Istoricul Almanahului | Dragusanul.ro

Istoricul Almanahului

 

Cuvântul „almanah” e de obârșie persană. O mare enciclopedie franțuzească scrie că ar veni de la grecescul „almenakhon”, dar, în vastul dicționar al elenistului Planche, n-am aflat termenul acesta. Rămâne deci sigură obârșia persană. În marele lexicon francez-german Sachs Villatte se dă cuvântului origine arabă. Oricum, așadar „almanah” e o vorbă ce ne-a venit din vechiul Orient, ca și „șah”, „padișah”, „verandă” (verandah).

 

Până la născocirea tiparului, almanahul a fost numai o cronică a fenomenelor naturii, îndeosebi a celor cerești. Chinezii, egiptenii, asirienii, vechii perși au avut asemenea almanahuri.

 

După invenția tiparului, almanahul a devenit, încet-încet, ceea ce azi numim calendar. Cuprindea date referitoare la împărțirea timpului, evoluției perioadelor siderale, sfaturi practice, preziceri, întâmplările anului retrospectiv, higienă, medicină. Cel mai vechi, scrie enciclopedia, ar fi cel al lui Nostradamus, astronomul și prezicătorul Caterinei de Medicis, tipărit în anul 1550. Dar, cu vreo douăzeci de ani înainte, Rabelais, medic la spitalul (Hotel-Dieu) din Lyon, tipărise „Pantagrueline prognostication pour l’an perpetuel 1532”. Au urmat apoi o mulțime altele, dintre care cele mai vestite sunt „L’almanah de Liège”, „Le messager boiteaux de Strasbourg”, „Almanahul de Gotha” cu geanologia caselor domnitoare și nobile, „L’almanah Bottin” cu caracter mai mult comercial. Au venit apoi cele moderne, ale marilor edituri și ale diferitelor gazete europene.

 

La noi, nu vor fi fost asemenea tipărituri până pe la începutul secolului trecut (al XIX-lea – n. n.). Cam pe atunci, vestitul Lesviodaux scotea din teascul negru gromonice, trepetnice, chei ale viselor și alte cărți pentru poporul mult. / Zodieru (Almanachul ziarului Curentul 1940, p. 7).


Comments are closed