Ion Drăguşanul: Palma şi pumnul | Dragusanul.ro

Ion Drăguşanul: Palma şi pumnul

George Gavrileanu 2

*

După doar trei săptămâni de post, Ivan, trompetisul, deja zvârle cu barda în Dumnezeu, dar înţeleptul preot al satului nu poate lăsa să se depărteze de turmă această biată oiţă rătăcită, care, ce-i drept, datorită încăpăţânării şi nu numai, seamănă mai curând cu un berbec din rasa Cahul.

*

– Trebuie să te ajuţi cu Domnul, Ivane! Uite, fă legământ cu sfânta biserică să fie jumătate din bunurile ei dumnezeieşti numai ale tale, aşa cum jumătate din deşertăciunile tale lumeşti se vor orândui în faţa sfântului altar!

*

Ivan nu pricepe mare lucru, dar, instinctual, îşi întoarce buzunarele nădragilor pe dos.

*

– He-he-he!… De asta există sfânta biserică, Ivane, ca să-ţi fie reazăm în clipele de restrişte…

*

Apoi, taica părinte scoate din desagi patru colaci mari, o duzină de colăcei, un platou cu colivă, câteva fructe, nişte sfinţişori, ceva mărunţiş şi patru sticle cu vin sfinţit.

*

– Ale tale întru ale tale să fie toate acestea, Ivane, dacă te legi prin jurământ ca jumătate din cele ce le vei câştiga cu trompeta să le dăruieşti bunului Dumezeu!

*

Cu sângele ars de sfânta ispită a vinului, Ivan jură ce-i de jurat, apoi goleşte o sticlă pe nerăsuflate.

*

Să tot fie vreo doi anişori şi mai bine de când Ivan, cel mai bun şi mai căutat trompetist de pe valea largă a Râului Mare, împarte cu taica părinte bănetul vârtos, câştigat la nunţi, cumetrii, hore şi baluri. Ce-i drept, în lunile de post, când lumea nu mai petrece, taica părinte îi face şi lui parte din colaci, colive, nuci, mărunţiş şi vin, dar toate bunătăţurile acestea sfinţite nu valorează nici măcar cât bacşişurile dintr-o singură noapte de bal, aşa că pe Ivan începe să-l roadă, direct în adâncul inimii, un vierme viclean şi neortodox.

*

– Asta-i tot? întreabă taica părinte, după ce-şi îndeasă sub brâu mulţimea de parale din jumătatea care i se cuvine, după jurământ.

*

– Au mai fost şi trei palme, pe care mi le-a îndesat un ţăran! zice Ivan cu năduf, apoi se luminează la chip şi la minte: Părinte, le împărţim şi pe astea!…

*

Bietul Ivan deja se vede dezlegat de jurământ.

– Aşa am jurat, că împărţim totul în mod egal!

*

Şi, fără să mai aştepte consimţământul, Ivan îi trage o scatoalcă bietului popă, de se duce cucernicia sa de-a berbeleacul până în tindă, frângând o laiţă, două scaune şi uşa cancelariei parohiale ca pe nişte surcele. Dar Ivan nu-l lasă să-şi mai tragă sufletul, ci-şi face palma pumn, adică o jumătate de palmă, şi-l altoieşte pe bietul popă de se tot duce ghiulea de tun cucernicia sa, o ghiulea care dărâmă peretele tindei, coteţul păsărilor şi cuşca javrei tărcate din ogradă, apoi se înfige în lespedea de lângă fântână şi acolo rămâne.

*

Ivan, trompetistul, îşi aprinde o ţigară şi fumează liniştit. Deja se vede eliberat de jurământ şi stăpân deplinit peste tot bănetul pe care îl câştigă, cinstit, cu trompeta lui fermecată.

*

După vreun ceas, când se trezeşte din leşin, taica părinte scânceşte, tuşeşte, se ridică anevoios, se împleticeşte, apoi şopteşte cu o neaşteptată bunătate cucernică:

*

– Ivane!… Fiule, ai grijă: când o mai fi să iei palme pe la petreceri ţărăneşti, să le ceri cu pereche!… Ia-le cu pereche, fiule, că tare-s grele pârdalnicele de jumătăţi!…