Dezvelirea bustului lui Porumbescu | Dragusanul.ro

Istoria muzical-dramatica a Sucevei 7

 

Marea sărbătoare a Sucevii:

 

Dezvelirea bustului

 

Ciprian Porumbescu [1]

 

         Pe deasupra tuturor mizeriilor zilelor noastre, vechea capitală a lui Ştefan a trăit o zi mare, zi de înalte şi curate emoţii. Aniversarea a 80-a a naşterii Celui ce doarme la Stupca, sărbătorit prin mult aştep­tata dezvelire a chipului lui de bronz. A fost o mare manifestaţie de cea mai frumoasă armonie, înfăptuire vie a devizei „Pe-al nostru steag e scris: Unire!”. Într-adevăr, în ziua aceasta, Suceava românească una s-a simţit, ca în vremurile cele mai bune.

        Plouase în ajun, când comitetul executiv[2] era cuprins de îngrijorare, dar, duminică, am văzut împlinită încrederea cuiva, care spunea că nu se poate ca bunul Dumnezeu să nu ţină seamă de intervenţia părintelui Iraclie şi a preotului Constantin Morariu pentru vreme frumoasă, pe seama cântăreţului care îl slăvise în nemuritoare cântări şi pe care Părintele Ceresc, iubindu-l prea mult, ni l-a luat prea timpuriu la Sine.

*

        Oaspeţii începuseră a veni încă din ajun, între ei, I.P. Cuvioşia Sa egumen al Suceviţei, Ortisie Popescul, octogenarul stejar arborosean, prietenul şi tovarăşul de suferinţă al lui Ciprian Porumbescu.

        Iar în dimineaţa zilei de 15 octombrie, se vedeau mereu trăsuri, adu­când oaspeţi şi delegaţii, unele chiar cu steaguri.

        În parcul oraşului, înconjurat de stâlpi înghirlandaţi şi pavoa­zaţi, se înălţa, pe soclu, bustul învelit, deocamdată, încă mister pentru cea mai mare parte din lumea ce se adunase: reprezentanţii autorităţilor, ai societăţilor culturale şi ai corporaţiilor; numeroasă asistenţă din oraş şi din judeţ; elevi şi eleve, soldaţi şi săteni.

        Dar ve­niseră şi oaspeţi de departe; lipseau, însă, cei pe care îi aşteptam mai cu drag şi cu dor: familia Cionca-Raţiu. O telegramă de la Cluj ne lămurea că-i oprise acasă un caz de îmbolnăvire.

        Telegrame mai trimiseră: maestrul Augustin Bena, directorul Academiei de Muzică din Cluj; veteranul avocat George Dobrin din Lugoj, cel dintâi Moş Corbu (în premiera de la 1882 a operetei „Crai nou”); Societatea muzicală „Hilaria” din Oradea Mare şi prof. Gheorghe Socoliuc, exilat, de un capriciu ministerial, la Soroca.

        Serbarea s-a început cu parastasul şi doxologia mare, săvârşită, în faţa, bustului de Părintele Ortisie Popescul, cu mare sobor.

        Răspunsurile le execută corul bisericesc al Reuniunii „Ciprian Porumbescu”, sub conducerea domnului Aurelian Isar.

        Urmează momentul culminant: preşedintele Reuniunii, domnul Ilarie Berezniţchi, anunţă dezvelirea; pânzele cad şi iată-L aievea pe dulcele şi îndureratul măiestru, cu privirea visătoare şi inspirată, îndreptată –observă cineva – chiar înspre Stupea tinereţilor sale. Este clipa triumfului definitiv al artistului Ion Cârdei, care a ştiut, întradevăr, să în­sufleţească bronzul, să-i dea acea expresie şi acea frumuseţe, pe care în zadar o căutăm în searbădul pretins Eminescu, din faţa Catedralei cernăuţene. Şi iată-l, acum, pe părintele Ortisie, profund mişcat, îndreptându-se către chipul marelui prieten, cu duioase vorbe de bun sosit şi de amintire a ceasurilor de bucurie, dar şi de restrişte, petrecute împreună. Cu evlavie, ascultăm încă odată – mulţi poate întâia oară – peripeţiile procesului „Arboroasei”.

        Corul intonează „Imnul festiv”, cu următorul text, adaptat de domnul prof. Victor Morariu, la textul şi la melodia lui Ciprian Porumbescu, „Imn de urare”[3]:

 

O sfântă zi, o zi de sărbătoare

Ne umple azi de farmec îngeresc

Azi îţi deschidem loc de-nchinare,

Astăzi urmaşii Te slăvesc.

Tu ce-ai cântat: „Pe-al nostru steag: Unire!”

Tu ce-ai slăvit frumosul Tricolor

Tu ce ne-ai fost „Crai nou” de mărire,

Azi Te slăveşte al Tău popor.

Cu-n dulce vers, cu-n imn de bucurie

Ne ridicăm spre bunul Dumnezeu:

A Tale cânturi pururi să fie

Izvor de viaţă neamului Tău.

 

        Urmează cuvântul preşedintelui Ilarion Berezniţchi, îndeosebi pentru a aduce mulţumirile cuvenite acelora, prin jertfa şi devotamentul cărora s-a putut înfăptui frumoasa operă. În fruntea acestora stă revista „Făt-Frumos” a d-lui Leca Morariu, cu colecta ei, de 25.000 lei, apoi Consiliul Judeţean al Sucevei şi cel Comunal, cu subvenţii de câte 10.000 lei.

        Se perindă, apoi, la tribună un şirag de oratori: domnul prof. univ. şi fost ministru Dr. Ion I. Nistor (din partea Academiei Române), Părintele Inspector misionar Dr. Orest Tarangul (în numele Bisericii), domnul dir. P Jelescu (Conservatorul din Cernăuţi), prof. George Onciul (în numele învăţământului din Bucovina), domnul prof. Brânzea (în numele li­ceului „Andrei Şaguna”, din Braşov, unde domnia sa e profesor de mu­zică, fiind, în acelaşi timp, şi dirijorul corului de la biserica Sf. Nicolae, deci, în ambele calităţi, urmaş al lui Ciprian Porumbescu); domnul prof. Constantin Loghin (Societatea pentru Cultură şi Literatură Română, din Cernăuţi); domnul E. G. Alberti, de la Universitatea din Cernăuţi (în numele Italiei); domnul prof. univ. Dimitrie Marmeliuc („Junimea literară”); domnul prof. Constantin Botezatu (venit în fruntea unei delegaţii a cohortei de cercetaşi „Aron Pumnul”, din Cernăuţi); domnul Dr. Aurel Morariu, în numele ziarului „Glasul Bucovi­nei”; domnul prof. univ. Leca Morariu („Armonia”, Cernăuţi); în sfârşii, reprezentanţii studenţimii cernăuţene: domnul Galatiuc („Junimea”), O. Sabin („Dacia”), Coclici („Dacia”, din Iaşi) şi Cojoc (Cercul studentenţesc „Ciprian Porumbescu”, din Iaşi).

        Dacă e să spunem care din cuvântările astea a făcut impresia cea mai adâncă, nu pregetăm a afirma că a fost a solului Italiei, domnul lector univ. E. G. Alberti, care ne-a desfătat auzul chiar cu muzica dulce a limbii sale. „Con profonda emozione ed elevazione di spirito ho assistito ed assisto a questa pia cerimonia che onora uno dei migliori figli dela dolce Bucovina”.

        Aşa şi-a început cuvântul distinsul ş,i mult simpaticul „fratello”, pentru a evoca, apoi, gloria acelui „il più grande dei Voevozi romeni, quello Stefano”, legată de „questa nobili città di Suceava”.

        Trecând la Porumbescu, arată, după jurnalul lui, „cosi amorosamente studiato del mio illustre amico, il professore univ. Leca Morariu”, dorul lui de Italia, de Roma şi fericirea ce a simţit-o când, în sfârşit, i-a fost dat să-şi vadă împlinit visul acesta „Ma, all’ Italia il Porumbescu e legato non solo da queste vincoli de sentimento”, ci însăşi arta sa „s’è alimentata della grande arte musicali italiana, e di quest’arte è fratello spirituale”. O notă comună a muzicii lui Porumbescu cu cea italiană, a timpului său, o găseşte oratorul în faptul ce amândouă îşi trag inspiraţia „degli tratti d’animo semplici e fondamentali”, şi că amândouă caută „nell’espressione mu­sicale del popolo la sua fisionomia nazionale”. Relevă, apoi, valoarea artistică a bustului, „schisita opera d’arte d’un assai dotato artista”.

        Călătorul italian, ce va trece, în viitor, pe aici, va privi cu veneraţiune la acest „Bucovineano”, care a arătat, în mod miraculos, „quanto profondi siano i legami che tengono avvinte nella storia e nello spirito la Romania e l’Italia”. În  sensul legăturii acesteia, dintre cele două naţiuni, oratorul încheie cu vorbele lui Porumbescu: „Sulle nostre ban­diere e scritto: Unione!”.

        Rostită cu clasica dicţie eminamente italiană, cuvântarea aceasta a putut fi înţeleasă aproape deplin de cei prezenţi.

        A urmat solemnitatea predării bustului, din partea preşedintelui Societăţii, către domnul Niculae Caba, primarul Sucevei, care declară că-l primeşte sub ocrotirea oraşului.

        Printre discursuri, cvartetul „Armoniei” a intonat „Adusu-mi-am aminte”, iar corul sucevean (al Reuniunii „Ciprian Porumbescu”), „Imnul Regal” şi „Cântecul Tricolorului”.

        Serbarea s-a sfârşit cu fotografierea în grup a tuturor persoanelor proeminente din asistenţă.

        În cursul serbării, s-a pus în vânzare şi o ilustrată, cu fotografia bustului, apărută în colecţia revistei „Făt-Frumos”, care are o parte atât de covârşitoare în realizarea eroicei iniţiative – eroică, dacă avem în vedere că a fost pornită şi dusă la capăt în aceşti ani de criză. E o pilduitoare izbândă a spiritului, a idealismului, asupra materiei.

        Serbarea şi-a aflat încoronarea prin şezătoarea festivă, de la ora 6, seara, în Sala Festivă a Casei Naţionale, împodobită cu acel splendid portret al lui Ciprian Porumbescu, pe care îl datorăm pictorului Ion Cârdei. Încă un cuvânt de mulţumire al preşedintelui Reuniunii, Ilarion Berezniţchi, îndeosebi la adresa oratorilor; apoi corul domnului Aurelian Isar intonează, din nou, „Tricolorul”,  urmat de „Foaie verde foi de nalbă” şi de „Cât îi ţara românească”.

        A urmat conferinţa domnului George cav. de Onciul[4],  apreciatul profesor al Conservatorului nostru, din Cernăuţi, autorul celui dintâi manual românesc de „Istoria muzicii”, conferinţă care a fost o revelaţie.

        Vorbind despre Ciprian Porumbescu, compozitorul, cu pătrundere şi claritate ştiinţifică, dublată de o caldă şi nespus de simpatică însufle­ţire, conferenţiarul lămureşte definitiv locul lui Porumbescu în istoria muzicii generale şi a celei româneşti, arătând că el se situează la începutul perioadei a doua a „evului” românesc, ca unul care face tranziţia de la folclorul muzical, la muzica de casă, de salon, „galantă”, totdeauna melodică, voit simplă, fără a cădea în banal, renunţând, din principiu, la acel eşafodaj de artificii tehnice, în care unii din preten­ţioşii compozitori de astăzi îneacă, îngroapă motivele populare româ­neşti.

        Locul lui e, astfel, alături de acel Philipp Emanuel Bach, care reprezintă reacţia contra muzicii severe şi dificile a părintelui său, marele Johann Sebastian Bach, cultivând muzica uşoară, amabilă, elegantă şi pregătind clasicismul lui Haydn şi Mozart, dar şi alături de romanticii Schubert, Chopin şi Mendelssohn.

        Expunerile teoretice au fost ilustrate, la pian, cu multă fineţe, de către doamna Onciul, soţia conferenţiarului. Astfel, am putut asculta o piesă de Philipp Emanuel Bach, cu factură evident porumbesciană; am putut distinge, apoi, în „O seară la stână”, motivul folcloric al buciumului şi, apoi, al doinei, de motivele „de salon” şi – surpriza surprizelor! – ne-am putut încredinţa de înrudirea motivului iniţial din „Adusu-mi-am aminte” cu un motiv din celebra sonată „Pathétique” – înrudire care nu e plagiat şi care ni-l arată pe Porumbescu ridicându-se, pe alocuri măcar, la înălţimile clasicismului.

        Astfel, conferinţa aceasta, atât de nouă, atât de unică în felul său, ne-a dat marea satisfacţie de a ne vedea cultul nostru pentru muzica lui Porumbescu legitimat şi în faţa forului ştiinţei, care chiar acum îl mai consacră oficial şi în alt mod: dând numele lui Ciprian Porumbescu Conservatorului din Cernăuţi, omagiu pe care ni l-a adus la cunoştinţă, tot cu prilejul serbării acesteia, însuşi domnul director Petru Jelescu.

        Şi ne-a mai confirmat conferenţiarul Onciul încă un adevăr, în care noi credeam mereu şi credem cu tărie: că opera lui Ciprian Porumbescu trăieşte aievea şi va trăi pururi.

        Şezătoarea s-a încheiat cu corurile „Serenada” (soprană solo: domnişoara Viorica Bălan), „Cântec de primăvară” şi măreţul „Pe-al nostru steag”.

        A urmat dansul, într-o atmosferă de vie însufleţire, alimentată, în partea fizică, şi de bogatul bufet, oferit şi servit de devotamentul nedezminţit al Societăţii „Doamnele Române”, din Suceava.

         Şi, ca să rămână mărturie de ceea ce va să zică iniţiativa particulară şi ofranda oamenilor de bine, dăm, mai jos, după raportul domnului preşedinte Ilaron Berezniţchi, citit în şedinţa comitetului din 14 decemvrie 1933, şi numele acelora care au contribuit, cu obolul lor, la realizarea acestei opere frumoase: bustul Ciprian Porum­bescu. Deci:

– cheta revistei „Făt-Frumos”, condusă de domnul prof. univ. Leca Morariu: 25.000 lei;

– subvenţia Prefecturii jud. Suceava, de 10.000 lei, prin domnul prefect Vasile Ienceanu;

– subvenţia primăriei Suceava, în 1933, prin domnul primar Niculae Caba: 10.000 lei;

– din subscripţia depusă pe carnetul nr. 142, la Banca Cibereac: 3811 lei;

– lista de subscripţie a domnului prof. univ. Victor Morariu: 1.000 lei;

– Societatea „Doamnele Române”, Suceava: 200 lei;

– subvenţia acordată di Prefectura Sucevei în 1931: 5.000 lei;

– domnul director de şcoală Constantin Baciu, Braşca: 100 lei;

– din vânzarea a două exemplare din piesa „Reverie”, Ciprian Porumbescu: 80 lei;

– venitul de la reprezentaţia dată de Reuniune, în 24 ianuarie 1033, în cadrul Ligii Culturale, cu piesa „Zorile”, de Şt. O. Iosif: 2.000 lei;

– domnul farmacist Nicolae Caba: l60 lei;

– venitul net de la trei academii muzicale, ţinute în 18 februarie, 30 martie şi 27 aprilie 1933: 1.300 lei;

– venitul de la spectacolul din Burdujeni, dat de Reuniune, în mai 1933, cu „Trei crai de la răsărit”: 300 lei;

– colecta ziarului „Glasul Bucovinei”, din Cernăuţi: 5.000 lei;

– venitul de la conferinţa „Crăciunul de la Silivestri”, de Ionel Teodoreanu, ţinută la Siret, în 27 aprilie 1933, de domnul prof. Ştefan Pavelescu: 1.150 lei;

– de la Asociaţia Profesorilor Secundari, din Rădăuţi: 500 lei;

– domnul Ilie Vişan, prefectul judeţului Rădăuţi: 1.000 lei;

– colecta domnului prof. Ştefan Pavelescu printre elevi: 100 lei;

– doamna Bucher: 50 lei;

– colecta Părintelui Inspector misionar Dr. Orest Tarangul (Sânzien2, 1933): 1.567 lei;

– de la Societatea muzicală „Fluieraşul” din Gurahumorului, condusă de domnul Alexandru Sahleanu, membrul nostru fundator: 600 lei;

– Liceul de fete Suceava (pentru un basorelief „Porumbescu”. de Ion Cârdei): 200 lei;

– De la doamnele Tudan şi Gribovschi (Costeşti): 100 lei;

– preotul Gheorghe Gaţa, Târgu-Jiu: 500 lei;

– Liceul „Nicu Gane” din Flăticeni: 1.535 lei;

– din vânzarea a 50 ilustrate cu Ciprian Porumbescu, donate de domnul prof. Constantin Botezat: 250 lei;

– Ateneul Român, din Suceava: 1.500 lei.

        Deci, suma globală a tuturor ofrandelor incurse pentru bustul lui Ciprian Porumbescu, din 1929 şi până la 15 octombre 1933, e de 70.329 lei.

        Suma aceasta s-a cheltuit astfel: domnului Gheorghe Bilan, sculptor: 2.500 lei, premiu;

– domnului Ion Cârdei: 2.500 lei, premiu;

– tur­natul bustului în bronz: 25.000 lei;

– spesele cu transportul bustului Suceava-Bucureşti şi îndărăt (drumul domnului Ion Cârdei, ambalaj, trăsuri etc.): 5.000 lei;

– gipsul pentru bust (domnului Ion Cârdei): 500 lei;

– domnului Petru Mendeac, sculptor în piatră, pentru soclu: 23.000 lei;

– domnului Ion Cârdei, pentru bust: 15.000;

La un loc = 73.000 lei.

*

        Domnul prof. August Karnet, retrăgându-se, după 25 ani, din funcţia de dirijor al Reuniunii, comitetul îi încredinţează domnului comisar Aurelian Isar această demnitate, în şedinţa din 15 septembrie 1933. Domnul August Karnet a declarat, însă, că retragerea din dirijoral nu înseamnă că se retrage definitiv din societate, ci ne va da concursul, ori de câte ori vom avea nevoie.

*

        După serbările jubilare, Reuniunea îşi continuă activitatea mu­zicală şi dramatică.

        Astfel, la 23 noiembrie 1933, ansamblul teatral al societăţii noastre reprezintă, în Suceava, „Famile improvizată”, farsă în 3 acte, de M. Riemann şi Otto Schwarz, localizată, din limba germană, de Ştefan Pavelescu.

        Rolurile au fost susţinute de: doamna Eleonora Franke (Coana Zina), domnişoarele Sylvia Culin (Aneta), Lilia Marcean (Lulu), Else Neher (Safta), domnii Ştefan Pavelescu (Mişu Şt. Popescu), Vasile Jauca (Ghiţă Haramu), Octavian Dârja (Gigel), Gheorghe Ruptaş[5] (Tănasă), Cristea Tabacaru (Dr. Sălcescu) şi Nicolae Ştefan (Sergentul).

        Farsa a înregistrat un răsunător succes. Deşi jucată în limba germană, de mai multe ori, pe scena suceveană, publicul a ţinut să asiste în număr foarte mare. Reuşita „se datorează perfectei unităţi de ansamblu, pe care autorul-director de scenă (Ştefan Pavelescu) a ştiut s-o realizeze, cum a realizat şi irezistibilul tempo al jocului, ce te făcea să uiţi că ai înaintezi diletanţi”[6].

        Statutul societăţii noastre, elaborat de domnul preşedinte Ilarion Berezniţchi şi aprobat de adunarea generală constitutivă din 15 octombrie 1930, a fost modificat din nou, căci, în urma aplicării lui, prin curs de câţiva ani, s-a putut constata că unele articole nu sunt tocmai practice (b. o. comitetul de 20 constituia un balast mare, dovadă că nu s-a întrunit niciodată în număr complet). Astfel, o comisiune de trei (Ilarion Berezniţchi, Leontie Moţoc şi Dr. Dimitrei Cudla), aleasă de comitet, după o muncă şi chibzuială mai îndelungată, vine cu statutul modificat, care este, apoi, votat de adunarea generală extraordinară din 26 februarie 1934 şi aprobat de Tribunalul Suceava, Secţia I, prin sentinţa nr. 106, din 24 martie 1934, Asoc. II 175[7].

        În cursul anului 1934, înregistrăm următoarele realizări artistice ale Reuniunii:

        La 24 Ianuarie, colaborează la Festivalul Naţional, organizat de Liga Culturală, cu „Nobila cerşetoare”, piesă într-un act, de Vasile Alecsandri.

 

        Domnul Victor Morariu scrie următoarele[8]:

„În rolul nobilei cerşetoare, tânăra văduvă Adelina Dorian, care „cerşeşte pentru răniţii Franţei, domnişoara Sylvia Culin[9] a desfăşurat multă graţie şi o remarcabilă fineţe de interpretare, rămânând, totuşi, datoare cu nota mondenă, pe care o comporta însuşi costumul de amazoană.

        Partenerul dumisale, domnul Gheorghe Ruptaş, în Safir Balaur, amorez ridicol, a avut, ca întotdeauna, un mare succes de ilaritate.

        Pe domnul Ştefan Pavelescu l-am apreciat, de data aceasta, într-o ipostază nouă: un tip profund serios şi sever, proprietarul Leon Dalbu, torturat de dezastrul Franţei şi îngrijorat de soarta frăţâne-său Ştefan (domnul Nicu Tiscuteanu), înrolat ca voluntar în armata franceza.

        Domnul W. Franke a fost un spiritual şi umoristic lacheu (Jorj)”.

 

        La 22 martie, urmează o Academie muzicală, cu următorul program:

1) Cuvânt de deschidere: domnul preşedinte Ilarion Berezniţchi;

2) Doppler: „Aires valaques”, interpretate de Aurelian Isar (flaut) şi Otilia Payersfeld (pian);

3) Haydn: „Trio” , interpretat de Dr. L. Wachtel (vioară). A. Migdal (violoncel) şi O. Payersfeld (pian);

4) G. Verdi: „Parafrază din Rigoletto”; şi Chopin: „Vals” , interpretate de Elena Simon (pian);

5) corul mixt al Reuniunii: Al. Zirra, „Lasă lumea”; Sabin Drăgoi, „Firişor de iarbă neagră” şi „Cântecul luntraşilor de pe Volga”.

        Reuniunea reia, în 18 aprilie 1934, farsa „Familie improvizată”, cu distribuţia de la premieră (23 noiembrie 1933), cu deosebirea numai că rolurile Zicăi şi al doctorului Stălcescu au fost interpretate de doamna Vica Sucevanu şi de domnul Enea Filip.

        Invitată de către domnul prof. univ. Leca Morariu, directorul Teatrului Naţional din Cernăuţi, să joace pe scena acestei înalte instituţii de artă şi cultură românească, Reuniunea se înfăţişează, în seara zilei de 20 aprilie 1934, cernăuţenilor, cu farsa „Familia improvizată”. Succesul a fost desăvârşit. Ansamblul Teatrului Naţional, în frunte cu directorul lui, le-au făcut Ciprianiştilor o caldă primire, încheindu-se, după spectacol, cu o agapă opulentă, la „Pajura Neagră”.

        Domnul Constantin Loghin, corespondentul ziarului „Universul”, din 27 aprilie 1934, găseşte următoarele aprecieri:

        „Există, la Suceava, Reuniunea muzicală dramatică „Ciprian Porumbescu”, cea mai veche societate culturală din acel oraş, care, de un sfert de veac, dezvoltă o intensă şi binecuvântată activitate culturală.

        Societatea dispune de un exce­lent cor, pe care l-am auzit cântând, cu prilejul serbărilor de astă toamnă (la dezvelirea bustului lui Ciprian Porumbescu). Ea mai are şi-o secţie de teatru, al cărei iniţiator şi suflet este profesorul Ştefan Pavelescu.

        Societatea „Ciprian Porumbescu” nu şi-a limitat activitatea numai asupra Sucevei, ci, încă de multă vreme, şi-a extins-o şi asupra oraşelor din apropiere. În aceste turnee, secţia de teatru a Reuniunii a poposit, vineri seara (20 aprilie curent) şi în oraşul nostru, reprezentând farsa „Familie improvizată”.”.

        A treia zi, duminică, 22 aprilie, Societatea „Ciprian Porumbescu” reprezintă aceeaşi farsă în Iţcani, dând concurs „Comitetului pentru ridicarea unei biserici ortodoxe româneşti” din acea localitate.

        De 10 mai, Societatea „Ciprian Porumbescu” aranjează un Festival Naţional, dimpreună cu celelalte două societăţi (Ateneul Român şi Liga Culturală).

        În ziua de 8 iunie, comitetul Societăţii ne surprinde cu o şezătoare muzicală, comemorându-se data morţii lui Ciprian Porumbescu şi serbându-se patru ani de la urcarea pe tron a M.S. Regelui Carol II.

        Programul:

1) Doppler: „Scenă pastorală”, cu Aurelian Isar (flaut) şi Otilia Peyersfeld (pian);

2) Rubinstein: „Scenă de bal”; şi Ciprian Porumbescu: „Suvenir de Nervi” şi valsul „Camelii”, toate interpretate la pian de domnişoara Elena Simon, care se afirmă ca o remarcabilă artistă în ale pianului;

3) Corul mixt al Societăţii, dirijat de Aurelian Isar, se produce cu: Popovici: „La oglindă”; D. Chirescu: „Cântec de leagăn”; Sabin Drăgoi: „Doina”  (,,De la Nistru pân’la Tisa”); Ciprian Porumbescu: „Cântecul Margaretei” şi „Românul”.

        De Sânziene (24 iunie), Reuniunea ne vine cu o inovaţie: aranjarea unui concert religios în mănăstirea Sfântului Ioan, în prezenţa I.P.S.S. Mitropolitului Nectarie, renunţându-se, astfel, la tradiţionala reprezentaţie din „Dom Polski”.

        În 20 octombrie, reuniunea reprezintă, „Dracul”, glumă dramatică, în 2 acte şi un tablou, de Mihail Sorbul.

        Distribuţia: Costache Guranda (Ştefan Pavelescu), Mârza (Gheorghe Ruptaş), Miluţă Bursuc (Octavian Dârja), Victor Guranda (Florin Doroftei) şi Nuţa (Lidia Marcean).

        Venitul net (2.000 lei) a fost destinat Ateneului Român, pentru bustul lui Simion Florea Marian,  care urmează să se dezvelească în 1935.

        De 24 Ianuarie 1935, Reuniunea dă concurs ,,Ligii Culturale” din loc, cu drama istorică „Se face ziuă”, de Zaharia Bârsan, jucată de doamna Victoria Gh. Sucevanu (Ilina), domnişoarele Else Neher (Achimia), Lydia Marceanu (Marina), Ştefan Pavelescu (Popa Costan), Dimitrie Filip (Crişan), Alexandru Prelipceanu (Baronul), Şoldeş (Zaharia) etc.

         „Se face ziuă” e o piesă grea, cu acţiune mai mult statică. E departe, bunăoară[10], de „Zorile” lui Iosif, care, la rândul ei (24 Ianuarie 1933), a obţinut un succes mult mai mare. Cu toate eforturile depuse de directorul de scenă, piesa a produs o slabă impresie. Piesa aceasta poate avea succes, jucată de actori mari şi cu o montare aleasă.

        Comitetul decide să pună în studiu „Liturghia” lui Ion Baciu şi opereta „La şezătoare”, de Tiberiu Brediceanu. „Liturghia” s-a executat de Paşti (aprilie 1935), la Mănăstirea Sf. Ioan, iar „La şezătoare” a fost fixată să fie reprezentată de Sânziene (24 iunie 1935).

        Şi astfel, comitetele Reuniunii, prezidate de prof. Ilarion Berezniţchi (1930-1935), au încrestat pe răbojul faptelor patruzeci şi una de manifestări artistice (23 de spectacole de comedie şi dramă, 5 reprezentaţii de operetă şi 13 realizări muzicale, concerte şi „academii”.

 

 

X. Sediul Reuniunii.

 

„Soacra domnului deputat”.

 

Romancierul Ionel Teodoreanu,

 

la Suceava.

 

Audiţii muzicale pentru elevi.

 

Tipărirea ineditei „Cisla”.

 

Anul administrativ 1935/36

 

        Cu adunarea generală ordinară din 22 mai 1935, începe o nouă fază a Reuniunii, deoarece visul nutrit de preşedinţii anteriori (regretatul Severian Procopovici şi domnii prof. Ilarion Berezniţchi şi Ştefan Pavelescu) de a avea un sediu al societăţii[11], se realizează, datorită munificentei solicitudini a domnului Gheorghe Doroftei, membru fondator şi activ, care, în calitatea dumisale de primar al Sucevei, pune la dispoziţia Reuniunii, pe timp de 15 ani şi cu contract în regulă, camerele 21 şi 23 din somptuosul edificiu al Primăriei.

        Deci, noul comitet, ales pe anul administrativ 1935/36 (Ştefan Pavelescu – preşedinte; Leontie Moţoc – vicepreşedinte; Dr. Cristea Saco – secretar; Petre Petrescu – casier; Pavel P. Pintea – bibliotecar; Octavian Dârja – econom; Elena D. Cojocariu, Gheorghe Doroftei şi Grigore Sotniţchi – membri fără funcţie; comisia de control: Dr. Dimitrie Cudla, preşedinte – Teodor Coclici şi Ion Berhang, membri; juriul muzical – Dr. Victor Morariu, Dr. Leon Wachtel şi Ion Berhang) începe, mai întâi, o intensivă activitate de organizare internă: amenajarea celor două camere, adunarea (de pe la membrii din comitet şi plen) a averii Societăţii şi inventarierea ei.

        Într-adevăr, în cursul lunilor de vacanţă ale anului 1935, membrii comitetului s-au străduit, zi de zi, să pună ordine deplină în resorturi. Subliniem, cu dragă inimă, hiperzelul domnilor Dr. Cristea Saco şi Octavian Dârja, care, tot timpul liber îl petreceau în cabinetul So­cietăţii, muncind de zor.

        Cele două camere ale Reuniunii trebuiau, însă, îngrijite şi mobilate. Pentru acest lucru, aveam nevoie de bani şi, atunci, domnul Ştefan Pavelescu a venit cu propunerea ca, în conformitate cu art. 11 din statut, să sporim numărul membrilor fundatori, care, plătesc, o dată pentru totdeauna, cel puţin una mie lei.

        Apelul lansat a găsit ecou în sufletul oamenilor de bine. Primii trei care au răspuns, plini de entuziasm, chemării noastre au fost domnii Victor Morariu, Dimitrie Cojocariu şi Gheotghe Doroftei.

        Ceilalţi au urmat, la scurte intervale, încât, la sfârşitul anului administrativ 1935/36, aveam peste 65 de noi membri fundatori.

        Cu aceste taxe şi cu veniturile reali­zate de pe urma manifestărilor noastre artistice şi culturale, am cumpărat mobilier pentru cele două camere (60 de scaune a 150 lei, 3 mese, două dulapuri, candelabre, cadre pentru tablouri, cuiere, covoare, perdele, feţe de masă etc.), am cumpărat registre pentru toţi deţină­torii de resorturi, am îmbogăţit inventarul scenic, am augmentat bibliotecile muzicală şi literară, iar domnul Dr. Cristea Saco a pus ordine definitivă în arhivă, muncă destul de migăloasă şi îndelungată, pentru care Reuniunea îi exprimă vie recunoştinţă. Şi, astfel, Societatea „Ciprian Porumbescu”, după 32 ani de existenţă şi prodigioasă activitate naţional-culturală pe aceste meleaguri, îşi are, în sfârşit, sediul ei, unde membrii vin cu dragă inimă, ca să răsfoiască albumele, să citească colecţiile de reviste, să împrumute cărţi, să treacă în revistă realizările din trecut, foiletând arhiva sau citind „Ecouri în presă despre activitatea artistică-culturală a Societăţii”.

        Noul comitet a moştenit, de la cel vechi, opereta „La şezătoare”, de Tiberiu Brediceanu, care urma să se reprezinte de Sânziene. Având, însă, în vedere timpul prea scurt, spesele prea mari cu montarea şi lipsa unui tenor, comitetul, în şedinţa din 19 mai 1935, hotărăşte ca, în locul operetei, să se aranjeze o Academie muzicală.

        Astfel, încep pregătirile pentru a X-a Academie muzicală, fixată pe ziua de 24 iunie (Sânziene), cu care prilej i se oferă publicului următorul variat şi select program:

1) „De-ale cântecului popular”, conferinţă ţinută de zelosul nostru membru fondator şi activ, domnul profesor universitar Leca Morariu;

2) Mozart: „Trio”, cântat de Otilia Peyersfeld (pian), Leon Wachtel (vioară) şi A. Migdal (violoncel);

3) Grigoraş Dinicu: „Între brazi”, interpretată de Victor Morariu (vioară) şi Otilia Payersfeld (pian);

4) Debussy: „Prélude”, interpretat de Claudia Marcianu (pian);

5) Lecturi din volumul de poezii „Suceava voivodală”, de Adelina I. Cârdei, făcute de Ştefan Pavelescu;

6) Gounod: „Fantaisie” din „Fausst”, interpretată de Aurelian Isar (flaut) şi Otilia Payersfeld (pian);

7) Corul Reuniunii, dirijat de Aurelian Isar, se produce cu: Timotei Popovici: „La oglindă”; I. Chirescu: „Cântec de leagăn”; Sabin Drăgoi: „Lasă lumea”; şi Tiberiu Brediceanu: corul iniţial din opereta „La şezătoare”.

        Cu această audiţie muzicală, ne-am inaugurat noul an de activitate, intrând, apoi, în vacanţa cea mare.

        Paralel cu organizarea internă, comitetul şi-a stabilii (în şedinţa din 26 iunie) programul de activitate artistică şi culturală pe anul administrativ 1935/36.

        Astfel, la 23 septembrie, secţia de teatru reprezintă „Soacra domnului deputat”, comedie în 3 acte, de Bisson, localizare de C. Mărculescu, având ca interpreţi pe: Eleonora Franke (Coana Tarsiţa), Aurora Neagu (Elena), Else Neher (Mariţa) şi Didina Hotinceanu (Florica), Ştefan Pavelescu (George), Gheorghe Ruptaş (Belcescu), Dumitru Filip[12] (Dumbrăveanu) şi Octavian Dârja (Protopopescu). Direcţia de scenă: Ştefan Pavelescu. Regizoratul: Dr. Cristea Saco şi Mizzi Franke.

        Reuniunea întreprinde un turneu, cu această piesă, la Rădăuţi (28 octombrie), Câmpulungul Moldovenesc (30 octombrie) şi Botoşani (30 noiembrie), obţinând pretutindeni remarcabile succese morale şi materiale. Înregistrăm, mai ales, calda primire ce ni s-a făcut în Botoşani, unde afluenţa publicului era atât de mare, încât membrul nostru fundator, Dr. Sergiu Drăgoiu, era îngrijorat să nu se dărâme balcoanele şi galeriile teatrului „M. Eminescu”.

        A fost nevoii să mai evacueze o parte din elevi, plasându-i în alte părţi ale teatrului.

        La 19 ianuarie 1936, domnul preşedinte Ştefan Pavelescu ţine o conferinţă („Crăciunul de la Silvestri”, de Ionel Teodoreanu), în cadrul Societăţii culturale „Miron Costin” din Roman, realizând un venii net de 800 lei, pentru fondul ineditelor lui Ciprian Porumbescu.

        Secţia Ligii Culturale din localitate organizând un Festival Naţional, de 24 Ianuarie, Reuniunea e la datorie, ca întotdeauna, cooperând cu „Cuiul lui Pepelea”, comedie într-un act, de Tudor Pamfilie şi Victor Ion Popa, având ca interpreţi pe: Elise Neher (Voichiţa), Didina Hotinceanu (Ruxanda), Ştefan Pavelescu (Sandu Stroilă), Gheorghe Ruptaş (Dahina), T. Lupăşteanu (Dascălul) şi Octavian Dârja (Pepelea).

        Corul Societăţii „Ciprian Porumbescu”, condus de Aurelian Isar, se manifestă cu: „Imnul Regal”; Porumbescu: „Tatăl nostru”, aranjat pentru cor mixt de domnul Eugen Isar; N. Oancea: „Calul lui Gheorghiţă; I. D. Chirescu: „Cântecul cucului”; Şt. Popescu: „Fata mamei”; şi Ciprian Porumbescu: „Cântecul  Margaretei” şi „Pe-al nostru steag”.

        La 13 februarie, Reuniunea aranjează a XI-a Academie muzicală, unde s-au cântat:

1) Chopin: „Nocturnă”; şi Guanz: „Arioso” şi „Presto”, interpretate de Aurelian Isar (flaut) şi Claudia Marcean (pian);

2) Beethoven: „Trio în mi bemol-major, interpretat de Otilia Peyersfeld (pian), Dr. Leon Wachtel (vioară) şi A. Migdal (violoncel);

3) Al. Vlahuţă: „Dormi în pace”, poezie recitată de Octavian Dârja;

4) Chopin: „Dans spaniol”, interpretat de Claudia Marceanu (pian);

Giuseppe Tartini: „Sonată”, interpretată de Victor Morariu (vioară) şi Otilia Peyersfeld (pian);

5) Corul Reuniunii ne încântă cu: C. M. Weber: corul introductiv din „Freischütz”; Ciprian Porumbescu: „Tatăl nostru”; şi Fr. Silcher: „Lorelei”.

        Academiilor muzicale li se dă o deosebită atenţie din partea publicului meloman. E şi varietatea de program care atrage, dar mai e ceva: intimitatea, atmosfera caldă şi liniştitoare din sala primăriei (un adevărat „Teatru mic” al Sucevei), unde publicul iubitor de frumos are prilejul să trăiască momente de adevărată înălţare sufletească.

        La 1 martie, marele romancier Ionel Teodoreanu, urmând invitării comitetului nostru, a descins în Suceava, vorbind, în cadrul reuniunii, despre interesantul subiect „Cum am scris Medelenii”. Această manifestare poate fi considerată ca un adevărat triumf pentru suceveni, care au avut prilejul să asculte pe un orator de marcă, intrând, totodată, şi în atelierul intim al creaţiei literare a unui scriitor reputat.

        Romancierul Ionel Teodoreanu s-a bucurat de una din cele mai calde primiri. Iată ce citim în „Junimea literară”[13], sub titlul „Maestrul Ionel Teodoreanu, la Suceava”:

        „Un eveniment cultural de primul rang şi o sărbătoare pentru bătrâna şi culturala Suceava, Marele romancier Ionel Teodoreanu a fost, două zile, oaspele ei, ţinând conferinţă a doua zi, duminică, în 1 martie.

        În gara Burdujeni, a fost întâmpinat şi salutat de domnul Ştefan Pavelescu, preşedintele Reuniunii „Ciprian Porumbescu”, de domnii preşedinte de tribunal Leontie Moţoc, farmacist Nicolae Caba, în numele Ateneului Român, avocat Ion Jauca, în numele avocaţilor, medic primar şi director al spitalului Traian Bona, şeful poliţiei Alexandru Preutesei şi alţii.

        În Suceava, domnul Ionel Tcodoreanu a vizitat atelierul pictorului şi sculptorului Ion Cârdei, unde a avut prilejul să admire, anticipat, Suceava în pictură şi a primit, drept omagiu, „Suceava voievodală” a poetei Adelina I. Cârdei.

        Condus la Primărie[14], în noul local al Societăţii „Ciprian Porumbescu”, corul Reuniunii, dirijat de domnul Isar, l-a întâmpinat cu „Lorelei”, de Fr. Silcher, ca o ini­moasă aluzie la recentul roman al autorului.

        A vizitat, apoi, Librăria Weiner, în vitrina căreia chipul scriitorului, desenat de pictorul Câr­dei, era înconjurat de operele dumisale. Aici, a dat o serie de autografe.

        Seara, la ora 9, pe când lua cina, în casa ospitalieră a domnului Pavelescu, acelaşi cor i-a făcut o serenadă, executând „Serenada” şi „Cântecul Margaretei”, ambele de Ciprian Porumbescu.

        Maestrul a mulţumit, adânc mişcat.

        A doua zi, a vizitat oraşul, cu monumentele lui, iar seara, în sala „Dom Polski”, în faţa unui numeros public, şi-a dezvoltat conferinţa sa, „Cum am scris Medelenii”, unică în felul ei, întrucât conţinea destăinuiri ale unui creator de artă asupra operei de creaţiune.

        Cu o vervă exuberantă, cu o prodigioasă bogăţie de idei şi de imagini, de umor şi de consideraţii teoretice, conferenţiarul, vorbind liber de tot, a ţinut încordat auditorul, timp de trei ceasuri, cu o mică pauză.

        După conferinţă, elevii şcolilor şi aproape întreaga asistentă, în aclamări frenetice l-au însoţit pe ilustrul maestru până la Restaurantul Miclea, unde a urmat o masă comună, într-o atmosferă de cald en­tuziasm, de bucurie sinceră şi în cântecele corului Societăţi „Ciprian Porumbescu”.

        Aici, au vorbit: prefectul judeţului, domnul Dimitrie Cojocariu, primarul oraşului, domnul Gheorghe Doroftei, preotul Teodor Coclici, în numele So­cietăţii Culturale, magistratul Leontie Moţoc, în calitate de coleg al avocatului Teodoreanu, şi, în sfârşit, iniţiatorul şi organizatorul acestei neuitate serbări a Sucevei, domnul Ştefan Pavelescu.

        Tuturor le-a răspuns, adânc emoţionat, domnul Teodoreanu, lăsând în suflete nădejdea unei apropiate revederi”[15].

*

        Dar societatea noastră, care, până acuma, s-a manifestat numai în oraşe, a inaugurat colindarea prin comunele rurale, cu un program alcătuit anume pentru sate.

        Astfel, în ziua de Buna-Vestire (25 mar­tie), am mânecat spre Bosanci, organizând, în Casa Naţională” din această fruntaşă comună, o şezătoare poporală.

        După cuvântul de deschidere al domnului Dr. Cristea Saco, S.S. Părintele Ioan Flaişer, membrul nostru activ şi predicator între predicatori, a ţinut o conferinţă reli­gioasă despre „Sfânta Cruce”; domnul Octavian Dârja a recitat câteva fabule de Vasile Militaru („Cozonacul, mămăliga şi plugarul” şi „Pupăza şi cioara”), iar secţia de teatru a jucat „Cuiul lui Pepelea”, cu distri­buţia de la premieră (24 ianuarie), cu deosebirea numai că rolul Ruxandei l-a interpretat domnişoara Eugenia Popovici, care dispune de reale resurse scenice.

        În seara zilei de 3 aprilie, Societatea a organizat o Academie muzicală extraordinară (a XIII-a), în cinstea membrului ei activ şi fondator, domnul Octavian Ferlievici, drept omagiu de recunoştinţă pentru aportul dumisale muzical în cadrul Reuniunii şi cultivarea muzicii clasice.

        Cei ce compun trio-ul şi cvartetul Societăţii „Ciprian Porumbescu” (Otilia Peyersfeld, Dr. Leon Wachfel, Dr. Octavian Ferlievici şi A. Migdal), în casa dumisale au exercitat toate piesele clasice, care au constituit, apoi, punc­tele esenţiale din programele concertelor şi academiilor noastre muzicale.

        Programul acestei Academii muzicale se compune din:

1) Cu­vânt festiv: Ştefan Pavelescu, preşedintele Reuniunii;

2) Beethoven: „Sonata VIII”, interpretată de Victor Morariu (vioară) şi Otilia Peyersfeld (pian);

3) W. A. Mozart: „Ave verum”; Sabin Drăgoi: „Acestea zice Domnul”; şi L. Denza: „Torna”, tustrele cântate de doamna Octavia Lupu-Morrariu (alto), Otilia Peyersfeld (pian) şi Leca Morariu (violoncel);

4) Fr. Schubert: „Variaţiuni” şi „Scherzo” din „Forellenquintet”, opus 114, interpretate de Suzana Ferlievici (violă), Otilia Peyersfeld (pian), Dr. Octavian Ferlievici (violoncel), Dr. Leon Wachtel (vioară) şi A. Migdal (violoncel);

5) G. Donizetti: „Una furtiva lagrima”; Hugo Wolf: „Verborgenheit”; şi T. Brediceanu: „Dragu-mi-i, mândro, de tine”, interpretate de Liviu Halip, profesor la Conservatorul din Cernăuţi (canto) şi Otilia Peyersfeld (pian);

7) Ciprian Porumbescu: „Noapte de primăvară”, cvintet format din Leopoldina Colonel Jarzebecki (soprană), Liviu Halip (tenor), Eugen Cosmovici (bariton), Otilia Peyersfeld (pian) şi Victor Morariu (vioară).

8) Corul Reuniunii, condus de Aurelian Isar, execută: I. Baciu: „Pre Tine Te lăudăm”; Sabin Drăgoi: „Doina”; Ion Vidu: „Vara grânele se coc”; şi Ciprian Porumbescu: „Cântec de primăvară”.

*

        La 4 aprilie, domnul prof. univ. Leca Morariu, membrul nostru fundator şi activ, ne conferenţiază despre „Poetul bucovinean T. Robeanu”, subliniind valoarea literară a acestui talentat scriitor al Bu­covinei antebelice.

        La 2 mai, Societatea „Ciprian Porumbescu”, în colaborare cu „Doamnele Române”, a aranjat o serată cu dans, în Casa Naţională. Jumătate din venitul net (1.500 lei) a fost destinat pentru fondul ineditelor lui Ciprian Porumbescu.

         Corul şi secţia de teatru ale Reuniunii au, din nou, prilejul să facă o faptă caritabilă: în seara zilei de 21 aprilie, reuniunea noastră a dat concurs la spectacolul aranjat de cantina „Pâinea Săracilor”, condusă de venerabila doamnă Olga Pruncul, jucând comedia „Cuiul lui Pepelea”, iar corul cântând: Ciprian Porumbescu: „Serenada”, „Cântecul Margaretei” şi „Cântec de primăvară”; Ion Vidu: „Peste deal” (solo te­nor – Octav Rodinciuc); Fr. Silcher: „Lorelei”; Ion Baciu: „Pre Tine Te lăudăm”; Octavian Dârja recită „Vântul”, de George Coşbuc. Încât se poate spune că Reuniunea e veşnic la datorie, ori de câte ori i se cere concursul.

        Va să zică, Societatea „Ciprian Porumbescu” nu înţelege să aranjeze spectacole şi concerte numai pentru scopurile proprii, ci şi pentru alte societăţi culturale şi de binefacere.

        De 10 Mai, am dat concurs Ateneului Român, cu sceneta lui Vasile Alecsandri „La Turnul Măgurele”,  interpretată de domnişoara Eugenia Popovici (Adela), Octavian Dârja (Horcea) şi Dimitrie Filip (Doctorul), director de scenă fiind Dr. Christea Saco.

        În cursul lunii lui mai, am introdus o altă inovaţie: audiţii muzicile cu elevii, care iau lecţii pe la diferiţi profesori de muzică din localitate.

        Scopul: stimularea gustului pentru muzică.

        Ecoul acestor manifestări a fost foarte puternic. Părinţii şi profesorii ne-au exprimat toată gratitudinea lor pentru aceste aranjări, deoarece au remarcat că odraslele lor manifestă, astfel, un interes mult mai viu pentru muzică.

        S-au aranjat, în total, trei audiţii de felul acesta ( în 1, 17 şi 23 mai). Şi, astfel, am putut vedea elevi şi eleve, de la vârsta de 6-18 ani, în­soţiţi de profesorii lor, apărând timizi în faţa publicului şi executând (canto, vioară sau pian) bucăţile pregătite. Şi vedeai, pe deoparte, profesorii emoţionaţi, parcă ei s-ar produce în faţa auditorului, iar pe de altă parte, părinţii cu ochii înrouraţi de lacrimi, de bucuria copiilor.

        Ultima manifestare din acest an administrativ a avut loc la 19 mai, când domnul Ionel Teodoreanu, de astă dată, însoţit de soţie, doamna Lily, prieten sincer al Sucevei patriarhale şi culturale, precum şi al societăţii noastre, ne-a conferenţiat, a doua oară, despre „Literatură şi viaţă”, având darul de a atrage un public şi mai numeros din oraş şi judeţ, încât mulţi au fost nevoiţi să se întoarcă de la uşă, sala „Dom Polski” nemaiputându-i cuprinde…

        Cu acest prilej, ma­rele romancier ieşean a promis că va mai veni între noi, fiindcă a găsit în Suceava un teren favorabil, un public înţelegător şi oameni ospitalieri.

        După conferinţă, domnul Ionel Teodoreanu a mai rămas, încă două zile, în Suceava, vizitând, în tovărăşia soţilor Ştefan Pavelescu, a doamnei şi domnului căpitan I. Ciuboiariu şi a domnului maior Gheorghiu, colegul de şcoală al romancierului, monumentele istorice din loca­litate, precum şi cele din împrejurimi: Suceviţa, Putna, Rădăuţi, Mitocul-Dragomirnei, Mănăstirea Humorului şi Voroneţul.

        Impresii cu­lese de pe urma acestor neuitate colinde pe la sfintele lăcaşuri voievodale se găsesc şi în romanul dumisale „Arca lui Noe”.

        Comitetul s-a preocupat mereu şi de o cât mai mare răspân­dire a operei lui Ciprian Porumbescu, împrumutând şi copiind note pentru alte societăţi de cântare. Dar cum în zilele noastre Radio este cel mai bun mijloc de propagandă a compoziţiilor patronului nostru, ne-am adresat (pe la începutul lui iunie) domnului Liviu Rebreanu, preşedintele Societăţii de Radiodifuziune, cu rugămintea ca să ia în repertoriul permanent „Rapsodia Română” pentru orchestră.

        Iată ce ne răs­punde marele nostru romancier, cu data de 17 iunie 1936:

 

        „Domnule Preşedinte şi scumpe prietene,

        Îţi mulţumesc cu drag pentru oferta ce-o face Societatea „Ciprian Porumbescu”. Ne faceţi un serviciu şi nouă, Societăţii de Radio, dar mai ales muzicii româneşti, pe care noi ne silim s-o răspândim şi s-o stimulăm în tot ce produce mai valoros şi mai specific naţional creator.

        Eu, mărturisesc, nu cunosc „Rapsodia Română” a lui Porumbescu, dar, din câte cunosc despre acest mândru compozitor, sunt sigur că trebuie să fie o operă interesantă. Primim, prin urmare, cu plăcere sugestia Domniei Tale şi fii sigur că „Rapsodia Română” va figura cu cinste în repertoriul nostru.

        Te rog, deci, să-mi trimiţi, mai întâi, partitura de pian, ca să facem o audiţie intimă. Între timp, vei binevoi a pune să se copieze ştimele ce le aveţi, fireşte, cu toata conştiinciozitatea…

        Astfel sper că, în curând, rapsodia lui Porumbescu îşi va cuceri locul cuvenit în sufletul tuturor iubitorilor de muzică românească.

        Profit de acest prilej, scumpe Domnule Pavelescu, să-ţi strâng mâna cu toată afecţiunea.

                                                                        Liviu Rebreanu”.

 

        „Rapsodia Română”, neavând partitură, maestrul Th. Rogalski[16], unul din apreciaţii dirijori ai orchestrei radio, şi-a luat asupra sa ane­voioasa sarcină de a o alcătui, după ştime, şi avem convingerea că-n curând va fi difuzată în toate largurile pământului românesc.

        Afară de această multilaterală activitate, comitetul a consolidat raporturile sale cu toate societăţile culturale din Suceava; a sporit numărul coriştilor, de la 28, la 70; a tipărit inedita lui Ciprian Porumbescu, „Cisla”, scenă muzicală-comică, revizuită de August Karnet, la Edi­tura „Scrisul Românesc”, din Craiova, în 500 exemplare, care se vând cu câte 25 lei. Spesele cu tipărirea acestei inedite se urcă la suma de peste 8.000 lei.

        Cu tipărirea „Cislei”, Reuniunea a reluat din firul întrerupt înainte de războiu (1913), când s-au publicat 11 fascicule (=35 de piese) din compoziţiile inedite ale lui Ciprian Porumbescu.

        Comitetul a mai editat 1.000 ilustrate (Ion Cârdei: „Ciprian Porumbescu, compunând „Crai Nou”[17]”), care s-au desfăcut cu 2 lei bucata, sporindu-se, în felul acesta, fondul ineditelor. Comitetul a mai tipărit, apoi, şi 500 exemplare din statutul Reuniunii, modificat, în 1933, de comitetul prezidat de domnul prof. Ilarion Berezniţchi.

        S-a sporit numărul membrilor activi solvenţi, de la 40, la 150 ; comitelui a luat, apoi, o importantă hotărâre: în fiecare an, în cea mai apropiată duminică de 6 iunie (data morţii lui Ciprian Porumbescu), să se facă parastas pentru pomenirea lui Ciprian Porumbescu şi a familiei lui, precum şi a tuturor membrilor Ciprianişti decedaţi. E un prinos de recunoştinţă, pe care-l datorăm celor adormiţi întru Domnul şi care, cât au trăit, n-au precupeţit jertfa lor pe altarul Reuniunii.

 

 

XI. Reluarea „Pescuitorului de umbre”.

 

Turneul cu „Familie improvizată”,

 

la Botoşani şi Cernăuţi.

 

Hotărârea de a clădi o casă a Reuniunii.

 

Anul administrativ 1936/37

 

        La 30 iunie 1936, s-a ţinut adunarea generală ordinară, care şi-a ales următorul comitet: preşedinte – Ştefan Pavelescu; vicepreşedinte – Dr. Christea Saco; secretar – Octavian Dârja; casier – Dimitrie Moldovan; bibliotecar – Vasile Velehorschi; econom – Dimitrie Filip; membri fără funcţie – Elena Cojocariu, Gheorghe Dorofiei şi Grigore Sotniţchi. Comisiliul de control: preşedinte – Leontie Moţoc, membri – Ştefan Moldovan şi Petre Petrescu. Juriul muzical: Victor Morariu, Dr. Leon Wachtel şi Aurelian Isar.

        A treia zi după adunarea generală (2 iulie) au avut loc marile serbări de la Bucşoaia, în prezenţa Majestăţii Sale Regelui Carol al II-lea şi a Marelui Voievod Mihai, cu prilejul Congresului Arcăşesc din Bucovina.

        Corul mixt al Reuniunii, dirijat de Aurelian Isar, îmbrăcat în costume naţionale, a executat, în faţa Suveranului şi a Augustului Său Fiu, „Răsunetul Ardealului” (solo tenor: Octav Rodinciuc), recoltând un bine meritat succes.

        La 20 septembrie 1936, societatea noastră dă concurs ,Comitetului pentru clădirea bisericii ortodoxe române din Iţcani, cu comedia „Cuiul lui Pepelea”, de Tudor Pamfilie şi Victor Ion Popa.

        La 23 octombrie, secţia de teatru reia „Pescuitorul de umbre”, puternica dramă în 4 acte, de Jean Sarment, în care Nicu Mihuţă are una din cele mai mari creaţii; spectacolul se dă în beneficiul lui Nicu Mihuţă, artist dramatic la fostul Teatru Naţional din Cernăuţi şi membru de valoare al societăţii noastre.

        Distribuţia: Eleonora Franke[18] (Mama), domnişoarele Didina Hotinceanu (Nelly), Else Neher (Maria), domnii Nicu Mihuţă[19] (Jean), Dimitrie Filip (René), Teodor Lupăşteanu ( Monseniorul Lescule). Direcţia de scenă: Nicu Mihuţă.

        La 16 noiembrie, Societatea joacă aceeaşi piesă (cu aceeaşi distribuţie), la Iţcani.

        Având în vedere succesul farsei „Familie improvizată”, obţinut în mai multe rânduri, atât în Suceava, cât şi în alte centre limitrofe, Reuniunea a reluat-o, în seara zilei de 20 noiembrie. Venitul net, de 2.000 lei, a fost donat Internatului ,,Protoiereu Vasile Cocârlă”.

        La 9 decembrie, am aranjat a XIV-a Academie muzicală, având-următorul program:

1) Mozart: Două menuete, interpretate de Aurelian Isar (flaut) şi Claudia Marceanu (pian);

2) E. Grieg: „Sonata în do-minor”, p. I şi II, interpretate de Victor Morariu (vioară) şi Otilia Peyersfeld (pian);

3) Al. Vlahuţă: „Din prag”, recitată de Dimitrie Filip;

4) Chopin: „Polonaise”, interpretată de Claudia Marceanu;

5) Händel: „Trio în fa-major”, interpretat de Otilia Peyersfeld (pian),  Leon Wachtel (vioară) şi Aurelian Isar (flaut);

6) Ciprian Porumbescu: „Noapte de primăvară”, interpretat de cvintetul format din Josefine Colonel Jarzebecki (soprană), Otilia Peyersfeld (pian), Victor Morariu (vioară), Octav Rodinciuc (tenor), Emilian Cosmovici (bariton);

7) Corul mixt al Reuniunii, dirijat de Aurelian Isar, execută: Sabin Drăgoi: „Bănăţeană”; Mihail Jora: „Foaie verde bob secară”; Nicu Popovici: „La oglindă”.

        La 13 ianuarie 1937, Reuniunea pleacă la Botoşani, cu „Fa­milie improvizata”.

        Primire frumoasă: în gară, ne-a întâmpinat Societatea muzicală „Armonia”, din acea localitate, cu cântece şi urale. Domnul Copălăuanu, dirijorul „Armoniei# botoşănene, a compus un „Bine aţi venit!”, special pentru crainicii culturali ai Sucevei.

        Seara, Teatrul Comunal „Mihai Eminescu” era arhiplin. Succes moral şi material peste aşteptări, datorită renumelui de care se bucură societatea noastră, de când cu turneele „Crai nou” (1925), „Vânzătorul de păsări” (1931) şi „Soacra domnului deputat” (1935), dar datorită şi propagandei intensive a valorosului nostru membru fondator Dr. Sergiu Drăgoi.

        Înainte de spectacol, doamna farmacist Semaca a pregătit un bufet bogat, aşteptând pe suceveni, să-i întâmpine cu toată dragostea şi os­pitalitatea.

        După reprezentaţie, Societatea muzicală „Armonia” a oferit, în onoarea Ciprianiştilor, un banchet.

        După zece zile, Societatea „Ciprian Porumbescu” se avântă, din nou, pe scena Teatrului Naţional din Cernăuţi, cu aceeaşi „Familie improvizată”, pe care a mai reprezentat-o, aici, în 20 aprilie 1934.

        Datorită propagandei făcută din vreme, sala Teatrului Naţional părea neîncăpătoare.

        Înainte de spectacol, a vorbit domnul preşedinte Ştefan Pavelescu despre rostul acestor turnee, lămurind pe cernăuţeni că Reuniunea cutreieră oraşele nu ca să ofere artă propriu-zisă (aceasta o fac teatrele noastre mari), ci ca să se achite de-o sfântă datorie faţă de memoria lui Ciprian Porumbescu, tipărindu-i ineditele, care zac în dulapurile din Muzeul „Porumbescu” din Suceava.

        Şi-ntr-adevăr, venitul net, de 8.700 lei, a fost alocat, în întregime, fondului pentru tipărirea compoziţiilor inedite ale lui Ciprian Porumbescu.

        A doua zi, 24 ianuarie, Societatea aranjează un festival naţional, în sala primăriei, cu programul următor:

1) Cuvânt introductiv, ţinut de Ştefan Pavelescu;

2) cuvânt festiv, ţinut de domnul prof. Gavril Ionescu;

3) recitări Ştefan Pavelescu şi Dimitrie Filip, şi coruri mixte, executate de corul Reuniunii („Imnul Regal”; Porumbescu: „Tricolorul”, „Deviza”, Serenada „Dormi uşor!”; Ion Vidu: „Peste deal”, cu solo tenor: Octav Rodinciuc); şi Sabin Drăgoi: „Bănăţeană”).

        La 4 aprilie, Reuniunea a reprezentat, în Storojineţ, piesa „Dracul”, de Mihail Sorbu, jucată de doamna Lydia Marceanu-Iavorschi (Nuţa) şi domnii Ştefan Pavelescu (Costache Guranda), Octavian Dârja (Bursuc), Dimitrie Filip (Victor) şi L. Mihuţă (Mârza).

        Venitul de 2.500 lei a fost menit fondului pentru tipărirea ineditelor din Ciprian Porumbescu.

        Atât domnul prefect A. Apati, cât şi domnul primar Petre Bruja au donat Reuniunii câte 2.000 lei, din partea instituţiilor ce le conduc, augmentând, astfel, fondul ineditelor cu 4.000 lei.

        Cu acest modest mănunchi de nouă manifestări culturale (şapte reprezentaţii teatrale, o academie muzicală şi un festival) comitetul s-a prezentat în faţa adunării generale din iunie 1937, care i-a dat absolutoriul cu vot de laudă.

        Tot în cursul acestui an administrativ, cu prilejul recepţiei de la prefectură (26 octombrie 1936), când corul Societăţii „Ciprian Porumbescu”, în frunte cu comitetul, s-a dus să-l felicite pe membrul ei fondator, domnul prefect Dimitrie Cojocariu, printre cuvântările ce s-au ţinut, s-a adus, în câteva rânduri, vorba de Societatea „Ciprian Porumbescu”, care, pe zi ce merge, dă dovezi tot mai temeinice că-şi are un rost bine de­terminat şi de prim ordin în viaţa artistică şi culturală a oraşului şi judeţului Suceava.

        La un moment dat, se ridică domnul Ilie Doboş-Boca, membrul nostru fondator, care spune următoarele:

        „Datori suntem cu toţii să sprijinim activitatea prodigioasă a Reuniunii „Ciprian Porumbescu”, căci această scumpă societate nu e numai a mănunchiului respectabil de 350 membri onoari, fondatori şi activi, ci e a Sucevei întregi, a românismului în genere. Şi dorinţa mea fierbinte e ca Societatea „Ciprian Porumbescu” să ajungă, cât mai curând, să-şi aibă casa ei proprie, cu sală de concerte, birouri, cameră de şedinţă, sală de repetiţii etc.

        În acest scop, fac începutul şi declar solemn că, de la 1 noiembrie a. c. (1936), şi până la săvârşirea mea din viaţă, voi da câte 100 leii lunar, pentru realizarea acestei idei”.

        Imediat, domnul Dimitrie Cojocariu a de­clarat că se înscrie, dimpreună cu doamna soţie, cu suma de 5.000 lei, sumă pe care, de ziua soţiei dumisale, Elena (21 mai 1937), a şi vărsat-o Reuniunii.

        Comitetul a discutat această sugestie a domnului Ilie Doboş-Boca şi, într-o şedinţă, a hotărât să lanseze un apel în acest sens, stabilindu-se că pot deveni ctitori ai Casei Reuniunii cei ce plătesc suma de 500 lei.

        Oamenii de bine au răspuns şi răspund cu drag acestui apel. Banii ce incurg se depun la oficiul P.T.T. Suceava, pe carnetul CEC nr. 434.

        S-au ridicat şi unele obiecţiuni: adică, având în Suceava o Casă Naţională, care are şi menirea să adăpostească toate societăţile culturale din localitate şi săşi aibă teatrul ei, nar mai fi nevoie şi de o casă a Reuniunii.

        Am răspuns la aceste obiecţiuni: Desigur că, în acest caz, o Casă a Societăţii „Ciprian Porumbescu” nu-şi mai are nici un rost. Având, însă, în vedere că vechea Societate „Casa Naţională” s-a transformat în societate pe acţiuni, aparţinând unui cerc restrâns de acţionari, iar perspectivele de a continua cu clădirea începută de Dr. Eusebiu Popovici sunt atât de cenuşii, din cauza datoriilor de milioane pentru ceea ce s-a clădit până-n prezent, Societatea „Ciprian Porumbescu” continuă cu acţiunea de adunare de fonduri pentru o casă proprie[20].

 

 

Anuarul

 

Reuniunii muzicale-dramatice

 

„Ciprian Porumbescu”

 

pe anul administrativ 1937/38

 

                                                      Onorată adunare generală[21],

        În vara aceasta, încheiem un ciclu de trei ani, petrecuţi în cuibul nostru: sediul Societăţii din edificiul Primăriei, pe care-l avem, datorită bunăvoinţei domnului Gheorghe Doroftei, fost primar al Sucevei.

        În cursul acestor trei ani, s-a pus ordine desăvârşită în averea Reuniunii, pe care am adunat-o de prin diferite locuri, pe unde era împărţită, sporind-o considerabil. Astăzi, cine intră în localul Reuniunii, e impresionat plăcut de ordinea şi estetica[22] ce domnesc în cele două încăperi: sala de şedinţe şi sala de repetiţii.

        Membrii Societăţii (peste 400), de toate categoriile (onorari, fondatori şi activi), sunt mai ataşaţi de Reuniune şi vin cu mai multă plăcere la sediul ei, să împrumute cărţi, să răsfoiască colecţiile de reviste, să admire albumele care stau pe masă şi să vadă bogăţia picturilor (Ion Cârdei, Dimitrie Loghin, Silvia Bendas-Biesadovschi, Teodor Lupăşteanu etc.) şi a fotografiilor din cabinet, care împodobesc pereţii.

        Şi comitetele ultimilor trei ani au căutat, prin toate mijloacele, să creeze, pentru membri, o cât mai mare atracţie şi să le dea o deosebită atenţie, prin acele calde felicitări, de sfintele sărbători ale Crăciunului şi ale Anului Nou, precum şi prin urările de sănătate, la diferite prilejuri (zile onomastice, natale, nunti, botezuri), apoi prin serenade etc. Ca să poţi realiza cât mai multe lucruri frumoase, e absolută nevoie de această osmoză sufletească între comitet şi  plen.

        Pe lângă această străduinţă de închegare sufletească, să vedem, acum, care sunt manifestările Reuniunii, pe teren artistic şi cultural, din anul administrativ expirat, căci, oricâtă ordine şi estetică ar domni în localul Ciprianist, oricâtă bogăţie ne-ar înveseli ochii în cele două camere, oricâtă armonie ar stăpâni sufletele reuniuniştilor, trebuie să realizăm măcar o cât de mică părticică din vastul program al acestei societăţi, care, numai astfel, îşi poate justifica restul existenţei sale.

        Deci, deşi vacanta cea mare (Iulie şi August) e menită, de obicei, odihnei şi pregătirii programului de activitate pentru anul administrativ următor, societatea noastră, totuşi, şi-a inaugurat seria de manifestări, prin participarea la dezvelirea bustului lui Ciprian Porumbescu din Stupca, în 22 august 1937.

        Bustul acesta (executat de stupcanul Gheorghe Bilan[23]), diplomat al Academiei de Belearte Bucureşti şi elevul maeştrilor O. Han, D. Paciurea şi Medrea)[24], a fost ridicat numai din ofrandele Asociaţiei Intelectualilor Stupcani, Reuniunea noastră contribuind şi ea cu suma de una mie lei.

        Comitetul şi corul societăţii noastre au pornit, în dimineaţa zilei de 22 august, spre mormântul lui Ciprian Porumbescu din Stupea. La slujba ce s-a oficiat în sobor (A. Soroceanu, parohul satului, A. Brăteanu, S. Brăteanu, A. Sabin şi Butnariu), corul nostru, dirijat de Aurelian Isar, a dat răspunsurile.

        După serviciul divin, s-a oficiat un parastas, la mormântul lui Ciprian Porumbescu, iar de aici, cortegiul impunător s-a îndreptat spre şcoală, unde s-a desfăşurat solemnitatea dezvelirii bustului. Cu acest prilej, corul Reuniunii a dat răspunsurile şi a cântat „Pe-al nostru steag”, „Tricolorul” şi „Imn festiv” („O, sfântă zi, o  zi de sărbătoare”[25]).

        În calitate de preşedinte, am vorbit despre Ciprian Porumbescu, înfăţişându-l ca cea mai comprehensivă sinteză a neamului nostru, precum şi despre rolul Reuniunii întru răspândirea muzicii ciprianiste.

        După-amiază, la ora 5, în cadrul şezătorii, organizată de intelectualii stupcani, corul nostru s-a produs cu un buchet de 20 cântece (Ciprian Porumbescu: „Deviza”, „Tricolorul”, „Cântecul Margaretei”, „Cântec de primăvară”; N. Oancea: „Cântecul lui Gheorghiţă”; I. Chirescu: „Cântecul cucului”; I. Vidu: „Vara grânele se coc”; D. Cuclin: „Dor, dorule”; Gh. Cucu: „Haz de necaz”; T. Popovici: „La oglindă”; G. Muzicescu: „Marş Regal”; M. Jora: „Foaie verde bob secară”; D. Dimitriu şi Şt. Popescu: „Fata mamei”; N. Oancea: „Lângă leagăn”; I. Chirescu: „Cântec de leagăn”; Sabin Drăgoi: „Bănăţeana” şi „Cătălina”; I. Vidu: „Răsunetul Ardealului” (solo tenor Octav Rodinciuc); Sabin Drăgoi: „Lasă lumea”; T. Brediceanu: „La şezătoare”).

        A doua manifestare a Reuniunii noastre a avut loc în 25 sep­tembrie, când am sărbătorit, printr-un festival artistic-literar, împlinirea unui sfert de veac de la moartea lui I. L. Caragiale.

        Programul acestui festival a fost:

1) „Durabilitatea şi actualitatea comediilor lui Caragiale”, conferinţă ţinută de Ştefan Pavelescu;

2) Corul Societăţii „Ciprian Porumbescu”, dirijat de Aurelian Isar, a executat şase piese: Porumbescu: „Deviza”; Sabin Drăgoi: „Doina”; G. Cucu: „Haz de necaz”; D. Cuclin: „Dor, dorule”; Vidu: „Răsunetul Ardealului” (solo tenor: Octav Rodinciuc) şi G. Muzicescu: „Marş Regal”;

3) Lecturi din Caragiale: Ştefan Pavelescu – schiţa „25 de minute”, şi Octavian Dârja – „Moartea protestantului”, baladă medievală.

         În partea a doua a programului, s-a jucat „O soacră”, farsă într-un act, de I. L. Caragiale, interpretată de domnişoarele: Else Neher (Liza), Filomela Costaş (Fifina) şi Emilia Nemeş (Iulia), apoi domnii Ştefan Pavelescu[26] (Peruzeanu), Dimitrie Filip (Furtunescu) şi Gheorghe Ruptaş (Victor). Direcţia de scenă: Ştefan Pavelescu; regizoratul: domnişoara Miţi Franke şi Christea Saco; sufleor: Octavian Dârja.

        Piesa s-a jucat în decoruri noi, care ne-au costat 2.500 lei.

        La 10 octombrie, societatea noastră a descins în Adâncata Sucevei, pentru a da concurs Căminului cultural „Profesorul Ştefan Pavelescu”. Din cauza ploii ce nu mai ostoia, nu ne-am putut desfăşura întreg programul, în curtea şcolii, aşa cum se pregătise. Reducând o parte din program, am făcut şezătoarea într-o clasă a şcolii.

        Aici, au recitat poezii Filomela Costaş („Duşmancele”, de George Coşbuc) şi Octavian Dârja („Mămăliga, cozonacul şi plugarul”, de Vasile Militaru); corul, condus, de astă dată, de sub-dirijorul Reuniunii, domnul Leonte Burac, a cântat acelaşi mănunchi de piese, care au fost executate la Stupca (în 22 august 1938), iar Ştefan Pavelescu le-a vorbit sătenilor despre: „Legăturile ce trebuie să existe între săteni şi intelectuali”.

        Adâncăţenii, sătui (ca toată lumea, de altfel) de frământările politice din ultima vreme şi de sforăitoarele vorbe ale diferiţilor vânători de voturi, s-au ales cu adevărată şi binefăcătoare baie sufletească, de pe urma acestei şezători poporale.

        La 17 octombrie, domnul prof. univ. Leca Morariu, valorosul nostru membru onorific, fundator şi activ, a ţinut o conferinţă, vorbindu-ne despre „Şase versuri de Eminescu” („Se bate miezul nopţii”) A fost o ilustrare unică de felul cum trebuie citită şi în­ţeleasă opera lui Mihai Eminescu.

        În 6 noiembrie, domnul institutor Dumitru Marcu, din Gura Humorului, ne-a vorbit despre „Sunt filosofii de vreun folos omenirii?”.

        La 20 noiembrie, domnul prof. Ştefan Pavelescu a conferenţiat despre „Două decenii de la moartea lui Calistrat Hogaş”.

        În ziua de 4 decembrie, domnul Dr. Rudolf Gassauer, mem­brul nostru fundator şi activ, ne-a surprins cu o prelegere rară, de-un palpitant interes „Suceava muzicală de altădată”, dezgropând, astfel, o pagină uitată în vraful anilor trecuţi. E vorba, adică, de vechiul „Suczawaer Musikverein”, condus de Ştefan Nosievici, primul profesor român la Liceul „Ştefan cel Mare”.

        Corul Liceului „Ştefan cel Mare”, dirijat de domnul prof. Dimitrie Sotniţchi, a cântat „Tătarul” şi „Drum bun, doba bate”, de Ştefan Nosievici.

        Conferinţa domnului Dr. Rudolf Gassauer am publicat-o în Editura Reuniunii, în 500 exemplare. Din vânzarea acestei lucrări, am realizat un venit de peste 2.000 lei, menit pentru fondul ineditelor lui Ciprian Porumbescu.

        În seara zilei de 11 decembrie 1937, acelaşi Dumitru Marcu, ataşat sufleteşte de mişcarea culturală a Sucevei, a venit în mijlocul nostru, conferenţiindu-ne despre „Psihanaliză”. Cu această manifestare, ne-am încheiat activitatea de înainte de sărbătorile Crăciunului.

        Reluând, în 29 ianuarie 1938, firul prestaţiilor artistice şi culturale, Ştefan Pavelescu conferenţiază despre „Douăzeci de ani de la moartea lui Barbu Ştefănescu-Delavrancea”.

        Împlinindu-se, anul acesta, 70 de ani de la naşterea lui I. Al. Brătescu-Voineşti, comitetul Societăţii noastre a hotărât să sărbătoreasca acest eveniment, prin două conferinţe festive.

        Conferinţele au fost ţinute de Ştefan Pavelescu: prima, în 18 februarie („Începuturile literare ale lui Brătescu-Voineşti”), iar a doua, la 13 martie („Analiza operei lui Brătescu-Voineşti”).

        Cu această ocazie, comitetul nostru i-a adresat jubilarului calde felicitări, la care decanul nuvelei româneşti a răspuns cu următoarele rânduri:

 

        „Domnule Preşedinte,

        Sunt adânc mişcat şi foarte măgulit de cuvintele şi urările ce-mi exprimaţi, prin adresa Reuniunii din 13 februarie a. c. Asemenea manifestări de dezinteresată dragoste sunt cea mai preţioasă răsplată ce şi-ar putea-o dori un scriitor.

        Vă rog să primiţi şi să transmiteţi tuturor membrilor Reuniunii viile mele mulţumiri pentru nepreţuitul omagiu ce-mi aduc şi, urând Cercului Domniilor Voastre deplină propăşire şi prosperare, Vă rog să primiţi expresia celor mai alese sentimente.

Bucureşti, 21 Februarie 1938.                           Brătescu-Voineşti”.

 

        La 20 martie 1938, domnul Dumilru Marcu ne vine cu o a treia conferinţă („Psihanaliza”), care a trezit un viu interes în rândurile auzitorilor suceveni.

        La 12 martie 1938, ne-am prezentat în faţa publicului sucevean, cu a XV-a Academie muzicală, având următorul program:

1) Drdla: „Serenadă”, interpretată de Elena Cojocariu (pian) şi Victor Morariu (vioară);

2) Ciprian Porumbescu: „O seară la stână”, cântată la pian de Lily Tăutu-Simionovici;

3) G. Verdi: arie din „Rigoletto” , interpretată de Dorel Anastasiu, de la Conservatorul de muzică din Iaşi (tenor);

4) Ciprian Porumbescu: „Dorul” , interpretată de Victor Morariu (vioară);

5) Grünfeld: „Serenadă”, executată de Lily Tăutu-Siminovici (pian);

6) „Crizantemele” şi „Poveste veche”, romanţe interpretate de Dorel Anastasiu (canto);

7) Ciprian Porumbescu: „Tempi passati”, nocturnă interpretate de Lily Tăutu-Simionovici (pian) şi Victor Morariu (vioară);

8) Romanţe interpretate de Dorel Anastasiu (canto); Bizet: „Piscatore dei perle”, interpretată de Dorel Ana­stasiu (canto). Acompaniamentul la pian, la punctele 4, 5, 6 şi 8, la făcut Lily Tăutu-Simionovici.

        În timpul sărbătorilor Crăciunului, ne-am gândit că societatea noastră, care are trecute la răboj atâtea fapte artistice şi culturale, considerând că, în iulie 1938, se împlinesc 35 ani de la înfiinţarea ei, ar putea să se prezinte în faţa microfonului, de unde să difuzăm, în largurile scumpei noastre ţări, viaţa şi, mai ales, opera lui Ciprian Porumbescu.

        Începând, deci, cu ianuarie 1938, comitetul societăţii noastre a îndrumat pregătirile necesare în acest sens. Astfel, am apelat la toţi cântăreţii mai de seamă din Suceava, care au răspuns cu dragă inimă.

        Intenţia noastră a fost să creăm, cu prilejul acesta, un cor mare, de vreo 70-80 persoane, care să stea permanent la dispoziţia societăţii şi să ne putem manifesta oricând şi oriunde.

        Va să zică, cu 8 ianuarie, au început repetiţiile pentru cele două manifestări de la Radio, care ni s-au fixat, la cererea noastră, în zilele de 9 aprilie (în cadrul „Orei străjerilor”) şi de 10 aprilie („Concert Porumbescu”, cu prilejul împlinirii a 35 de ani de existenţă a societăţii noastre, în cadrul „Orei corurilor”).

        Munca a fost extrem de grea. Cei ce-au fost sinceri şi nedespărţiţi colaboratori ai comitetului au avut ocazia să se convingă de acel lucru. Repetiţiile continuau cu febrilitate, fiind o afluenţă de cântăreţi. Mirajul Bucureştilor era un real stimulent, în privinţa punctualităţii. Şi domnul Aurelian Isar, neobositul şi competentul nostru dirijor, deşi încă nerestabilit deplin, de pe urma unei boli grele, a fost permanent la datorie, muncind cu acelaşi elan şi cu aceeaşi cunoscută îndelungă răbdare.

        Pentru a verifica ori de piesele muzicale sunt bine puse la punct, am dat, în 3 aprilie, un Concert „Porumbescu” în sala „Dom Polski”.

        Cuvântul de deschidere a fost ţinut de Ştefan Pavelescu, lămurind rostul pasului nostru spre Bucureşti: răspândirea, în cercuri tot mai largi, a vieţii şi a operei lui Ciprian Porumbescu, dar şi  cunoaşterea activităţii societăţii noastre.

        Corul a executat, apoi: 1. „Pe-al nostru steag”, 2. Serenada „Dormi uşor!”, cu solo mezzo-soprană Elisa Manug-Tabacaru; 3. „Tricolorul”, 4. „Oda ostaşilor români”, 5. „Cântecul Margaretei”, 6. „Frunză verde foi de nalbă”, cu solo soprană Elisa Manug-Tabacaru, 7. „Tatăl nostru”, aranjat pentru cor mixt de prof. Eugen Isar (Botoşani), 8. „Cântec de primăvară”, 9. „Frunză verde mărgărit”, cu solo soprană Elisa Manug-Tabacaru, la pian Virginia maior Curiş, 10. „Cât îi ţara românească”, cu acompaniament de pian Virginia maior Curiş, 11. „Adusu-mi-am aminte”, 12. „Românul”, cor bărbătesc, 13. „Balada” şi 14. „Reveria”, interpretate de Leon Wachtel (vioară) şi Virginia  maior Curiş (pian), 15. „În aste haine”, aria Anicăi din „Crai nou”, interpretată de Eliza Manug-Tabacaru (canto) şi Virginia maior Curiş (pian); 16. „Noapte de primăvară”, cvintet, compus din Leopoldine colonel Jarzembicki (soprană), Octavian Rodinciuc (tenor), Dimitrie Dimitrov (bas), Leon Wachtel (vioară) şi Virginia maior Curiş (pian).

        După concert, cei competenţi în materie de muzică şi-au dat verdictul: putem să ne înfăţişăm liniştiţi în faţa microfonului, corul fiind bine închegat şi programul pus la punct.

        Dar, din capul locului, se punea problema transportului pe C.F.R. Să pleci, cu 80 persoane, la Bucureşti, să le plăteşti dru­mul, să-i încartiruieşti, să le dai masă, nu-i glumă.

        Datorită largii solicitudini din partea Comandantului „Străjii Ţării”, domnul Teotif Sidorovici, şi a devotaţilor dumisale colaboratori, am obţinut gratuitate pe C.F.R., accelerat, dus şi întors. E un nepreţuit avantaj, fără de care deplasarea noastră la Bucureşti ar fi fost imposibilă. Deci, socotim numai jumătate de bilet, dus şi întors, pentru 80 de: per­soane, iată că drumul ne-ar fi costat cel puţin 48.000 lei; dar având în vedere că vreo 30 de corişti n-aveau reducere, suma totală pe C.F.R. se ridică la 72.000 lei. Dacă mai adăugăm şi alte avan­taje, pe care le-am avut în cursul celor două zile, cât am stat în Bucureşti, putem spune că „Straja Ţării” ne-a acordat un ajutor de ­cel puţin 80.000 (optzeci de mii) lei.

        Pentru această mare binefacere, reuniunea noastră rămâne veşnic îndatorată Comandantului „Străjii Ţării”.

        Dar nu putem trece cu vederea şi ajutorul de 9.000 (nouă mii) lei, pe care domnul Leontie Moţoc, primarul Sucevei, entuziastul nostru membru activ şi fondator, ni l-a acordat din fondul cultural (atât de costeliv !) al primăriei.

        E un gest pe care-l înregistrăm cu vie satisfacţie şi mulţumită.

        Deci, în seara zilei de 8 aprilie, ne-am aşternut drumului, spre Capitala Ţării. A doua zi, 9 aprilie, orele 6.30, dimineaţa, am descins din vagon, pe peronul Gării de Nord, unde am fost întâmpinaţi şi cordial salutaţi de domnul căpitan Marin Georgescu, delegatul „Străjii Ţării”, şi de domnul Dr. Ilie Ţabrea, preşedintele „Asociaţiei Bucovinenilor” în Bucureşti.

        A răspuns domnul preşedinte Ştefan Pavelescu, în numele Reuniunii şi al Sucevei culturale, mulţumind tuturor pentru calda bineventare.

        Manifestarea noastră, în cadrul „Orei Străjerilor”, şi, în după-amiaza aceleiaşi zile, a fost un triumf.

        Scenariul radiofonic al domnului Atanasie Mitric („Viaţa şi opera lui Ciprian Porumbescu”), plastica biografiere a autorului operetei „Crai nou”, de la vârsta de 6 ani, până la moarte, a fost interpretat de danele: Maria Velehorschi (Emilia Porumbescu), Lucreţia Palamar (micul Ciprian), Else Neher (servitoarea), Gheorghe Doroftei (Schlötzer), Vespasian Velehorschi (Iraclie Porumbescu), Dimitrie Filip (liceanul Ciprian), Octavian Rodinciuc (studentul Ciprian, la Viena), Octavian Dârja (Mayer), Dragoş Sotniţchi (Ciprian şi Valentin), Ştefan Pavelescu (crainicul).

        Au colaborat, apoi, doamna Virginia Curiş (pian) şi domii Victor Morariu şi Arborel Berariu (vioară), iar corul Reuniunii, dirijat de domnul Aurelian Isar, a executat toate piesele indicate de autor în scenariu („Tricolorul”, „Pe-al nostru steag”, „Românul”, „Tatăl nostru”, „Hora detrunchiaţilor”, „Măi ciobane de la oi”, „Adusu-mi-am aminte”, „Sfinte Dumnezeule”, „Veşnica pomenire”, „Cât îi ţara românească”, „Cântec de primăvară” etc.).

        După această producţie, unică în felul ei, au venit să ne felicite: acelaşi entuziast străjer, domnul căpitan Marin Georgescu, dar şi Ciprian Raţiu, nepotul de soră al marelui Ciprian, de prezent magistrat la Tribunalul Ilfov, precum şi toţi  bucovinenii noştri, care petrec în Bucureşti şi care ne-au învăluit cu toată atenţia şi dra­gostea, pe fot timpul petrecerii noastre în Capitală.

        A doua zi, 10 aprilie, ora 7, după-amiază, ne-am prezentat în cadrul „Orei corurilor”. Domnul preşedinte Ştefan Pavelescu a vorbit despre ,,35 ani de la întemeierea Societăţii „Ciprian Porumbescu”, în care a schiţat eta­pele mai însemnate, străbătute de Reuniune, de la 1903, până la 1938. Apoi, corul s-a produs cu mănunchiul de 14 piese mixte şi bărbă­teşti (vezi programul executat la 3 aprilie în Suceava). Doamnana Elisa Manug-Tabacaru a cântat, cu aceeaşi frăgezime şi nuanţare, iar doamna Virginia maior Curiş s-a vădit, din nou, ca o valoroasă pianistă.  

        Reuniunea s-a bucurat şi de preţiosul concurs al Orchestrei Radio, condusă de maestrul Th. Rogalschi, care a executat uvertura la opereta „Crai nou”, precum şi de colaborarea neprecupeţită a celebrului violonist Constantin Bobescu, al doilea dirijor al Orchestrei Radio, care ne-a cântat nemuritoarea „Baladă”, de Ciprian Porumbescu.

        Şi de astă dată, am înregistrat un frumos succes.

        După concert, ne-am fotografiat, în chiar sala de emisiune. Cele două fotografii se găsesc, încadrate, în cabinetul Societăţii: una ne înfăţişează corul, având în mijloc pe domnii Atanasie Mitric şi Constantin Bobescu, iar a doua, corul, dimpreună cu grupul de bucovineni, în frunte cu venerabilul consilier patriarhal, Părintele Gheorghe Velehorschi.

        Cu această ocazie, trebuie să exprimăm toată gratitudinea noastră domnului Teofil Sidorovici, Comandantul „Străjii Ţării”, care ne-a acordat gratuitatea pe C.F.R., iar prin delegaţii dumisale, domnii Tiberiu Crudu, Căpitan Marin Georgescu, Constantin Botezatu şi Maior Nicolae Demetriu, ne-au făcut atâtea înlesniri în Capitală (încarctiruire, masă, transport cu automobilul „Străjii Ţării” etc.). La fel, mulţumirile noastre se îndreaptă către „Cercul Bucovinenilor” din Bucureşti, în frunte cu domnul Dr. Ilie Ţabrea, care n-au precupeţit nici o jertfă.

        Calde mulţumiri merită domnul Ştefan Andronic, care, tot timpul, a stat la dispoziţia Ciprianiştilor, îngrijind să-i conducă pe la cvartire, ia masă şi pe la muzeele din Bucureşti; domnul Ionel Scafa, administratorul acestui turneu, s-a dovedit cât se poate de expeditiv, înţelegând să facă faţă tuturor împrejurărilor.

        Împodobiţi cu laurii acestor două succese, am luat drumul spre Suceava. În tren, bucurie, elan, promisiuni şi legăminte sfinte de colaborare prodigioasă.

        Gratitudinea noastră se îndreaptă, apoi, către doamna Eliza Manug-Tabacaru, membra noastră activă, pentru truda şi cheltuielile ce le-a avut-o cu cele trei manifestări (3, 9 şi 10 aprilie); remarcăm că domnia sa a suportat toate cheltuielile cu deplasarea Cernăuţi-Suceava (tur-retur), apoi Cernăuţi-Suceava şi Bucureşti-Cernăuţi, în total vreo 1.600 lei, refuzând să ia vreun ban de la Reuniune. E un gest frumos, pe care-l subliniem din toată inima şi-l dăm drept pildă.

        Mulţumiri i se cuvin şi membrului nostru activ, avocatul Dimitrie Dimitrov, din Cernăuţi, care ne-a dat concursul, suportând şi domnia sa cea mai mare parte din spesele de deplasare.

        Mulţumim, în sfârşit, celorlalţi membri activi, care au contribuit la deplina reuşită a acestor manifestări: doamnei Leopoldine Col. Jarzembicki, doamnei Virginia Curiş, domnilor Dr. Victor Morariu, Arboret Berariu, Octavian Rodinciuc, Dr. Leon Wachtel, precum şi restului de corişti, care au secondat comitetul în întreprinderile lui.

        La 14 mai, domnul prof. univ. Leca Morariu ne conferenţiază „Despre stil” (în locul conferinţei anunţate, „Bucovineanul Nicu Gane”). Domnia sa e unul din cei mai fervenţi reuniunişti, care ne sprijină cu dragă inimă, ori de câte ori îi solicităm concursul.

        În pa­ginile revistei dumisale, „Făt-Frumos”, trece la răboj orice manifestare de-a Reuniunii, încurajându-ne mereu. În prezent, domnia sa lucrează la al doilea monument, ce stăm să-l ridicăm lui Ciprian Porumbescu, în cursul anului 1939: „Viaţa şi opera lui Ciprian Porumbescu”, pe care vom tipări-o în editura Reuniunii[27].

        În acest moment, nu pot trece cu vederea un gest al intelectualilor din Adâncată Sucevei, în frunte cu domnul director şcolar Ion Băncescu, care, fie vreme rea sau bună, n-au fost nicicând lipsă la apel, ori de câte ori am aranjat ceva. Cinste lor! Cu atât mai mult cinste lor, cu cât, la unele manifestări de-ale Reuniunii, nu vedeai decât vreo câţiva membri de-ai noştri, care sunt în Suceava.

        În fine, a şaptesprezecea manifestare culturală din acest an administrativ e academia muzicală de aseară (Sânziene, 24 iunie 1938), care a avut următorul program:

1) Cuvânt introductiv, ţinut de Ştefan Pavelescu, preşedintele Reuniunii;

2) Ciprian Porumbescu: „Crai nou”, potpuriuri interpretate de Lily Tăutu-Simionovici (pian);

3) Chopin: „Fantaisie”, executată de Elena Simon (pian);

4) Haydn: „Trio”, cântat de Victor Morariu (vioară), August Karnet (pian) şi Leca Morariu (violoncel);

5) Zaharia Bârsan: „Balada lui Zefir” din „Trandafirii Roşii”, recitată de Nicu Mihuţă, de la fostul Teatru Naţional din Cernăuţi, acompaniat, în surdină, la pian, cu „Tempi passati”, de Ciprian Porumbescu, de Lily Tăutu-Simionovici;

6) Mozart: „Sonata nr. 6”, interpretată de Arborel Berariu (vioară) şi Lily Tăulu-Simionovici (pian); Bellini: „Norma” (trio) , interpretată de Victor Morariu (vioară), August Karnet (pian) şi Leca Morariu (violoncel);

7) George Topârceanu: „În jurul unui divorţ”, recitată de Nicu Mihuţă.

        Acestui întreg mănunchi de preţioşi colaboratori îi aducem, şi din acest suprem for al Societăţii „Ciprian Porumbescu”, cele mai sincere mulţumiri.

        Va să zică, în cursul acestui an administrativ 1937/38, am organizat un concert poporal, un festival literar-muzical-teatral, o şezătoare culturală, zece conferinţe, două academii muzicale, două concerte Porumbescu (Suceava şi Bucureşti) şi o reprezentare teatrală-muzicală, radiodifuzată.

        Nu pot să nu relev, cu toată atenţiunea şi bucuria, munca şi interesul deosebit al unui membru fondator şi activ de departe de noi şi, totuşi, de atât de aproape, anume domnul director şcolar Ion Vicoveanu, din Vicovul de Jos, care întreţine o vie corespondentă cu societatea noastră, interesându-se, îndeaproape, de orice acţiune întreprindem.

        Ba, mai mult, domnia sa ne-a copiat, până acuma, o mulţime de piese, bună oară „Crai nou”, „Cisla”, „Candidatul Linte”, „Tabăra Română” şi altele de Ciprian Porumbescu, apoi piese de D. Para, Isidor Vorobchievici etc., precum şi orice fel de piese muzicale i-am solicitat, fără să ne ceara nici o recompensă pentru atâta osteneală. Ţin să menţionez, în faţa onoratei adunări generale, că domnul Ioan Vicoveanu, nepreţuitul nostru membru fondator şi activ, dispune de cea mai bogată bibliotecă muzicală din Bucovina, ba poate din întreaga ţară, având complet pe toţi compozitorii români. Dacă se întâmplă să nu aibă vreo piesă oarecare, fie cât de mică, din colecţia cutărui compozitor, atunci nu are odihnă, până ce n-o află, cumpărând-o sau copiind-o. Compozitori, melomani (Leca Morariu, de exemplu) şi dirijori de marcă (I. Chirescu, bună oară) abat pe la Vicovul de Jos, spre a cerceta acest muzeu al compozitorilor noştri români.

        E o mândrie deci pentru Reuniune de a-l avea ca membru.

        Acesta e mănunchiul de realizări, cu care ne prezentăm înaintea dumneavoastră, ca să justificăm, astfel, alegerea noastră de acum anul, declarând că am fi făcut mai mult, dar grele şi multiple au fost piedicile ce ni sau pus în cale.

*

        Comitetul societăţii noastre a mai publicat a doua inedită a lui Ciprian Porumbescu „Lăsaţi-mă să cânt în pace!” (fascicola XIII), pentru canto şi pian, şi a retipărit „Hora Braşovului” (fascicola XIV), pentru pian. Spesele, cu ambele compoziţii: 16.167 lei.

        În cursul ultimilor trei ani, comitetul nostru a înţeles să împo­dobească masa cu următoarele albume (legate toate în pânză şi piele, cu inscripţii aurii):

1) Albumul cu scene din piesele jucate;

2) Albumul membrilor Reuniunii;

3) Albumul lui Ciprian Porumbescu şi al familiei sale;

4) Albumul compozitorilor români şi străini;

5) Ecouri în presă despre manifestările Reuniunii;

6) Albumul acto­rilor şi cântăreţilor români;

7) „Cartea vizitatorilor” societăţii noastre, care, mânecând la Suceava, abat şi pe la sediul Reuniunii ,,Ciprian Po­rumbescu”, acest amvon de faptă românească, unde-şi aştern impresiile.

        Onorată adunare generală,

        Având convingerea că ne-am achitat, măcar în parte, de mi­siunea grea ce ni s-a încredinţat, Vă rog, în numele comitetului, să binevoiţi a ne da absolutoriul.

                                                                              Suceava, 25 iunie 1938.

 

NOTĂ: Iconografia Istoriei muzical-dramatice a Sucevei este inserată în aceeaşi categorie.

        Încă nu am hotărât dacă voi încredinţa aceste pagini tiparului. Încă nu sunt convins că o epocă a culturnicilor diriguitori Horvat Petre, Brăteanu Călin şi Filip Sorin merită astfel de încredinţări. Inutile, pentru creieraşele lor înnăscut ofilite. 

 



[1] Reportaj scris de Victor Morariu – n.r.

[2] Compus din: domnii Ilarion Berezniţchi şi Ştefan Pavelescu, din partea Reuniunii, apoi doamna Elena Cojocariu, Prefectul Vasile Ienceanu, Primarul Nicolae Caba, prof. univ. Victor Morariu, Inginerul Voloşciuc, Aurelian Isar şi Ion Cârdei.

[3] Cântat, întâia oară, la inaugurarea Muzeului „Porumbescu” din Suceava (21 octombrie 1928), când a apărut şi textul în „Făt-Frumos”.

[4] S-a născut, în 24.07.1904, la Cernăuţi, murind, în 21.04.1981, la Ansbach în Germania. Autor al unui aforism de excepţie, „Biserica face legătura între folclor şi artă, între popular şi savant”, George cav. de Onciul, compozitor cernăuţean cu un bogat palmares, a publicat, printre altele, şi câteva cărţi de muzicologie, „Istoria muzicii / până la apariţia stilului melodiei acompaniate în Evul Nou” I, II (1929), „Din trecutul muzical al Bucovinei” (1932), „Îndreptar în studiul muzicii româneşti” etc.

[5] Gheorghe Ruptaş a jucat în următoarele 24 piese: Ion şi Talpă („Doi morţi vii”); ciubotarul („Creditorii”); Victor („O soacră”); Hagi-Pană („Trei crai de la răsărit”); Belcescu („Soacra domnului deputat”) ; Pristanda („O scrisoare pierdută”); Rică Venturiano („O noapte furtunoasă”); Jupân Jacques („Avarul”), Eftimiţa („Conu Leonida faţă cu reacţiunea”); Luca („Doctor fără voie”); Conovăţ („Extemporalul”); Colivescu („Florin şi Florica”); Arghira („Moştenire de la răposata”); Sloftovici („Deputatul tatei”); Bohrmann şi grefierul („Prostul”); Knickebein („Vânt de primăvară”); Safir Balaur („Nobila cerşetoare”); Mârza („Dracul”); Scorman („Anonimul”); Tănasă („Familie improvizată”); Dahina („Cuiul lui Pepelea”); Plictichide („Beizadea Epaminonda”); Chiosa („Baba Hârca”); Amareti („Vânzătorul de păsări”); Regendank („Institutorii”).

[6] „Glasul Bucovinei”, 10 decembrie 1933

[7] Statutul acesta s-a tipărit în toamna anului 1935, în 500 de exemplare, de către Reuniune şi se poate obţine, la sediul Societăţii, cu preţul de 5 lei.

[8] „Glasul Bucovinei” din 4 februarie 1934

[9] Sylvia Culin a interpretat (1929-1934) următoarele nouă roluri: Aglaia („Creditorii”) ; Florica („Florin şi Florica”); Jeta („Vânzătorul de păsări”); Smărăndiţa („Rămăşagul”); Rodica („Anonimul”); Aneta („Familie improvizată”); Tincuţa („Cinel-Cinel”); Mariţa („Trei crai de la răsărit”) şi, în sfârşit, rolul Adelinei Dorian („Nobila cerşetoare”).

[10] În text, „b.o.”, ca şi în rândurile anterioare – n.r.

[11] Iată care a fost odissea Reuniunii, până la data aceasta: de la Hotel Langer, la Hotel „Central”, Liceul de băieţi, Casa Naţională, Liceul de fete şi, apoi, la Şcoala primară de băieţi.

[12] Dumitru Filip a jucat în următoarele piese: „O soacră” (Furtunescu), „Pescuitorul de umbre” (René), „Soacra domnului deputat” (Dumbrăveanu( „Se face ziuă” (Crişan), „Dracul” (Victor), „La Turnu-Măgurele” (Doctorul).

[13] XXV, p. 97, sub semnătura „vimo”, adică Victor Morariu.

[14] Actualul Palat Administrativ – n.r.

[15] Revedere care a avut loc în 19 mai a aceluiaşi an.

[16] Acelaşi Th. Rogalski, care, de 10 Mai 1938, ne-a surprins atât de plăcut cu orchestraţia puternicului „Altarul Mănăstirii Putna”, cântat de corul „Asociaţiei văzătorilor”, la radio.

[17] Originalul se află în cabinetul Societăţii ,,Ciprian Porumbescu”.

[18] Eleonora Franke a interpretat, în răstimpul de la 1927, până la 1937, următoarele nouă roluri: Axinia („Beizadea Epaminonda”), Doamna State („Anonimul”). Schirmer („Prostul”), Madame Franz („Rămăşagul”), Mama („Pescuitorul de umbre”), Tarsiţa („Soacra domnului deputat”), Zinca („Familie improvizată”), Doamna Knickebein („Vânt de primăvară”) şi Adelaida („Vânzătorul de păsări”).

[19] Nicu Mihuţă a interpretat, în intervalul 1925-1937, următoarele 15 roluri: Lascu („Baba Hârca”), Gheorghe („Năpasta”), Furtunescu („O soacră”), Protopopescu („Soacra domnului deputat”), Petrică („Trei crai de la răsărit”), Mucalidi („Beizadea Epaminonda”), Felix („Vânt de primăvară”), Ducele de Bligny („Mândrie şi amor”), Wilibald („Prostul”), Flemming („Institutorii”), Elevul Ionescu („Extemporalul”), Jean („Supremul argument”, de George Voevidca), Ciripilă („Moştenire de la răposata”), Mandragiu („Nodul gordian”), Tudorică („Deputatul tatei”) şi Jean („Pescuitorul de umbre”).

[20] Ulterior, în 1937, „Casa Naţională” a încheiat un contact cu Fondul Bisericesc, urmând ca acesta să achite datoriile vechi şi să avanseze o sumă de 10-12 milioane pentru continuarea şi terminarea edificiului „Casei Naţionale”. În caz că contractul acesta se realizează, Reuniunea va urma să-şi schimbe planul, în sensul că, cu sumele colectate, să-şi cumpere acţiuni la „Casa Naţională”.

[21] Raportul preşedintelui Ştefan Pavelescu, ultimul raport al Reuniunii – n.r.

[22] Vezi b. o. „Făt-Frumos”, XIII, p. 78.

[23] Menţionăm şi alte lucrări ale acestui tăcut şi modest dăltuitor al gândului încremenit în piatră: „Simion Florea Marian”, bust ridicat de Ateneul Român Su­ceava (12 octombrie 1935); „Nicolae Cicone”, întemeietorul Societăţii „Fărăşerotul” din America, dezvelit în comuna Fraşari, judeţul Durostor; „Adam şi Eva”, „Sfarmă-Piatră”, „Cap de expresie”, „StrâmbăLemne”, „Ştefan cel Mare”, la Liceul ,,Ştefan cel Mare” din Suceava, dezvelit la 3 octombrie 193t etc. Cele mai multe din aceste lucrări au fost primite la Sa­lonul Oficial Bucureşti şi apreciate de cei mai competenţi artişti în materie de sculptură.

[24] George Bilan s-a născut, în 17.05.1907, la Stupca, murind în 1973, la Bucureşti. Discipol al primului sculptor al Bucovinei, Ioan Pâşlea, dar şi profesorilor săi Oscar Han, Dimitrie Paciurea şi Corneliu Medrea, George Bilan a rămas în memoria locurilor mai ales prin portretistică, bustul lui Simion Florea Marian (1935), bucurându-se de cea mai largă notorietate, alte două busturi cunoscute fiind cel al lui Ştefan cel Mare, amplasat în colegiul sucevean care poartă numele voievodului, şi cel al lui Ciprian Porumbescu (1937) din Supca – n.r..

[25] Acelaşi imn, care s-a cântat la dezvelirea bustului lui Ciprian Porumbescu la Suceava, în 1933.

[26] Ştefan Pavelescu a jucat, în curs de 14 ani (24 iunie 1924 – 25 iunie 1938), în 36 de piese: Alecu Verişan („Creditorii”), Peruzeanu („O soacră”), Ion („Năpasta”), Tipătescu („O scrisoare pierdută”), Chiriac („O noapte furtunoasă”), Cleante („Avarul”), Geronte („Doctor fără voie”), Nistorian („Extemporalul”), Florin („Florin şi Florica”), Poticnescu („Moştenire de la răposata”), Trifan („Un leu şi-un zlot”), Graur („Cinel-Cinel”), Teodoreanu („Rămăşagul”), Baronul şi Dr. Marton („Supremul argument”, de George Voevidca), Tiberie („Nodul gordian”), Părintele Dan („Zorile”), Părintele Costan („Se face ziuă”), Rene („Pescuitorul de umbre”), Iorgu („Deputatul tatei”), Engelhardt („Prostul”), Flachsmann („Institutorii”), Bujor şi Moş Corbu („Crai nou”), Weps („Vânzătorut de păsări”); Baba Hârca („Baba Hârca”), Hildebrandt („Vânt de primăvară”), Prinţul („Beizadea Epaminonda”), Sandu („Cuiul lui Pepelea”), Ducele de Bligny („Mândrie şi amor”), Mişu („Famile improvizată”), Dragoş („Amintiri”, de Atanasie Mitric, actor şi dramaturg cernăuţean); Dimancea („Ari­ciul şi sobolul”), George („Soacra domnului deputat”), Jorj („Trei crai de la răsărit”), Leon Dalbu („Nobila cerşitoare”), Jean Dumbravă („Anonimul”) şi Costache Guranda („Dracul”, de Mihail Sorbul).

[27] După adunarea generală, comitetul a intervenit la „Straja Ţării”, care, prin prof. Tiberiu Crudu, a luat asupră-şi tipărirea acestei opere.


Comments

  1. mariaolar spune:

    Al. Lupu, este unul din pseudonimele carturarului bucovinean Leca Morariu, care pe atunci, inainte de 1925, urma sa se castoreasca, aleasa fiindu-i Octavia, fiica doctorului Teofil Lupu, primul chirurg bucovinean cu studii si stagiu la Viena.

  2. dragusanul spune:

    Nu inteleg ce legatura am eu cu asta.

  3. mariaolar spune:

    Pentru completare de informatii , cu cele mai bune intenti si cu prietenie.

  4. dragusanul spune:

    Atunci, e bine. Atunci, chiar putem dialoga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *