Istoricul "Bucovina Rock Castle" – 2016 | Dragusanul.ro

Istoricul „Bucovina Rock Castle” – 2016

 

2016: Bucovina Rock Castle. Bucovina Rock Castle, festivalul care se va desfășura la Cetatea de Scaun Suceava în intervalul 18 – 20 august a.c., manifestare care a fost promovată marți printr-un concert-prolog organizat în Parcul Central al municipiului – la care au cântat Zicălașii și Mihnea Blidariu (Luna Amară) & Andi Drăgușanul (Toy Machines) – se anunță a fi evenimentul de gen care, pe parcursul celor trei zile de concerte, va înregistra un număr record de participanți.

 

Trupele care vor evolua în acest an pe scena festivalului sunt Dark Funeral (Suedia), The Mono Jacks, Blazzaj, Emil, Im The Trip, Alternosfera (Republica Moldova), Nava Mamă, Jinjer (Ucraina), Coma, Gray Matters, Vița de Vie, Negură Bunget, Front, Implant Pentru Refuz, Antwerp Gipsy Ska Orkestra (Belgia).

 

Organizatorii – Consiliul Județean Suceava, Muzeul Bucovinei și Centrul Cultural Bucovina – mizează pe un număr de participanți cel puțin egal cu cel de la ediția din acest an a Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”, care a adus în Cetatea de Scaun Suceava cca. 12.000 de vizitatori / Tiberiu Cosovan (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 191 din 17 august 2016).

 

 

2016: Trei zile de muzică rock în şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun din Suceava. Timp de trei zile, în şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun a Sucevei iubitorii de muzică rock vor avea parte de concerte de zile mari. Acestea vor fi organizate în cadrul ediţiei de anul acesta a Festivalului Bucovina Rock Castle, care va avea loc începând de joi, 18 august, şi până sâmbătă, 20 august. Potrivit organizatorilor, la ediţia de anul acesta a festivalului vor concerta 15 trupe, capul de afiş al evenimentului fiind trupa suedeză Dark Funeral, printre invitaţi numărându-se atât trupe deja cunoscute de public, cât şi trupe tinere.

 

Concertele de joi sunt programate să înceapă la ora 19:00, pe scenă urmând să urce Gray Matters, Jinjer (Ucraina), Implant Pentru Refuz, Negură Bunget, una dintre trupele româneşti care a reuşit să se impună pe plan internaţional, şi Dark Funeral (black metal – Suedia). A doua zi, vineri, concertele vor începe de la ora 20:00, cu I’m The Trip (surf rock/psychedelic), FronT, Coma, The Mono Jacks (indie/rock) şi Alternosfera (Republica Moldova).

 

Programul ultimei zile a festivalului va începe la ora 19:00, cu trupele Nava Mamă, Blazzaj (funk) şi Emil (pop-punk/alternative). Printre trupele care vor cânta sâmbătă seară se numără şi Antwerp Gipsy Ska Orkestra, care va oferi publicului un show exploziv, o combinaţie între ska şi muzică balcanică. Ediţia de anul acesta a Bucovina Rock Castle se va încheia cu concertul trupei Viţa de Vie. Preţul biletelor este de 10 lei pe zi pentru elevi şi studenţi şi de 20 de lei pentru adulţi. Preţul abonamentului pe toată durata festivalului este de 20 de lei pentru elevi şi studenţi şi de 40 de lei pentru adulţi. Organizatorii au anunţat că pentru cei care vin cu cortul camparea este gratuită, într-o zonă special amenajată în apropierea parcării de pe platoul Cetăţii de Scaun / Dan Coman (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 191 din 17 august 2016).

 

 

2016: „Satanismul” unei trupe prezente la Bucovina Rock Castle a stârnit indignarea mai multor preoţi suceveni. Prezenţa pe scena festivalului Bucovina Rock Castle a unei trupe de black metal a stârnit indignarea mai multor feţe bisericeşti. Festivalul are loc în perioada 18-20 august, la Cetatea de Scaun a Sucevei, iar printre trupele rock invitate se află şi Dark Funeral, promotori ai stilului black metal din Suedia. Prezenţa acestei trupe a provocat nemulţumirea preoţilor reuniţi în cadrul Asociaţiei Culturale „Sfântul Mitropolit Dosoftei” din Suceava, care au lansat un protest la adresa organizatorilor evenimentului, prin care îşi exprimă indignarea faţă de mesajul şi imaginea promovate de muzicienii suedezi.

 

Nemulţumirea preoţilor suceveni porneşte de la modul de prezentare a paginii de internet a grupului suedez, www.darkfuneral.se, în care apare clipul de prezentare a trupei. Acest clip conţine imagini în care sunt arse cruci şi pentagrame, protagoniştii ţin în mâini cranii şi capete de porci, ţinuta lor fiind înspăimântătoare. Temele abordate de muzicienii suedezi promovează satanismul şi respingerea creştinismului, titlurile albumelor vorbind de la sine: „Vobiscum Satanas”, „Teach Children to Worship Satan” sau „Diabolis Interium”.

 

Chiar dacă munca organizatorilor, cu intenţia de a oferi tinerilor un festival cât mai variat, este apreciată de preoţii protestatari, cheltuirea banului public pe astfel de gen muzical provoacă revolta feţelor bisericeşti, care nu cred că aceasta este muzica ce reprezintă acea puternică legătură între taţi, mame, fii şi fiice, fraţi, surori şi simpli cunoscuţi.

 

„Considerăm că prezenţa trupei Dark Funeral în festival este o imensă greşeală. Nu vrem ca din banul public să fie plătită această trupă. Concertul acestui grup nu este un act de cultură şi nu va crea o legătură puternică între oameni, aşa cum se doreşte. Muzica trebuie cântată, nu zbierată şi răcnită. Muzica este optimistă şi veselă şi ne duce cu gândul la lucrurile frumoase. Nu avem nevoie de trupa aceasta satanistă la festival. Nu avem nevoie de invocatori ai lui Satana. Din ce am văzut în reprezentările lor de până acum, la început ei fac o invocare şi aduc apoi jertfă diavolului întregul concert, pe care-l consideră o rugăciune pentru cel rău.

 

Chiar dacă nu vor arde cruci, nu vor aduce animale şi nu vor împroşca şi bea sânge de animal, însăşi rugăciunea diabolică şi incantarea Diavolului în cadrul melodiilor ne obligă să luăm atitudine. Nu au ce căuta la festival și nu trebuie să cânte!”, transmit în cadrul protestului preoţii din Asociaţia Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei” în frunte cu părintele profesor Justinian Remus A. Cojocar, preşedintele asociaţiei.

 

Prezenţa grupului suedez în cadrul acestui eveniment, care are loc în Cetatea de Scaun, este catalogată ca o bătaie de joc la adresa înaintaşilor noştri, care au apărat cu sângele lor valorile creştinismului.

 

„Suntem un popor creştin şi credincios. Să ne apărăm monumentele istorice de poluarea fonică agitatoare pentru Diavol! Nu ne putem bate joc de înaintaşii noştri aducând sataniştii să cânte. Nu există nici un loc potrivit să cânţi diavolului. La Cetatea de Scaun este un paraclis unde oamenii în istorie s-au rugat lui Dumnezeu şi unde şi de acum înainte se vor ruga lui Dumnezeu. Oare nu se supără Dumnezeu pe noi dacă-i lăsăm să cânte pe aceşti satanişti? Să avem evlavie la ocrotitorul orașului nostru Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, la Voievodul Sfânt Ștefan cel Mare care a apărat țara și cetatea de cotropitorii păgâni și s-a luptat pentru ca noi astăzi să fim creștini. Venim cu rugămintea de a acționa cu mult calm și înțelepciune pentru a opri desfăşurarea concertului trupei Dark Funeral la Festivalul Bucovina Rock Castle! Dumnezeu să ne ajute pe toți în toate!”, au transmis preoţii în încheierea protestului / Radu Lupaşcu (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 192 din 18 august 2016).

 

 

2016: Consiliul Judeţean îi asigură pe preoţii protestatari de o triere atentă a trupelor care vor concerta în ediţiile viitoare. În urma protestului iniţiat de Asociaţia Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei” în cadrul unui articol intitulat „Protest al preoţilor suceveni  împotriva concertului Dark Funeral de la Bucovina Rock Castle” publicat miercuri, 17 august 2016, cât şi a unui memoriu adresat preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, autorităţile judeţene le-au dat un răspuns protestatarilor printr-un comunicat trimis asociaţiei culturale. În cadrul comunicatului sunt precizate următoarele:

 

„Festivalul de rock Bucovina Rock Castle, eveniment desfăşurat în Cetatea de Scaun a Sucevei în perioada 18-20 august, face parte din proiectul cultural cu acelaşi nume, regăsindu-se în agenda culturală a judeţului Suceava, fiind aprobat la sfârşitul anului 2015 de conducerea Consiliului Judeţean de la acea vreme, respectiv domnul preşedinte Cătălin Ioan Nechifor şi managerul Centrului Cultural Bucovina din acea perioadă, domnul Viorel Varvaroi. Menţionăm, de asemenea, că tot în acea perioadă s-au stabilit şi trupele participante la acest festival.”

 

Reprezentanţii Consiliului Judeţean au concluzionat în finalul comunicatului:

 

„Cu credinţa că veţi înţelege imposibilitatea noastră de a opri derularea acestui eveniment, vă asigurăm de respectul nostru vizavi de punctul dumneavoastră de vedere exprimat şi de o triere atentă în viitor a trupelor ce vor evolua în cadrul acestui proiect, fără a aduce atingere valorilor creştin-ortodoxe ale poporului român / Radu Lupaşcu (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 195 din 22 august 2016).

 

 

2016: 12.000 de suflete au vibrat prin rock, în trei seri de muzică la Bucovina Rock Castle. Cel mai aşteptat eveniment rock al anului la Suceava, festivalul Bucovina Rock Castle, a adunat şi în acest an peste 12.000 de iubitori ai acestui gen muzical, atât de mult îndrăgit. Evenimentul a debutat joi seara şi s-a întins de-a lungul a trei seri de muzică rock, timp în care, până la ore târzii din noapte, pe scena montată în şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun Suceava şi-au etalat măiestria 15 formaţii rock din România şi din străinătate. S-a cântat hardcore, black metal, alternativ sau etno, în trei seri structurate pe o majoritate a subculturilor muzicii rock, cu formaţii din România, Suedia, Ucraina, Republica Moldova şi Belgia.

 

Noutăţile au venit în acest an în ceea ce priveşte prezenţa unor trupe tinere în festival, pe lângă altele cu o activitate destul de îndelungată, dar fără vreo prezenţă până acum la Suceava. Andi Drăguşanu, unul dintre organizatorii festivalului şi liderul trupei sucevene Toy Machines, ne-a povestit:

 

„Ceea ce aduce nou festivalul, din punct de vedere muzical şi din punct de vedere al stilurilor, este o paletă cât mai largă, care să conţină majoritatea genurilor muzicii rock. De asta avem de la black metal, hardcore şi până la Gipsy Ska în ultima seară, încercând să împăcăm pe cât mai multă lume. Ca noutăţi ar fi trupa Dark Funeral din Suedia, o trupă cunoscută la nivel internaţional, Antwerp Gipsy Ska Orkestra din Belgia, o trupă foarte simpatică  care menţine acelaşi film cu un pic de balkan sound cum au fost anul trecut Dubioza Kolektiv. În acelaşi timp avem participarea trupelor The Mono Jacks şi E.M.I.L., care nu au mai fost niciodată aici, de asemenea Gray Matters, Nava Mamă, I’m the Trip şi FronT. Chiar am încercat anul ăsta să susţinem mai mult şi trupele tinere, exact pe acest motiv”.

 

 

Trei nopţi în atmosferă rock au înviorat Cetatea de Scaun. Festivalul a debutat joi seara cu prezenţe feminine în frontline-urile primelor două grupuri, Gray Matters din România, o trupă în premieră pe scena din cetate, şi Jinjer din Ucraina, o prezenţă deja bine cunoscută şi îndrăgită de iubitorii rockului de la noi, o trupă greu de imaginat fără vocea când suavă, când profundă şi plină de forţă a Tatianei Shmailyuk. Seara a continuat cu Implant Pentru Refuz, aclamată ca IPR, una dintre cele mai vechi formaţii de hardcore din peisajul românesc, un proiect pornit de vocalistul şi liderul Tavi Horvath, în Timişoara anului 1995. O forţă scenică călită în cei peste 20 de ani de activitate, încununaţi de şapte albume realizate. A urmat Negură Bunget, un grup timişorean format în aceeaşi perioadă de efervescenţă muzicală bănăţeană a anilor ’90 cu un black metal de influenţe patriotice, îndrăgit de fanii rockului ajunşi în cetate. După proteste şi dispute privind prezenţa pe scena festivalului sucevean a unui grup de black metal din Suedia, promotor al ”Satanismului”, seara a fost încheiată în forţă de aceşti muzicieni, reuniţi sub denumirea de Dark Funeral, un grup de profesionişti, cu un real simţ al spectacolului.

 

O seară în tonul rock-ului alternativ a adunat mulţi iubitori ai genului. Festivalul sucevean şi-a propus să aducă în scenă trupe noi sau care nu au mai cântat în faţa publicului sucevean şi nu numai, aşa încât cea de a doua seară a debutat cu I’m the Trip, un foarte bun grup de rock alternativ din Sibiu, care i-a încântat pe cei prezenţi la primele ore ale serii. A fost de fapt o seară a rock-ului alternativ, când pe scena festivalului au intrat apoi cei de la FronT, un tânăr grup din Cluj, reînfiinţat de puţin timp şi care în acest an a realizat şi primul videoclip, intitulat ”Alive”. A urmat show-ul plin de energie al celor de la Coma, în care cei doi vocalişti i-au captivat şi pe cei mai sceptici fani ai genului, un grup care pe 26 noiembrie îşi lansează la Arenele Romane un nou album. The Mono Jacks nu are nevoie de prea multe comentarii, având compoziţii inspirate cu un sound curat, profesionist, după ei intrând în scenă cel mai aşteptat grup al serii, Alternosfera. Un uragan dezlanţuit de Marcel Bostan şi a lui companie din Chişinău, care a încântat publicul cu “Wamintirile”, “Ne uneşte, ne desparte”, “Flori de mai” sau “Ploile nu vin”. O energie descătuşată de toţi cei care au vrut să le asculte muzica până aproape spre 4 dimineaţa.

 

Ultima seară a atins recordul de prezenţă, peste 5.000 de iubitori ai rock-ului de orice fel. Clujenii de la Nava Mamă au deschis cea de a treia seară a festivalului Bucovina Rock Castle, o seară cu o structură mai variată din punct de vedere muzical, cu un sound suplu, bine apreciat de fanii veniţi de la ora 19.00 să-i asculte. A urmat un gen muzical care a arătat o maturizare muzicală a publicului foarte tânăr, care a îmbrăţişat fără rezerve genul funk, practicat de acelaşi neobosit timişorean Tavi Horvath şi selecta sa companie, în cadrul unui proiect vechi şi mult îndrăgit în România, Blazzaj. Prezenţa secţiei de suflători, ritmurile dansante de funk şi mesajul plin de umor i-au încântat pe tinerii din festival, mai puţin antrenaţi pentru Acid Jazz-ul practicat de simpaticii timişoreni. Prezenţa celor de la Antwerp Gipsy Ska Orchestra din Belgia nu are nevoie de prea multe comentarii. Un soi de itinerar muzical pornit din încrengătura colorată balcanică şi până în reggae-ul jamaican, totul sub o etichetă flamandă. Un spectacol care a băgat în priză un întreg şanţ de apărare, chiar dacă nu trupa nu a reuşit să atingă spectaculozitatea colegilor în balcanism de la Dubioza Kolektiv. Viţa de Vie, un grup de veterani care împlineşte în acest an 20 de ani de cântări cu basul şi cu toba mare, a încheiat spre dimineaţă festivalul, în aplauzele fanilor care îi îndrăgesc atât de mult. Un an jubiliar pentru Adrian Despot şi compania, care vor lansa un nou album pe 29 octombrie.

 

Cea de-a şasea ediţie a festivalului din cetate a stârnit controverse din partea unor ONG-uri creştine. Cei mai mediatizaţi şi consideraţi piesa de rezistenţă a festivalului, suedezii de la Dark Funeral au stârnit controverse, după ce mai multe ONG-uri creştine, din care fac parte şi preoţi, au cerut ca trupa suedeză să nu concerteze în cetate. Contestatarii au subliniat că nu au nimic împotriva festivalului, ci doar împotriva celor de la Dark Funeral, care se autodescriu ca fiind satanişti. Mircea Puşcaşu, reprezentantul unui astfel de ONG, relata în prima zi a festivalului: „Împreună în total suntem 11 asociaţii care am semnat acest protest. Nu este un protest al unor nebuni cărora li s-a năzărit că o trupă care se cheamă Dark Funeral, care foloseşte pentagrame arse şi cruci întoarse arse ca recuzită de spectacol, este satanistă. Noi credem că acest loc sacru, care este cetatea lui Ştefan, nu se potriveşte cu această manifestare şi nu este potrivit ca din bani publici să fie susţinut un concert al unei trupe sataniste.”

Memoriul ONG-urilor a stârnit însă zâmbete pe buzele organizatorilor, care spun că totul ţine de artă şi de exprimarea acesteia şi au dat asigurări că nimeni nu va deveni satanist dacă ascultă muzica suedezilor. Organizatorii cred că acest festival îmbină în mod fericit toate tipurile de rock şi nu transmite nici un mesaj antireligios. Doru Popovici, prezentator şi coorganizator al festivalului Bucovina Rock Castle, a răspuns acuzaţiilor: „Mi-e foarte greu de explicat, cred că numai în Suceava se putea produce acest fenomen, pentru că noi amestecăm în mod absolut bizar şi nefondat actul cultural cu religia, cu statul de drept care după unii e stat creştin ortodox. E aşa un amalgam, aşa un haos în mintea unora, inclusiv a multor preoţi.” Protestatarii ameninţă însă că în ediţiile viitoare, dacă vor mai fi aduse astfel de trupe, vor acţiona organizatorii în instanţă, deoarece nu consideră că banii publici pot fi cheltuiţi pe astfel de acţiuni.

Una peste alta însă, cea de a şasea ediţie a Bucovina Rock Castle va rămâne, în inimile tinerilor suceveni şi ale celor veniţi de pe alte meleaguri să participe la acest regal de muzică bună, un moment de bucurie rar, într-o perioadă în care a cânta live înseamnă un efort tot mai greu de susţinut / Radu Lupaşcu (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 195 din 22 august 2016).

 

 

2016: Bucovina Rock Castle VI / Trădătorii Andi şi Mihnea. Ca mai întotdeauna în ultimii câţiva ani, Ion Drăguşanul mi-a întins o nadă, invitându-mă pe la o marţi pe-nserate, săptămâna trecută, să-i văd pe Zicălaşii pe care i-am tot ratat de când existăm pe lumea asta şi eu, şi ei. Zice Ion: „Dacă tot vii, să ştii că vor cânta şi Andi cu Mihnea Blidaru într-un program acustic de mare calitate”. Aha, deci asta era chestia. Ca atare, evident că programul meu demenţial m-a împiedicat şi de data asta, poate a şaptea sau a opta, să-i văd/ascult pe Zicălaşi, dar de-un unplugged cu capii Festivalului Rock tot m-am învrednicit, cumva la mustaţă, fiindcă am ajuns exact când făceau ultimul sound check, cam cu un minut înainte să înceapă. În parc, unde cântă fanfara, în chioşcul ăla, erau ei doi, două chitare şi, desigur, o trompetă. Mă întrebam ce-or să cânte. Şi cum. Fiindcă e greu de presupus că doi rockeri, chiar „alternativi”, pot alterna ceea ce fac de obicei cu ceva care e… cu totul altceva! Dacă n-aţi fost acolo, nici n-o să puteţi înţelege exact ce vreau să vă spun, anume că agitaţii ăştia doi, care-şi fracturează corzile vocale la fiecare cântare „normală”, pot sta liniştiţi pe scaune vreo 80 de minute, timp în care cântă nişte chestii atât de blânde, atât de „soft”, încât „A Working Class Hero” a lui John Lennon părea ceva metal pe lângă celelalte. Peste toate, vocile li se armonizau atât de bine încât nici măcar trimiterile la Simon & Garfunkel nu păreau deplasate, mai ales că timbrul natural niţel răguşit al lui Andi e adesea identic cu al lui Art Garfunkel. Lume puţină, vreo 60 – 70 de suflete, dar absolut toate încântate. Bine că n-au fost pe acolo obişnuiţii BRC, că i-ar fi acuzat de înaltă trădare. Eu îi acuz doar că nu fac mai des chestia asta minunată / Doru Popovici (Jupînu’, 24 august 2016).

 

 

 

2016:Bucovina Rock Castle, ediţia a VI-a – Seara isteriei naţionale. Aşteptată cu justificat interes, ediţia a VI-a a deja clasicizatului Festival Bucovina Rock Castle a debutat sub semnul unei veritabile isterii, mai întâi locale, extinsă însă apoi la nivel naţional, din moment ce media de toate felurile au preluat-o. Motivul? Unul absolut aberant: o mână de autodeclaraţi slujitori ai Domnului a protestat chiar şi în scris (ceea ce mie-mi sună a delaţiune pură), cerând cu vehemenţă gonirea din Festival a grupului suedez Dark Funeral pe motiv de satanism. Ca să fie masa cu adevărat bogată, argumentele sfinţiilor lor au mers de la pângărirea Cetăţii (de fapt… a şanţului de apărare, că acolo se desfăşoară evenimentul!) până la cheltuirea nesăbuită a banului public. Despre libertate de expresie, despre practicarea unei forme de artă (black/death metal în cazul dat), despre faptul că ceea ce se petrece pe scenă este pur şi simplu… un spectacol!, domniile lor n-au spus/scris nici măcar un cuvinţel. Atât şi-au propus: să-i gonească pe satanişti înapoi în Suedia mamelor lor de duşmani ai creştinătăţii, iar dacă s-ar fi putut cere, cu siguranţă că ar fi făcut o petiţiune, Coană Joiţico!, prin care să solicite construirea unui rug (desigur, tot din ban public, că aşa o cheltuială se justifică!) pe care să-i perpelească la foc mic pe antihrişti şi, ca bonus, pe cei vreo 7.000 de puştani veniţi să-i vadă şi să-i asculte. Având în vedere toate astea, sigur că am aşteptat cu emoţie apariţia întruchipărilor satanei pe sfânt pământ strămoşesc… Şi-au apărut cinci băieţi, de fapt cinci domni, suedezi, impecabili în toate cele: eleganţi, manieraţi, distinşi, ba şi cu un umor nebun la purtător(i), drept pentru care, când am intrat în cortul lor şi i-am întrebat „E vreunul dintre voi care aparţine speciei umane şi cu care să pot discuta ceva?”, au izbucnit în hohote. În rest, m-au ajutat să le pronunţ corect numele, mi-au corectat componenţa grupului, în care fusese cooptat un nou basist pentru turneul mondial în care au inclus pe pagina lor oficială şi Suceava, alături de Tokyo, Londra, Madrid, Paris, Munchen etc., o chestie care cred că ne onorează. Muzical? Buni, foarte buni, tehnici şi rapizi, cu mare priză la publicul care a participat absolut entuziast la eveniment. Nimeni n-a dat foc Cetăţii, nu s-au înfipt ţăruşi în găini, n-au fost prăjite de vii pisici sau veveriţe. Ba, încă mai a, ptiu!, dracului chestie, doi „satanişti” de vreo 13 – 14 ani, mi-au predat un portofel cu bani şi carduri care fuseseră pierdute şi care au ajuns la proprietarii lor. Pentru toţi cei care n-au înţeles despre ce vorbim, nu-i nimic: se poate învăţa orice, la orice vârstă, inclusiv noţiuni mai greu de priceput precum arta, libera exprimare, toleranţa. Publicul a fost mai mult ca în oricare alt an, ba parcă încă şi mai frumos şi mai educat decât oriunde în ţară şi în lume. Pentru ei, pentru aceşti adolescenţi cu adevărat minunaţi, există acest Festival. Ei ştiu de ce merg acolo. Cine nu înţelege asta, e rugat să stea acasă, să se uite la televizor şi, eventual, să împletească ciorapi / Doru Popovici (Jupînu’, 31 august 2016).

 

 

2016: Bucovina Rock Castle, ediţia a VI-a – cea mai reuşită seară. Dacă prima seară a ediţiei 2016 a Festivalului a fost una a rock-ului extrem, cea de-a doua a fost considerată unanim, atât de organizatori cât şi de imensa majoritate a spectatorilor cu care am stat de vorbă, drept cea mai reuşită din întreaga istorie a Bucovina Rock Castle-ului. Vinovaţii trebuie căutaţi printre cei prezenţi pe scenă, fiecare din cele cinci grupuri contribuind la ridicarea nivelului de calitate a evenimentului până la o cotă aproape neverosimilă. Spun asta deoarece a face vreo ierarhizare în funcţie de ora prezenţei pe scenă este total neavenită, din moment ce deschizătorii, I’m The Trip, un trio din Sibiu, ar putea fi oricând ei înşişi capul de afiş al oricărui eveniment. Au fost succedaţi de clujenii Front, un grup extrem de bine primit de întreaga audienţă, elementul de atracţie (nu doar de decor!) fiind drummer-iţa Julia Kocis, pe care când am întrebat-o ce i-a venit, mi-a spus că şi taică-su a fost toboşar, ba chiar la un grup cu mare popularitate pe vremuri, Krypton. Într-o ordine aproape firească, a venit rândul Bucureştiului: Coma, grup cunoscut şi realmente bun, din moment ce au cântat până acum în deschidere la Deftones, Linkin Park, ba chiar şi la Ozzy. Penultimii au intrat pe scenă The Mono Jacks, care nu mint pe site-ul lor când scriu că au „energetic performances and contagious live chemistry”. Au fost atât de contagioşi încât publicul mai-mai că nu i-ar mai fi lăsat să plece. Le-au acordat totuşi eliberarea după nişte bisuri doar fiindcă urma Alternosfera, cu siguranţă grupul cel mai iubit de teenager-ii suceveni, deşi mie îmi vine destul de greu să înţeleg chestia asta. Însă acesta e rolul fundamental al Festivalului: să aducă în faţa spectatorilor, în imensa majoritate adolescenţi, ceea ce le place / Doru Popovici (Jupînu’, 7 septembrie 2016).

 

 

2016: Bucovina Rock Castle, ediţia a VI-a – Capătul, nu şi mântuirea. Aşadar, seara finală a debutat cu Nava Mamă, nişte clujeni, puştani cu doar doi ani de activitate, dar buni de tot, a continuat cu Blazzaj din Timişoara, cu un Octavian „Vita” Horvath impecabil vocal, apoi cu bucureştenii E.M.I.L. al căror funk-rock mie mi-a plăcut enorm, iar penultimii au venit belgienii Antwerp Gipsy-Ska Orchestra, aşteptaţi cu emoţie şi oarecare îndoială de multă lume, în ideea că muzica ţigănească era greu de presupus că va avea priză la rockeri. Numai că ţiganii sunt muzicieni până în rărunchi, astfel că după trei piese pur ţigăneşti au dat-o pe de toate: rock, funky, chiar niscai rap, totul în nişte combinaţii încântătoare, la care publicul a răspuns absolut entuziast. În sfârşit, Viţa de Vie, cu un Adrian Despot uşor ofuscat la adresa mea, fiindcă după ce i-am cerut să-mi confirme datele de pe foaia de prezentare, s-a înfuriat că n-am spus tot ce scria acolo. De ce? Păi, fiindcă Mihnea Blidaru mă rugase să fac speech-ul de încheiere cum cred, iar pe Viţa de Vie să nu-i mai prezint cu amănunte, ora fiind târzie, iar lumea cunoscându-i foarte bine şi fără prezentarea mea. De aici, o criză de isterie a lui Despot, cred că fără nici o justificare, din moment ce pe el însuşi îl prezentasem ca pe veritabilul erou de la Colectiv, unde realmente salvase vieţi, fapte pentru care cred şi acum sincer că merită elogiat veşnic. Concluzii: a fost o ediţie excepţională, cu o audienţă imensă şi entuziastă, desfăşurată în spiritul unei civilizaţii absolute: n-au fost nici accidente, nici incidente, dacă exceptăm isteria provocată de o mână de presupuşi slujitori ai Domnului, de fapt doar nişte instigatori la ură şi intoleranţă, şi pentru care cultura este probabil doar cea de păpuşoi ori barabule. Mi-aş fi dorit ca într-un final să fi ieşit din nou în media şi să declare cinstit şi fără patimă că s-au înşelat şi că ceea ce li s-a părut a fi întruchiparea Satanei era de fapt doar un grup de intelectuali suedezi care practică o formă de artă muzicală pe care domniile lor nu o înţeleg şi/sau nu o acceptă. Iar adepţii Satanei din rândul publicului, adică nişte adolescenţi la fel de frumoşi şi de luminoşi, mi-au adus la scenă un total de patru portofele cu mulţi bani, carduri şi documente personale care toate s-au reîntors la păgubaşi, la fel ca cele trei ceasuri şi şapte telefoane mobile, unele de zeci de milioane. Să-i fi instigat însăşi Satana la gesturi atât de nobile sau o fi, naibii, vorba despre altceva? Prin asta, toţi acei minunaţi „satanişti” sigur s-au mântuit. Nu sunt convins însă că şi sfinţiile lor… / Doru Popovici (Jupînu’, 14 septembrie 2016).

 

Album „Monitorul de Suceava“: