ion drăguşanul: cuvintele ce tot m-au locuit
*
întins în iarbă într-o fără vreme
şi picurat dezlănţuit de stele
am auzit un glas: nu te mai teme
căci dragoste sunt cerurile mele!,
iar stelele de sus înduioşate
şi-ntr-o plutire de un calm tiptil
mi-a zis în taină fericită: frate,
ţi-a fost ursit să fii mereu copil,
*
să treci prin trup ca printr-un val de rouă
care inundă ierburile-n zori
şi-abia târziu să ni te-alături nouă
într-un alai al altei sărbători,
căci nunta ţi-a fost dată drept nuntire
necontenită nuntă şi destin,
hai, bea lumina cerului subţire
din trupul tău ca un pocal cu vin!,
*
şi-am râs simţind cum se crăpa de zi
doar ca să am o cale de păşit
drept raţiune sacră de a fi
cuvintele ce tot m-au locuit
*
*