru elegant, cu decorațiuni destul de greoaie, și un restaurant excelent, în stil vechi german.

În Casa Naţională Românească se aude o muzică românească deosebită, iar în jurul clădirii există o grădină mare; dar pentru a înţelege dacă există o prietenie între etnii, am intrat în ea, însoţit de niște polonezi cunoscuți, şi un cântec polonez a fost cântat, dintr-odată, de excelenta orchestră românească.

În Casa Evreiască era o sală foarte mare, cu decorațiuni aurii și roșii. Triumfă în aceste case naționale specificităţi, iar caracterul național este susținut și păstrat. Rutenii au și ei Casa lor specială.

Poate că bisericile, unitățile religioase și instituțiile de binefacere ar trebui să revendice primele cuvântul în Cernăuţi, pentru că sunt nenumărate și minunat de variate; fiecare cult pare să aibă spitalele și casele sale.

Bogăția corpului ortodox grec este bine ilustrată de vastul Palat al arhiepiscopului, o clădire cu numeroasele cupole și turnuri și portițe, care servește mai mult ca seminar și loc de întâlnire a Sinodului și rareori ar putea fi găsită o sală mai impunătoare și mai bogat decorată decât cea a marii săli în care se întâlnește Sinodul. Arcurile și arcadele sale de marmură, sprijinite pe coloane de marmură neagră şi susţinând un tavan impresionant, acoperit cu aur şi bogat decorat. Pereții sunt din alabastru. De la ferestre se văd priveliști minunate cu grădinile Palatului și valea Prutului.

Bisericile diferitelor secte și noua bogată sinagogă sunt demne de studiat pentru arhitectura lor și pentru poporul și țărănimea care le frecventează, deoarece toate etniile sunt foarte mândre de religia lor. Dar dacă edificiile religioase sunt numeroase, la fel și clădirile civile. Locuința Landesregierung (Guvernului  Ţării – n. n.) este o clădire simplă și frumoasă, cu grădini înaintea sa, iar Palais de Justice este, de asemenea, o clădire elegantă.

Una dintre cele mai marcante clădiri moderne este noua Banca de economii, construită în cel mai recent stil Secession și dotată, în mod elaborat, cu cele mai moderne salubrități, camere de așteptare și toalete ale doamnelor și ale domnilor. Sala de consiliu este tapițată în nuanțe moi de căpșuni zdrobite, cu lemn încrustat și amenajări de lumină electrică elaborate. Chiar și încuietorile ușilor sunt aurite și cu designuri îndrăzneţe. Frumoasa scară principală are vitralii și lămpi elaborate, susţinute de stâlpi din alamă și metal colorat. Sala mare pentru întrunirile generale este frumos decorată și chiar și scaunele sunt artistic făcute. Întregul oferă o idee despre prosperitatea populaţiei, care primeşte o dobândă de 4 %, pentru depuneri, și plăteşte 6 % dobândă pentru împrumuturi. Este considerată o onoare să fii în consiliul acestei bănci.

Camera de comerț este o altă clădire splendidă; sala de ședințe este în tonuri de gri și roșu, cu un tavan bogat și candelabre electrice frumoase; coșurile de fum sunt din marmură roșie și din mozaic din sticlă, iar alama cu emailuri face parte din decorațiuni. Fresce bine executate, cu scene din agricultură, industrie și  cu Mercur, ilustrează sediul Camerei de comerţ, care are corespondență largă, și funcționează științific, dezvoltând comerțul local și agricultura. Cu siguranță, este adăpostită mai luxos și deține informații mult mai clasificate decât cele mai multe camere de comerț engleze.

Am avut noroc, în tipul prezenţei noastre în Cernăuţi, iar gazda noastră amabilă, în casa sa mobilată artistic, ne-a oferit o privire asupra cadrului profesional și a vieții de afaceri din Cernăuţi.

Muzica, pe care o găsești pretutindeni în Austria, o întâlneşti şi aici la fel de des, iar gazda noastră era un iubitor de artă și de muzică și un cunoscător în domeniul menajului și al gătitului; unul dintre hobby-urile sale a fost colectarea de lucrări vechi de aramă ale caselor evreiești și ale celor ceremoniale, obţinând o colecție remarcabilă. Fiica ei vorbea bine engleza, iar noi am avut aici o ilustrație a personajului, pentru că, la finalul unui prânz încântător, prietenul nostru artist a exclamat brusc: „Oh! Mi-am lăsat mașina în acel sat, în care stăteam”.  Îl lăsasem să facă schițe, lângă Sadagora, la patru mile distanță, așa că, în loc să ne ducă cu maşina la Ludi Horecza, a trebuit să se întoarcă la Sadagora, unde și-a găsit tabloul agățat într-un copac; un mic localnic i-a dat niște cupru. Copilul a alergat înapoi, la părinții săi, cu care a avut o discuție aprigă, și, în sfârșit, micuţul s-a întors timid, a luat mâna artistului și a sărutat-o. Acesta este tipul de viață, despre care suntem întrebați dacă este sigur, atunci când călătorim.

Micul oraș Sadogora este unul remarcabil, amintind încă, prin străzile sale de tip bazar estic, pavate cu macadam sau acoperite cu pietriș, de stăpânirea turcească sau de cea rusă. Traversăm Prutul, pentru a ajunge la el, și trecem prin multe așezări de bulgari, care au capturat piața de grădinărit a districtului. S-a întâmplat să fie o zi frumoasă și multe vite, în special cai, se aflau pe drum, iar țăranii s-au îmbrăcat în mod pitoresc. Femeile din piață erau îmbrăcate colorat și aproape toate aveau pe umeri desagi viu coloraţi, care se armonizau cu cămășile albe, brodate îndrăzneţ, și cu catrinţele de multe culori.

Marile minunății din Sadagora sunt Sinagoga și Palatul în care trăiește și lucrează minunatul Rabin Friedmann, la care vin evrei evlavioși sau care caută beneficii prin toate părțile Europei.

Am trecut pe la Sinagogă și am fost întâmpinați de un grup de evrei bătrâni, în veșmintele lor lungi, cu bordură, și au deschis Cartea Tora în cinstea noastră, și ne-au arătat bogatele pânzeturi din satin, apoi, tot ca o mare favoare, ni s-a arătat camera privată a Rabinului Minunilor, prevăzută cu o mică gaură, prin care poate vedea, deși el însuși nu a fost vreodată văzut. Se arată foarte rar, dar acceptă ofrande și își dă binecuvântarea și rugăciunile. În această încăpere era tapiţerie bogată, cu cusătură spaniolă din secolul al XVII-lea, pentru Tora, folosită la Rusalii; ni s-a spus că tapiseria a costat 70.000 de ruble, bani daţi de un devot, care câștigase banii la o loterie. Palatul lui Rabbi este situat peste drum de Sinagogă și ni s-au spus povești ciudate despre darurile oferite de el și despre obiectele celor care l-au căutat.

La întoarcerea în Cernăuţi, am trecut prin  Volksgarten-ul (Grădina Publică – n. n.) cu alei frumoase, cu galerii și săli pentru dans.

Ca este tot, în Cernăuţi meseriile sunt perfecţionate prin educație, existând școli de țesut și agricole, la care se joacă sporturi englezeşti; pe terenul larg de exerciții, am văzut un meci de fotbal în plină desfășurare, mai multe jocuri în derulare, dar fără o mulțime de spectatori, parcă fără sens.

Drumul către această locaţie, în aval, se numește Strada Rusă și, de pe ea, se vede o priveliște grozavă spre culmile Carpaților, spre valea Prutului și spre pâlcuri întunecate de pădure, în timp ce, pe văi, se văd fabrici de zahăr, de bere și un ferăstrău, dar și orașul trist Sadagora, în câmpiile din depărtare.

Când am ieșit spre ciudata biserică din Horecza, am văzut bine casele țărănești, căsuțele cu grădini frumoase de flori, situate într-o vale minunată, liniștită, în umbră de copaci, am văzut biserica veche, care a fost, cândva, o moschee. În interiorul său, tavanul este susținut de patru stâlpi, iar deasupra ușii de vest se află o frescă despre rai, iad și judecată. Aici, ca și în splendidul Palat al episcopului, semnul Duhului Sfânt este o față în centrul a șase aripi; atârnată de acesta, era o batistă, ca o ofrandă, așa cum am văzut mărunțișuri de pânză atârnate în moscheea din Omar și bucăți de panglică peste figurile sfinților preferați din Italia și Franța.

Au fost cinci turnuleţe la biserică, pentru a reprezenta cele cinci continente ale lumii, și trei turnuri mari, care indică stăpânirea Bisericii ortodoxe.

Există și alte orașe în Bukowina, care sunt pline de interes, prin oameni și istoria lor, dar și pentru peisaj.

Una dintre stațiunile preferate este Dorna Watra, în apropierea frontierelor cu România și Ungaria, și nu departe de Ardeal. Dorna se află pe coaste de munte, la aproximativ 2.500 de picioare deasupra nivelului mării și este o stațiune de sănătate în creștere, cu Curhaus (Casă de Cură) frumoasă, în care se fac băi pentru gută și reumatism, apele Donei și băile de noroi fiind printre cele mai curative.

Există cinci surse și două unități de baie, iar râurile frumoase și satele pitorești fac din Dorna Watra o stațiune plăcută.

Dacă Bukowina, acest pământ necunoscut britanicilor, este profund interesantă, prin priveliştile sale minunat de variate, şi istoria sa are multe puncte de studiu fascinant.

A fost fino-mongolă, în vremile sale preistorice, apoi scitică, apoi dacică și gotică, până când hunii au năvălit peste țară. Mai târziu, a venit venzii, avarii și maghiarii, care au dominat aici până în secolul al XIII-lea, când îi aflăm pe mongoli în acest golf terestru de munte.

În 1360, începe istoria reală, iar în 1395 a fost construit Castelul Cecina, de pe deal, care este atât de proeminent în priveliştea de lângă Cernăuţi. În vremurile ulterioare, Sobieski a obținut o mare victorie asupra turcilor, la Bojan, iar suedezii din secolul al XVIII-lea au făcut ravagii aici și au fost înfrânți lângă Cernăuţi. Abia în 1775 Austria a ocupat Bukowina și, în 1861, ţara a obținut autonomie şi, de atunci, datează dezvoltarea rapidă.

Dar, cu această privire rapidă asupra a ceea ce este un colț ciudat de interesant al Europei, trebuie să plecăm din Bukowina, lăsând mai mult de jumătate din istoria sa neînregistrată”[1].

[1] Baker, James, Capitolul X, În Bucovina, pp. 83-90, în  Austria: her people & their homeland, New York 1913, cu ilustraţia Cernăuţilor, de Donald Maxwell, la p. 85