Itinerarii eminesciene, în Bucovina nepăsării | Dragusanul.ro

Itinerarii eminesciene, în Bucovina nepăsării

Falsuri lustruitoare de sine, pe Calea Străbunilor

Falsuri lustruitoare de sine, pe Calea Străbunilor

*

O idee strălucită a consilierilor judeţeni suceveni (iniţiativa pare a fi, totuşi, a domnului Mihai Grozavu) încearcă să provoace multiplicarea, prin conştientizare, a traseelor turistice culturale din judeţul Suceava, implicând în închegarea proiectului şi Centrul Cultural “Bucovina”, şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, instituţii cărora trebuie să li se alăture, după cum pot concluziona, în urma unei prime zile de documentare la faţa locului, şi Arhivele Statului, şi Muzeul Bucovinei, şi primăriile din localităţile care ţin de Calea Străbunilor lui Mihai Eminescu în Bucovina, deci de peste o sută de ani de istorie şi de spiritualitate. Calea lui Eminescu în Bucovina înseamnă o altă componentă a proiectului, dar pe care nu o iau astăzi în discuţie.

*

Eminovicienii atestaţi de documente şi, în primul rând, de condicile parohiale consacră un traseu turistic de o frumuseţe aparte, cu monumente de artă religioasă diverse şi cu atât mai remarcabile:

*

Biserica Sfântului Gheorghe din Părhăuţi, ctitorită, în 1522, de marele logofăt Gavril Trotuşan, ginerele lui Luca Arbure

Biserica Sfântului Gheorghe din Părhăuţi, ctitorită, în 1522, de marele logofăt Gavril Trotuşan, ginerele lui Luca Arbure

*

Biserica Sfântul Gheorghe din Costâna, construită în 1811-1812 de George şi Ioan de Cărste

Biserica Sfântul Gheorghe din Costâna, construită în 1811-1812 de George şi Ioan de Cărste

*

Biserica Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, din Călineştii lui Cuparenco, durată, între anii 1791-1805, de fraţii Michail, Ioan şi Maria de Cuparenco

Biserica Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, din Călineştii lui Cuparenco, durată, între anii 1791-1805, de fraţii Michail, Ioan şi Maria de Cuparenco

*

Biserica Adormirii Maicii Domnului din Dumbrăveni, ctitorie, din 1801, a marelui vistiernic Iordachi Balş

Biserica Adormirii Maicii Domnului din Dumbrăveni, ctitorie, din 1801, a marelui vistiernic Iordachi Balş

*

Biserica Sfântului Nicolae din Băneşti, ctitorită, în 1706, de boierul Ştefan Stamate

Biserica Sfântului Nicolae din Băneşti, ctitorită, în 1706, de boierul Ştefan Stamate

*

Fiecare dintre aceste biserici este valoroasă şi ca monument de artă religioasă, dar pentru noi, românii, în acelaşi plan al istoricităţii, prezintă un plus de interes, datorită legăturii lor cu străbunii cunoscuţi ai lui Mihai Eminescu, începând de la străbunic şi până la mamă şi tată.

*

Biserica din Părhăuţi

Biserica din Părhăuţi

*

Străbunicul lui Mihai Eminescu, Petrea Eminovici, născut, după cum susţine George Călinescu (Viaţa lui Mihai Eminescu, Editura Litera, Chişinău, 1998, p. 16). între anii 1732-1736, a fost administratorul moşiilor boierilor Cărstea (viitorii “von Kirste”) şi, desigur, s-a închinat, mai întâi, la biserica din Părhăuţi, unde s-o fi şi cununat cu Agafia, născută în 1736.

*

Pictura din holul bisericii din Părhăuţi

Pictura din holul bisericii din Părhăuţi

*

În jurul bisericii din Părhăuţi, cimitirul adăposteşte personalităţi interesante ale istoriei Bucovinei, cu reliefuri şi inscripţii bine păstrate, îmbinarea dintre contemporan şi vechi fiind armonioasă şi suficient de rafinată, pentru a fi acceptată fără rezerve.

*

Mormintele Părhăuţilor

Mormintele Părhăuţilor

*

La Costâna (fără îndoială, Petrea Eminovici şi-a ajutat binefăcătorii în desăvârşirea ctitoriei lor), mormintele vechi zac printre bozuri şi urzici, năpădite de muşchi, iar un biet călător ca mine, oricât s-a străduit, n-a putut da peste mormântul ctitorului bisericii, care are şi marele merit de a fi transformat familia Eminovici (Iminovici, cum se scria atunci) într-o familie de răzeşi, împroprietărindu-l pe Petrea Eminovici, la marginea moşiei boiereşti, în Hreaţca (Greaţca, după cum scriau ucrainenii).

*

Biserica din Costâna, privită din cimitir

Biserica din Costâna, privită din cimitir

*

La Costâna, o simbolistică străveche interesantă împodobeşte mormintele vechi, iar aerul de baştină, de ocină originară a Eminovicienilor clatină seninătatea primăvăratecă a cerurilor cu o neaşteptată şi surprinzătoare undă de mister, dacă nu cumva chiar de inefabil.

*

Simbolistica străveche (Sămânţa Vieţii), la Costâna

Simbolistica străveche (Sămânţa Vieţii), la Costâna

Călineştii sunt de o armonioasă şi domoală frumuseţe. Coline împădurite, învârtejiri de gospodării temeinice, scufundate în livezi bandajate în lumină şi un verde, şi un albastru care vibrează direct în veşnicie.

*

Drumul spre Călineşti

Drumul spre Călineşti

*

Aici (dacă nu o vor infirma condicile parohiale, pe care le răsfoiesc încleştat, de vreo două zile) s-a născut, dar, mai ales, a trăit Vasile Iminovici, fiul lui Petrea, născut în 1780, deci cu mult înainte de a se zidi biserica, pe care o va sluji ca dascăl (probabil a fost botezat la Costâna, ceea ce lesne voi afla), Vasile Eminovici trăind o viaţă frumoasă, cu două neveste (Ioana, din Călineştii lui Cuparenco, şi Maria, din Călineştii lui Ienaki – ceea ce tocmai am demonstrat, în materialul anterior) şi cu trei feciori şi patru fete ca rod dumnezeiesc.

*

Biserica din Călineşti, care l-a avut ca dascăl pe Vasile Eminovici

Biserica din Călineşti, care l-a avut ca dascăl pe Vasile Eminovici

*

În mod firesc, mormântul bunicului lui Mihai Eminescu ar trebui să se afle în curtea bisericii şi probabil că se află acolo încă, dar toate pietrele mormântale sunt copleşite de muşchi nociv şi de buruieni:

*

O piatră mormântală, pe care am scos-o, cât de cât, la iveală, cu degetele

O piatră mormântală, pe care am scos-o, cât de cât, la iveală, cu degetele

**

Alt mormânt al lipsei de respect faţă de memorie

Alt mormânt al lipsei de respect faţă de memorie

*

Mormântul care mi-a zdrelit arătătorul

Mormântul care mi-a zdrelit arătătorul

*

În curtea bisericii, cumplit de mânjite, pe lângă copleşirea buruienoasă, se sleiesc mute crucile ctitorilor, care, vorba ceea, nu-s de ici, de colo, ci ditamai Cantacuzinii, care şi-au zis Cuparenko, deci au adoptat numele funcţiei lor în sfatul domnesc, într-o perioadă de antigrecism agresiv, care a culminat în timpul domnieiilor lui Vasile Lupu şi Gheorghe Ştefan (acesta, înrudit cu strămoşii materni ai lui Eminescu – strămoşi, nu străbuni!):

*

Mormintele celor trei ctitori (probabil), Michail, Ion şi Maria Kuparenko

Mormintele celor trei ctitori (probabil), Michail, Ion şi Maria Kuparenko

Mormânt de ctitor

Mormânt de ctitor

*

Dincolo de gardul bisericii din Călineştii lui Kuparenko, se află cimitirul vechi, pe care năravurile lumeşti tocmai îl trasformă într-o livadă splendidă şi într-un fânaţ generos. Au mai rămas, tufărite masiv, doar câteva cruci, aidoma unor ţipete, care-şi revarsă ecourile disperării şi ale revoltei dinspre trecutele vremi:

*

Un mormânt sugrumat de tufe, urzici şi boz

Un mormânt sugrumat de tufe, urzici şi boz

*

Alt mormânt condamnat la dispariţie

Alt mormânt condamnat la dispariţie

*

Pietre mormântale pe cale de a fi luate în stăpânirea vegetaţiei

Pietre mormântale pe cale de a fi luate în stăpânirea vegetaţiei

*

Îmbrâncirea memoriei obşteşti în tufe

Îmbrâncirea memoriei obşteşti în tufe

*

Apoi, de după un morman de gunoi în putrefacţie, se iveşte falsul spiritual şi falsul istoric. Nu decăderea, ci falsul de prost gust, butaforia spectacolului grotesc al festivalismului liricoid, de care au atâta nevoie şi mai falşii nepoţi (nu numai ai Eminovicienilor, ci şi ai lui Mihai Eminescu), distinsa şi gingaşa poetesă Carmen Veronica Steiciuc şi eruditul poet Ion Cozmei. Întrebat de Constantin Hrehor, dacă există vreo legătură între cei doi contemporani şi Eminovicieni, Academicianul Dimitrie Vatamaniuc a răspuns franc: “Da, o curvă, dar din care nu se trag nici Steiciuc, nici Cozmei” (celebra Zoiţa Cozmei, care l-a părăsit pe Vasile Huţanu în toiul nunţii, trăind în păcat cu George Ungureanu, şi nici măcar din ea nu se trag admirabilii noştri poeţi):

*

Casa de la Straja, montată după gunoaiele din Călineşti, drept casă... a Eminovicienilor

Casa de la Straja, montată după gunoaiele din Călineşti, drept casă… a Eminovicienilor

În faţa casei de la Straja, care se vrea casa natală a părintelui lui Mihai Eminescu, este zvârlit un monument hidos, iar coroanele rostogolite de vântoasele săptămânii din urmă certifică, fără urmă de echivoc, cum că, pe acolo, au trecut “nepoţii” Cozmei şi Steiciuc. Parcă-l aud pe homerianul poet sucevean, declamând cu patos: “Prin venele astea curge sângele lui Eminescu!”. Iar delicata şi duioasa păpădie lirică, vară-sa, Steiciuc, gângureşte libelulistic (e primăvară, doar!): “Ce vină am eu că mă trag dintr-un asemenea neam!”.

*

Urmele trecerii evlavioase a "nepoţilor" pe Calea Eminovicienilor

Urmele trecerii evlavioase a “nepoţilor” pe Calea Eminovicienilor

Bustul lui Mihai Eminescu a fost lucrat de un sculptor cu nume şi cu reputaţie, dar frântura metaforică brutală dintre soclu şi bust îl transformă pe logilinul Eminescu (la spirit şi la mit mă refer, nu la condiţia lui pământeană) într-o piticanie caraghios de efeminat şi de feminizat. Nu-mi place nici bustul acesta, cum nu-mi place nici cel de la Câmpulung, mai ales că superba lucrare a lui Dimitrie Loghin (unii confundă bustul făcut de Loghin cu cel făcut de Dimitrie Anghel) va rămâne pe vecie uitată.

*

Urâtul bust al lui Eminescu

Urâtul bust al lui Eminescu

*

Dezinteresul şi prefăcătoria se văd peste tot la Călineşti Cuparencu, începând de la poarta care atârnă în balamale proaste, continuând cu aleea străjuită de bănci scufundate în pământ şi sfârşind cu mormanele de fragmente de pietre mormântale şi de cruci, aruncate la gunoi sub gard.

*

Una dintre băncile scufundate în pământ

Una dintre băncile scufundate în pământ

*

Înainte de a pleca din Călineşti, mi-am privit palma mânjită de nepăsarea călineştenilor faţă de prinosul de memorie, cu care au fost pe nedrept înzestraţi. Unii veţi crede că degetele mele erau pline de noroiul întreţinut de muşchii toxici şi de buruieni peste pietrele mormântale, dar eu ştiu mai bine că erau mânjite doar de nepăsarea şi de prefăcătoria călineştenilor.

*

Şcoala, zărită printre degetele mele, mânjite de nepăsarea vremii

Şcoala, zărită printre degetele mele, mânjite de nepăsarea vremii

*

Zărind, printre degete, şcoala, am înţeles ce am, din punctul meu de vedere, de făcut: trebuie să conving doi-trei specialişti ai Muzeului Bucovinei şi pe unii dintre elevii şcolilor din localităţile de pe itinerariu să înceapă o recuperare de memorie: să scoată la iveală cât mai multe morminte ale contemporanilor Eminovicienilor din satele lor! Am nevoie şi de specialişti ai muzeului, pentru că muşchiul nociv trebuie, mai întâi, distrus cu o soluţie specială, şi-abia după aceea se vor spăla pietrele mormântale şi crucile cu apă.

*

La Dumbrăveni, satul în care, aşa cum spunea şi Şt. O. Iosif, şi cum subliniază secretarul primăriei, Mihai Chiriac, a fost conceput Eminescu, memoria Poetului înseamnă un mod de viaţă. Acolo există şi conacul, şi biserica boierească, biserica şi împrejurimile ei fiind excelent îngrijite de către un preot om care sfinţeşte locul.

*

Fostul conac boieresc

Fostul conac boieresc

Biserica în care şi-a botezat Gheorghe Eminovici primii copii

Biserica în care şi-a botezat Gheorghe Eminovici primii copii

*

Dumbrăvenii nu sunt în Bucovina, dar înseamnă enorm pentru Mihai Eminescu, din moment ce, după dezvelirea celui de-al doilea bust din ţară (după cel din Galaţi), în 1902, eveniment la care au participat, invitaţi de Leon Ghica, personalităţi din elita culturii româneşti a vremii din Bucovina, din Ardeal şi din Regatul României, poezia lui Eminescu a renăscut din cenuşa invidiilor şi pasiunilor trecătoare pentru a birui veşnicia.

*

Bustul lui Eminescu de la Dumbrăveni

Bustul lui Eminescu de la Dumbrăveni

*

Bustul lui Leon Ghika de la Dumbrăveni

Bustul lui Leon Ghika de la Dumbrăveni

*

Niciodată sprijiniţi de Consiliul Judeţean Suceava sau de Centrul Cultural “Bucovina”, dumbrăvinenii izbutesc să-l omagieze, amplu şi cu noi “depozite” de memorie, de două ori pe an, pe Eminescu, dar fără a deveni remorca Botoşanilor sau a Sucevei (ajunsă jalnică teleguţă a Botoşanilor, datorită autorităţii consacrate a celor doi poeţi “nepoţi” eminescieni). E drept că, deşi se strâng la Dumbrăveni, bianual, eminescologi peste eminescologi, nici unul dintre ei nu a zărit, pe Monumentul Eroilor, poziţionat între busturile lui Eminescu şi Ghika, numele lui Iordache Eminovici, erou de război, dar care are încă trei urmaşi (nepoţi) în viaţă la Sălăgeni.

*

Numele lui Iordache Eminovici, săpat în marmora coloanei din stânga a eroilor dumbrăvineni

Numele lui Iordache Eminovici, săpat în marmora coloanei din stânga a eroilor dumbrăvineni

Cine este acest Iordache Eminovici? Presupunerea mea porneşte de la antecedentul lui Petrea Eminovici, împroprietărit, de către boierul de la Costâna, la marginea acelei moşii, în Hreaţca. Gheorghe Eminovici, care slujise ca administrator eficient şi priceput la curtea şi pe moşia boierului din Dumbrăveni, a primit, probabil, şi el o bucată de pământ, la marginea moşiei, adică la Sălăgeni. Cum Gheorghe (George, în Condica Născuţilor din Călineşti) Eminovici fugise în Moldova împreună cu fratele său Ştefan (cumva, vitreg, fiind născut de a doua soţie a lui Vasile Eminovici), este de presupus că lui i-a lăsat acea bucată de pământ (după calculele mele, bazate pe registrul agricol, vreo 3-4 hectare), iar Iordache Eminovici ar fi, în acest caz, urmaşul lui Ştefan. Oricum, cei trei Eminovici din Sălăgeni (doi bărbaţi şi o femeie), deşi nu se revendică drept neamuri colaterale ale lui Mihai Eminescu, chiar sunt (ceea ce voi proba, în curând; întâi să rezolv cu Condicele parohiale, despre care am vorbit în materialul precedent).

*

Splendidul Monument al Eroilor din Băneşti

Splendidul Monument al Eroilor din Băneşti

*

La Băneşti, în comuna Fântânele, există o biserică din lemn, durată în stilul tradiţional moldovenesc, nespus de frumoasă (nu-i vreme să reproduc părerile călătorilor străini sau pe cele ale lui Nicolae Iorga). Autorităţile locale au izbutit să asfalteze uliţa care duce la vechea biserică şi să amenajeze chiar şi o parcare.

*

Stilul moldovenesc tradiţional al bisericii din Băneşti

Stilul moldovenesc tradiţional al bisericii din Băneşti

*

Biserica, privită din faţă

Biserica, privită din faţă

*

Precum aţi văzut din imaginea din prima parte a acestui material, biserica este înconjurată de un gard vânjos, prevăzut cu o coamă lamă de cuţit, ca nu cumva să se lăcomească vreun glotaş la prea sfântul fân sau la sacrele fructe din grădina lui Dumnezeu. N-a fost bai, deşi, în ianuarie, la Cluj, mintenaş mi-o ţâpat o vătămătură cu brişca în slană dom’ doftor Silaghi (Dumnezeu să-i dea Fericire!), aşa că am izbutit să-mi salt chintalul de slană peste poartă (doar ultima mea şcoală a fost cea de gradaţi, la pompieri!) şi m-am apropiat de biserică. O livadă minunată şi un fânaţ nebun, vălurind printre copaci, m-au făcut să uit că eu venisem la Băneşti ca să văd mormântul bunicii, din partea mamei, a lui Mihai Eminescu. Apoi am văzut că în raiul acela bisericos nu mai era nici urmă de cruce sau de piatră mormântală – doar nu vreţi să-şi betegească taica pochica ditamai sfânta-i coasă!

*

În cele din urmă, încrâncenat şi stăruitor cum sunt, am văzut lespedea mormântală a Paraschivei Brehuescu, bunica lui Mihai Eminescu. Iat-o:

*

Piatra mormântală a Paraschivei Brehuescu, bunica lui Mihai Eminescu

Piatra mormântală a Paraschivei Brehuescu, bunica lui Mihai Eminescu

*

Vandalizarea cu creta nu e gravă. Creta se şterge. Numai că piatra a fost îndepărtată de pe fânaţul gras al mormântului bunicii lui Eminescu şi aruncată, printre alte pietre mormântale şi cruci, sub zidul temeliei bisericii. Iar genul ăsta de vandalizare nu se ia, îţi rămâne mânjire pe degete şi pe suflet.

*

Piatra mormântală a ctitorului, boiernaşul Ştefan Stamate

Piatra mormântală a ctitorului, boiernaşul Ştefan Stamate

*

Mărturii şi memorie, zvârlite sub zidul "veşnicei pomeniri"

Mărturii şi memorie, zvârlite sub zidul “veşnicei pomeniri”

*

Dacă v-aş spune că mi-au împietrit chiar şi cuvintele, nu m-aţi crede. Nici nu mai ştiu ce am de făcut. Pe de o parte, ideea consilierilor judeţeni suceveni este fantastică, pe de alta stă potrivnică, ba chiar duşmănoasă cu luminoasa cultură română, obştea lui Dumnezeu. Să mai aud pe cineva că-mi vinde gogoriţa aceea, cu cultura română, care s-ar fi născut în tinda bisericii! Atât îi trebuie!

*

Îmi mai privesc, încă o dată degetele, doar ca să nu-mi aud şi să nu-mi văd sufletul. Degetele mele sunt mânjite de indiferenţa vremii în care am fost încarcerat, şi nu de noroiul îmbâcsit pe morminte eminoviciene. De noroi izbutisem să scap, la primăria din Măriţeia, trecându-mi degetele pe sub jetul răcoros de apă. Dar de mânjirile indiferenţei nu-i chip să mai scap vreodată.

*

Şcoala, zărită printre degetele mele, mânjite de nepăsarea vremii

Şcoala, zărită printre degetele mele, mânjite de nepăsarea vremii

*

Fototext, cu o fotografie voit reluată, de

*

 Ion Drăguşanul


Comments are closed