Istoricul Festivalului BUCOVINA ROCK CASTLE

Prima ştire despe festival, în jupânu’, nr. 14 (497), din 08-11.04.2011, p. 11

*

Vineri, 25 martie 2011, în Clubul VOX din Suceava, trupele RELATIVE, din Cluj-Napoca, MATT, din Iaşi, şi TOY MACHINES, din Suceava, începeau o “trilaterală rock”, continuată la Iaşi şi încheiată la Cluj-Napoca. Pentru că nu eram încă sigur de valoarea trupei sucevene (mă suspectam de subiectivism faţă de fiul meu, Andi), l-am rugat pe Doru Popovici să vină, să vadă spectacolul şi să exprime o părere avizată. Iată reportajul lui Doru Popovici, deci prima ştire despre BUCOVINA ROCK CASTLE, într-un format care poate fi citit:

*

*

*

În vreme ce TOY MACHINES cânta piesa “I” (adică “Eu”), iar Doru urcase pe o masă, ca să-i poată şi vedea pe proaspeţii muzicieni, peste tinerii dezlănţuiţi, eu nu-mi puteam dezlipi ochii de la captivii în bastiliile liceale sucevene, parcă disperaţi în a trăi clipa, şi din pricina viitorului românesc, prin care îi “transformăm în nişte criminali în serie, care îşi ucid numai visele“, cum spunea Andi, în finalul cântecului său, cântat în limba lor, engleza. Şi i-am zis lui Doru: “Ce crezi, tinerii ăştia nu ar merita un festival al vârstei şi al culturii lor?”. “Dar poţi să-l faci?”, m-a întrebat Popovici cu neîncredere. “Pot. Merg la Flutur şi-i spun că nu mai fac festivalul de folk, la care vin doar 40 de spectatori, ci unul de rock, pentru că fiul meu cântă rock!”. “Cum să-i spui aşa-ceva?!”. “Păi da, că dacă nu o spun eu, şi-o va închipui el!”.

*

Nu avea rost să explic cuiva că din respect pentru publicul VOX – viitorimea – intenţionam eu un festival de muzică rock. Doru Popovici a fost, astfel, primul ziarist, care a putut scrie despre “festivalul de rock de la Cetate, pe care Ion îl va organiza în august, în locul celui de folk, iniţiativă care nu poate fi decât salutată cu entuziasm“.

*

TOY MACHINES, sărbătorind, în aprilie 2011, doi ani de muzică proprie

*

Gheorghe Flutur, când i-am vorbit de intenţie, precizând şi falsa motivaţie (“pentru că fiul meu cântă rock”), a rămas pe gânduri, vreme în care Nicu Barbă a întrebat: “Dar nu-i prea satanist rockul pentru Suceava?”. “Prostii! Satanist e folclorul contemporan, care numai la băut şi la viol îndeamnă, nu rockul!”, am izbucnit eu, continuând cu recitări de versuri ale muzicii fiului meu şi ale trupei LUNA AMARĂ – ştiam binişor “Roşu aprins”. Flutur a cerut un răgaz de o noapte şi, ajuns acasă – aşa cum avea să-mi povestească, i-a spus fetei sale că ar vrea să facem un festival de muzică rock. “În şfârşit, tată, vei face şi tu un eveniment cu adevărat cultural!”, s-a entuziasmat fata lui Gheorghe Flutur, iar entuziasmul ei încă stă temelie la construcţia acestui festival, care doar un nume nu-şi găsise.

*

TOY MACHINES, într-un concert la Cluj-Napoca

*

Când i-am povestit lui Andi despre ce vreau să fac (şi i-am zis abia după ce am obţinut aprobarea de la Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Domnul Gheorghe Flutur – merită pe deplin acel “D” pentru istoricul festivalului), băiatul meu nu s-a entuziasmat deloc. “Ştii la ce trebuie să ne înhămăm?”, m-a întrebat el. “Ştii câte riscuri avem de înfruntat şi câte invidii şi duşmănii vom aţâţa?”. Ştiam, aşa cum ştiam că Andi, care începuse să conteze, împreună cu trupa lui, pe scena clujeană a muzicii rock, îmi putea mijloci participări valoroase, în cadrul unui buget stupid de sărăcăcios, an după an. Între timp, pentru că Andi şi Doru nu-mi sugerau un titlu, l-am născocit eu pe cel deja consacrat, cu dublă sugestie (“Cetatea de piatră a Bucovinei”, pe lângă “Cetatea Rockului în Bucovina”), şi doar l-am întrebat pe Doru Popovici dacă am formulat corect, în engleză – ooo, dacă m-aţi fi auzit cu ce pronuncţie moldovenească de Mereni am zis eu BUCOVINA ROCK CASTLE!

*

Cătălina Panciuc şi Andi Drăguşanul, la BIZZ CAFE

*

Între timp, viaţa noastră decurgea normal, ca şi până atunci. Doar că începusem să-l vizitez mai des pe prietenul Constantin-Emil Ursu, cu care trebuia să rezolv problema locaţiei festivalului. Am mers amândoi la Cetate, am măsurat cu pasul fiecare locaţie din interior, dar nici una nu se potrivea – başca riscurile de a se urca unii tineri pe ziduri. În cele din urmă, ne-am oprit pe pod, încercând să ghicim alte posibile locaţii în oraş, când Emil, care deja făcea Festivalul Medieval, mi-a propus şanţul Cetăţii. Am coborât în şanţ, am măsurat cu pasul, am socotit în minte, apoi am acceptat. Aş fi vrut o locaţie mult mai largă (trupele mari solicită hectare de scenă), dar am acceptat, pentru că locaţia însemna mult, prin ea însăşi, în peisajul european al festivalelor rock.

*

Emil Ursu nu suporta rockul, considerându-l mult prea zgomotos, dar încă din vremea primei ediţii avea să se transforme într-un rocker împătimit, care-i povestea, în a treia seară de festival, lui Doru Popovici: “Dacă mi-ar fi spus cineva, cu un an în urmă, că voi face un festival de rock şi încă o să-mi şi placă, l-aş fi trimis la plimbare!”.

*

Îmi făcusem o echipă, în care intrau Mihnea Blidariu (Luna Amară), Lucian Francisc Csibi (Relative) şi Vlad Băra (Astero) – drept colaboratori ai lui Andi, şi Constantin-Emil Ursu, Doru Popovici, Cristi Rangu, Relu Calcea şi Tiberiu Cosovan – drept colaboratori ai mei. Popovici a rămas surprins şi mi-a mulţumit pentru generozitate, dar am ţinut să precizez că nu din generozitate, ci din egoism am apelat eu şi la el, şi la ceilalţi. “Fă-mă să pricep!”, m-a rugat Doru. Eram, amândoi, în microbuzul lui, în seara în care ziarista Oana Slemco avea prima întâlnire cu actualul ei soţ, undeva, în Areni. “Măi Dorule, eu vreau să fac un festival cât mai bun şi, ca să izbutesc, trebuie să apelez la oamenii cei mai buni”. Doru a continuat cu o logică încetăţenită: “Dacă tu, care mă inviţi să-mi împlinesc un vis, eşti egoist, atunci cei care-mi dau brânciuri ce sunt?”. “Idioţi!”, i-am răspuns, pe nerăsuflate şi fără de premeditare.

*

În târg, începuse să fiarbă sfecla într-un dobitoc porcos, unul sfetcu, dintr-odată îngrijorat că “se cheltuie din bugetul judeţean pentru mofturile unui plod”. Ediţie după ediţie, saltimbancul ăsta inutil, care nu mai are ce obiecta despre valoarea festivalului, se tot dă la noi cu zoaiele minţişoarelor lui bolnave, dar şi cu o superioritate de-ţi vine să juri că el a compus “Rapsodia Română” şi a scris “Mortua est” şi “Cel mai iubit dintre pământeni”. L-am trimite la origini pe nevolnicul păduche, dar preferăm să facem festivalul din ce în ce mai bun (suntem de-abia la a patra ediţie), ca să auzim cum crapă rânza şi în pocitania asta porcină. Ducă-se!…

*

Muzicienii de la KUMM şi de la LUNA AMARĂ ne-au zis, în şanţurile primei ediţii (nu-ţi stoarce creieraşiul, că n-ai să pricepi nimic, sfetcule!), că deja suntem la nivelul celei de-a şaptea ediţie a unui festival cu tradiţie, iar la a doua, de pe scenă, cei de la KUMM v-au zis că, dacă o ţinem tot aşa, în câţiva ani vom conta drept unul dintre cele mai importante festivaluri din Europa de Est. Cred că, în 2014, am şi ajuns la acest nivel.

*

JURNALUL DE DUMINICĂ, despre prima ediţie BUCOVINA ROCK CASTLE

*

*

*

Fără îndoială, BUCOVINA ROCK CASTLE există pentru că fiul meu, Andi, s-a apucat de cântat şi de compus muzică rock, şi pentru că trupa TOY MACHINES mi s-a dezvăluit, încă de la începuturi, drept o vibraţie a sufletului meu şi dincolo de posteritate. De asta obişnuiesc să spun că feciori ai mei sunt, în afară de Andi Drăguşanul, şi Edy Ciornea, şi Alexandru “Teiu” Teişanu, şi Andrei “Buzu” Parascan (în ordinea intrării în trupă, nu în cea a sufletului, în care egalitatea este perfectă). Dar BUCOVINA ROCK CASTLE a însemnat şi înseamnă “împăcarea cu lumea”, adică împlinirea unei datorii pe care am simţit că noi (eu, Andi, Emil, Doru, Coso, Cristi, Relu, Buzu, Teiu, Edy şi prietenii noştri, Mihnea, Nick, Lucy, Vlad) o avem faţă de viitorimea Sucevei şi faţă de exponenţii unor generaţii care chiar există, ei nefiind doar simpli păşitori între naştere şi naştere.