Ion GRĂMADĂ: Ocuparea oraşului Cernăuţi de către ruşi | Dragusanul.ro

Ion GRĂMADĂ: Ocuparea oraşului Cernăuţi de către ruşi

1914 sept 5 A Ocuparea Cernauti 1

*

Amănunte noi – Panica şi zăpăceala austriacă – Un sublocotenent de 25 ani ocupă Cernăuţul cu 100 de oameni – Ruşii, amabili cu românii, dar grosolani cu primarul – „Jos cu tabloul lui Franţ Iosef” – Cavalerismul României – Contribuţia de război

*

Se ştie că, Duminică, în 17 august, autorităţile politice din Cernăuţi au părăsit, în taină, oraşul, fără ca cineva să afle de plecarea lor. Guverna­torul Bucovinei, contele Meran, era perfect informat că se apropie de Cernăuţi numeroase trupe ruseşti, pentru care, ca zel, avea ordin să se mute 1a Vatra Dornei. Trupele austriece au rămas, însă, până în dimi­neaţa zilei de 18 august, când, pe la orele 3, dimineaţa, au aruncat în aer podurile de peste Prut şi pe cel care leagă oraşul cu mahalaua Horecea. Din cauza detunăturii, s-a produs o panică indescriptibilă în populaţia oraşului, care alerga îngrozită pe străzi, orbecăind prin întuneric, căci, după a doua detunătură, s-au stins toate lămpile de pe valea Prutului. Luminându-se de ziuă, s-a văzut că podurile sunt sfărâmate, că armata şi autorităţile politice sunt plecate spre sud şi că în oraş e o mare lipsă de apă, din cauza ruperií podului de pietoni de peste Prut.

*

Lumea care avea bani a luat trăsuri şi a fugit spre Siret şi Vatra Dornei, cei sărmani au rămas acasă. Toată ziua de 18 august nu s-a văzut însă nici un rus prin apropierea oraşului, asemenea şi marţi, în 19 august. Cu toate acestea, oraşul rămase, şi mai departe, în voia întâmplării. Atunci, un rănit rus, care se afla într-un spital din oraş, profitând de zăpăceala generală, a evadat şi a alergat spre nord, până ce a întâlnit trupe ruseşti, înştiinţându-le despre evacuarea Cernăuţului.

Evghenie Mihailovici Pigarevschi

Evghenie Mihailovici Pigarevschi

*

Comandantul micului detaşament de ruşi din apropierea Cernăuţului, voind să se încredinţeze de adevă­rul celor relatate de rănitul evadat, a trimis în oraş, miercuri, în 20 august, pe la orele 7, dimineaţa, o pa­trulă de recunoaştere, care a intrat pe Strada Rusească, trăgând focuri în aer, cu scopul de a-i atrage pe austrieci, pe care îi bănuiau ascunşi. Nearătându-se nimeni, s-au întors îndărăt peste Prut, în staţia Jucica.

*

Un cazac s-a rătăcit, însă, prin oraş, a intrat într-o cârciumă şi s-a îmbătat de-a binelea, încât, suindu-se pe cal, a fost luat la bătaie de mulţimea care-l înconjura. I s-au furat calul, armele şi cartuşele, iar după aceea, stâlcit cum era, a fost lăsat într-un şanţ, de unde l-au dus, pe urmă, într-un spital.

*

Dincolo, peste Prut, se aflau numai 100 de soldaţi ruşi, sub comanda sublocotenentului (porucicului) Evghenie Mihailovici Pigarevschi, un tânăr de 25 ani, de loc din Petrograd. Acesta, fiind un om hotărât, a luat ca ostateci pe doi locuitori din Jucica, un tată şi fiul său, şi a tri­mis, la orele 12 şi jumătate, prin cel din ur­mă, o scrisoare către primarul ora­şului, pe care scrisoare am copiat-o din arhiva primăriei din Cernăuţi. Epistola e scrisă ruseşte, dar şi în copie nemţească.

*

„Oraşul Cernăuţi. Trimit la d-sa, domnule primar, ca să aflu dacă eşti dispus să predai oraşul şi să garantezi intrarea oştirii ruseşti fă­ră luptă. În caz că ai înţeles, te rog să vii la fabrica de zahăr din Jucica Veche, ca să discutăm în pri­vinţa locuitorilor de acolo.

Porucic (sublocot) Pigarevschi”.

*

Traducerea în nemţeşte, după originalul rusesc, a fost făcută de un soldat evreu din armata rusă, dar e făcută într-o nemţească înspăimântătoare.

În caz că cel mai tânăr dintre ostateci n-avea să se întoarcă cu răspunsul până la ora 2, după-amiază, tatăl său, care fusese reţinut, avea să fie împuşcat.

*

Armata rusa Cernauti Universitatea A 20 aug 1914

*

Primarul oraşului s-a dus, cu toţi consilierii comunali, pe la orele 2, la fabrica de zahăr din Jucica, unde tânărul sublocotenent Pigarevschi a fixat condiţiunile pentru  predarea oraşului. Ele au fost scrise în ru­seşte şi în nemţeşte. Le dau, aici, du­pă originalul nemţesc, pe care l-am luat din arhiva primăriei:

*

„Fac cunoscut că azi, în 20 august, armata rusească a luat oraşul Cer­năuţi. De azi, înainte, oraşul se află în mâinile noastre. Îi înştiinţez pe locuitori că, în caz că se va auzi o singură împuşcătură, oraşul va fi imediat nimicit. Ordon locuitorilor ca nimenea să nu se arate pe la fereşti sau pe balcoane, ca feres­trele să fie, în decursul nopţii, lumi­nate, iar hotelurile să fie goale şi închise. Pentru aceea, mă obligă că nu voi primejdui oraşul Cernăuţi

În caz că se va opune o rezis­tenţă, atunci oamenii care se află la noi vor fi împuşcaţi şi oraşul ni­micit.

Comandantul oraşului Cernăuţi.

Porucic Pigarevschi”.

*

Armata rusa Adevarul 19 aug 1914

Primarul a predat, apoi, cheile de aur ale oraşului, care au fost trimise la Movilău, în Rusia, şi depuse în muzeul Regimentului „Ţarul Alexan­dru I”. Nimeni din Cernăuţi n-a ştiut, până după ocuparea oraşului, că Cernăuţul a fost ocupat numai de 100 de oameni.

*

Întorcându-se primarul în oraş, a tipărit imediat afişe cu condiţiunile impuse de ruşi pentru predarea oraşului. Puţin după aceasta, a ple­cat cu birja din oraş, spre Jucica şi girantul consulatului român din Cernăuţi, d. G. D. Gallin, împreună cu fiul său mai  mare, şi el funcţionar la consulat. Pe capră duceau un steag alb şi drapelul României. Întâlnindu-se cu comandan­tul Pigarevschi, i-a spus că în Cer­năuţi se află un consolat al României, care-i neutră în acest răz­boi, şi pentru care cere scut, ca şi pentru supuşii români, aflători în acest oraş. Ofiţerul rus s-a purtat foarte amabil cu reprezentantul consulatului român, promiţându-i că va scuti consulatul şi pe supuşii români; totodată, i-a dat o gardă de onoare, ca să-l petreacă până acasă; d. Gallin însă a refuzat să primea­scă garda, deoarece nu voia ca toc­mai reprezentantul României să fie acela care a adus, mai întâi, soldaţi ruşi în oraş. Garda l-a însoţit numai până la Prut.

*

Două ore mai târziu, au intrat trupele ruseşti în oraş, prin mai multe puncte, deodată, cu toate că podurile erau rupte. Marşul a durat peste 2 ore si jumătate. Cei dintâi au intrat cazacii şi cerchezii, apoi infanterie, artilerie, dragoni şi ia­răşi cazaci. Trupele erau comandate de generalii Arutinov şi Pavlov.

*

Dintre aceştia, cel mai mare în rang era Arutinov, un omuleţ de-o şchioapă, chel şi foarte brutal. Pe cap purta căciulă albă de astrahan, semnul distinctiv al generalilor de cazaci. Când îi vorbea primarul Weisselberger, în fata primăriei, că-i predă oraşul, generalul, făcând spume la gură de furie, striga, bătând din picior: „Gavarit poruschi! Gavarit poruschi!” (Vorbeşte ru­seşte!). Nici cu mitropolitul nu s-a purtat, la început, mai cumsecade, pe urmă, însă, intrând în primărie, i-a sărutat crucea şi mâna şi a pus şi pe ceilalţi ofiţeri să-l imite.

*

Unul din aceştia, văzând tabloul, în mărime naturală, al M. S. împă­ratului Francisc Iosif I, l-a lovii cu cravaşa, spunând redactorului Menczel, de la „Allgemeine Zeitung”, să-l dea jos de pe perete.

– Dă-l dumneata, dacă-ti place!,  a fost răspunsul.

*

Pe cât de brutal s-a purtat gene­ralul cu primarul, pe atât de ama­bil a fost cu girantul consulatului român, d. G. D. Gallin, care a ţinut, în franţuzeşte, următoarea vorbire:

*

„Am onoarea a mă prezenta Ex­celenţei Voastre, în calitate de ge­rant al consulatului regal al României în Cernăuţi. Cum imperiul Rusiei şi regatul României sunt le­gate prin sentimente de prietenie şi patria mea nu are nici un fel de amestec în evenimentele războinice, care se petrec între Rusia şi Austro-Ungaria, eu solicit scutul Excelenţei Voastre pentru oficiul meu, pentru personalul şi clădirea consulatului şi pentru supuşii români. În acelaşi timp, am onoarea a ruga pe Excelenţa Voastră să binevoiască a lua în scut şi instituţiunile şi clădirile românilor bucovineni, ca: internatele de băieţi şi de fetiţe române, şi cel de meseriaşi, azilul de băieţi orfani, Palatul Naţional şi Palatul reşedinţei Mitropolitului, care, deşi nu aparţin României, ci sunt făcute pe cheltuiala românilor bucovineni, totuşi aparţin unui popor, cu care avem legături prin faptul că avem origine şi cultură comună.

*

Totodată, pentru că consulatul fiind, de 20 de ani, aici, datoreşte recunoştinţă statului pe lângă care a fost acreditat, îmi iau libertatea de a solicita bunăvoinţa Excelenţei Voastre pentru un supus austriac, general la pensie, om de aproape 80 de ani, care trăieşte în Cernăuţi, un venerabil prieten al meu, d. general de brigadă Unczowski”.

*

La acestea, generalul Aritinow a răspuns: „Bine! Domnilor, orice ar cere consulul român, să se facă fără discuţie, căci România a fost, întotdeauna, în frăţie de arme cu noi!”.

Generalul Aritinow neştiind franţuzeşte, un ofiţer din suita lui a făcut pe interpretul, îmtre dânsul şi d. Gallin. Imediat după această convorbire, generalul rus a dat ordin ca imediat să se trimită la locuinţa generalului Unczowski o gardă de onoare, de 10 soldaţi, iar generalului i s-a dat permis, să se mişte netulburat de nimeni prin oraş.

*

Atitudinea românească şi hotărâtă a girantului consulatului român a făcut cea mai bună impresie atât între românii bucovineni, cât şi între străjnii din oraş, aceasta, cu atât mai mult, cu cât, doua zi, d Gallin a cerut, de la generalul Pavlov – generalul Aritinow plecase, dimineaţa – ca să ia sub scut pe toţi românii bucovineni care se află în raza ocupaţiunii ruseşti. Motivarea d-lui Gallin a fost, în adevăr, măiastră. D-sa a zis că o face ca un act de condescendenţă faţă de Austria, care, de 20 de ani, a arătat toată solicitudinea faţă de consulatul român, dar şi din convin­gere că, în caz că i se vor încre­dinţa, sub scutul său, românii buco­vineni, aceasta va face cea mai bu­nă impresie în România, trezind simpatii pentru Rusia, care se poar­tă bine cu elementul românesc.

*

Argumentarea d-lui Gallin şi-a avut efectul dorit, căci generalul Pavlov, un om foarte amabil, a admis toate, chiar şi acordarea de paşapoarte speciale pentru ieşirea din ţară a românilor bucovineni şi trecerea lor în România, prin vama Mamorniţa. D. Gallin merită toată recunoştinţa noastră, a bucovinenilor, dar şi a guvernului austriac, căci tot d-sa a fost acela care, văzând că ruşii au de gând să ia, du­minică, în 24 august, pe toţi răniţii austrieci din spitalele din Cernăuti – aproape toţi erau români, răniţi în lupta de la Boian – şi să-i transporte în Rusia, a cerut de la co­mandantul oraşului Cernăuţi, Căpi­tanul Kirienko, ca să-i dăruiască pe cel mal grav rănit dintre ofiţerii austrieci. Norocul a căzut pe sub­locotenentul Gorjeţchi, care avea trei răni în piept şi care murea, desigur, pe drum, dacă ar fi fost transportat în Rusia.

*

În aceiaşi seară de 20 august, s-a impus şi contribuţia de război de 600.000 coroane – după obiceiul austriecilor şi germanilor, a zis gene­ralul Aritinow – şi care a fost redusă, in urma intervenţiei mitro­politului Repta la jumătate. În 24 de ore, s-au strâns toţi banii, în aur şi argint, dar şi în obiecte de aur şi argint. Pe baza acestui stoc me­talic, s-au emis bancnote cernăuţene, în limba română, rusească şi germană, căci în oraş se simte mare lipsă de bani mici.

*

I. Grămadă

(Adevărul, 5 septembrie 1914)


Comments are closed