Ioan Slavici, istoric: Nepotul lui Mihai Vodă Viteazul | Dragusanul.ro

Ioan Slavici, istoric: Nepotul lui Mihai Vodă Viteazul

Imagini din VATRA triumvirilor Slavici, Caragiale şi Coşbuc, 1894

Imagini din VATRA triumvirilor Slavici, Caragiale şi Coşbuc, 1894

*

În anul 1627, Domniţa Ana, Văduva lui Nicolae Vodă Pătraşcu, rugă, în numele său şi al copiilor săi, pe Împăratul Ferdinand II să ordone Palatinului Ungariei ca acesta să nu mai amâne, sub fel de fel de pretexte, procesul privitor la averile răposatului ei soţ.

După legile de atunci ale Ungariei, averile stăpânite în virtutea unei donaţiuni regale se întorcea iar la fisc, dacă se stingea familia celui ce primise donaţiunea. Regele nu putea să păstreze asemenea averi pentru dânsul, dar avea dreptul de a le dărui vreunui alt credincios al său.

În categoria aceasta era şi castelul Laszkar, cu domeniile lui, după ce Andrei Szaszy murise fără urmaşi: Regele dispunea de ele şi putea să le dăruiască.

Când, însă, procurorul regal voieşte să introducă pe Nicolae Vodă Pătraşcu în stăpânirea averilor, Vecinii, rude colaterale şi alţi pretendenţi se pun la mijloc şi protestează, sub deosebite pretexte, contra punerii în posesiune.

*

În urma acestui protest, punerea în posesiune se amână şi se deschide un proces în faţa aşa-numitei judecătorii octavale, forul competent în ceea ce priveşte averile nobiliare. Punerea în posesiune avea, deci, să urmeze după ce acest for judecătoresc va fi constatat că protestele sunt lipsite de temei.

Cât a trăit, însă, Nicolae Pătraşcu Vodă, procesul a fost mereu amânat. După moartea lui, văduva stăruie, deci, ca judecătorii să se pronunţe.

Împăratul dă cele mai aspre porunci ca procesul să fie pertractat la proximul termen, aşa-numit octaval, deoarece Domniţa Ana şi copiii ei, cu toată dania, nu au din ce să trăiască.

Actele privitoare la acest proces au fost găsite de dl Alexandru Roman, membru al Academiei Române, şi se află, astăzi, în Arhiva Academiei Române. Ele constituie un adevărat monument în ceea ce priveşte justiţia ungară. Zadarnice au fost toate cererile şi toate poruncile date de doi împăraţi, de-a rândul: timp de aproape patruzeci de ani, procesul s-a amânat mereu, pentru ca o seamă din cele mai de frunte familii nobiliare să poată continua cu uzurparea averilor dăruite lui Nicolae Vodă Pătraşcu.

*

Alme VATRA 13 1894

*

Sunt, mai ales, familiile Nyari, Eszterhazy, Majtenyi, Hedervary, Keglevith, Banffy, Erdeodi, Palffy, Rhevay şi Szogyeny, toate bogate şi astăzi, care au luat parte la această uzurpare.

Până chiar şi Împăratul Leopold I e nevoit să dea, la 1 iulie 1671, o poruncă straşnică, pentru ca să se sfârşească odată procesul, pe care Elinca îl urma cu îndărătnicie şi aproape la cincizeci de ani după moartea părintelui său.

Radu Vodă Şerban, bunicul dinspre mamă, murise şi el.

Într-un document fără de dată, poate de la 1635, se zice (Hurmuzachi, Vol. IV, p. 622):

 

„Michail, fiul lui Nicolae Pătraşcu, expune: Bunicii sale Elena, soţia lui Radu Voievod, după moartea acestuia, la anul 1620, i s-au dăruit patru mii de florini, ca să-şi plătească datoriile. Are decretul”.

*

Nepotul cere, după vreo cincisprezece ani, să i se numere banii dăruiţi bunicii sale. N-a pus, însă, nici acum mâna pe ei.

Tot într-un document fără dată, poate tot de la 1635, se constată că Domniţa Ana s-a împrumutat de la mai mulţi cetăţeni din Tirnavia şi-a dat zăloage, pe care creditorii nu voiesc să i le înapoieze, după ce şi-a achitat datoriile. Împăratul a dat porunci aspre; ele au rămas, însă, zadarnice.

Ea cere, deci, alte porunci, care rămân şi ele zadarnice.

În timpul acesta, soarta Domniţei Ana se întoarce, însă, spre bine.

Murind Regele Gustav Adolf, la 1632, imperialii se fac, cu încetul, stăpâni pe situaţie; astfel, George Rakoczy I, urmaşul lui Gabriel Bethlen, se pune bine cu Împăratul. În acelaşi timp, se ridică, în scaunul Munteniei, Matei Vodă Basarab, unchiul Domniţei Ana, care trăia în bune relaţii cu George Rakoczy. Matei Vodă intră, dar, şi el în legătură cu Curtea din Viena.

*

Pis pis pis VATRA 5 1894

*

Deoarece Franţa îşi dădea multă silinţă să provoace un conflict între turci şi Împărat, Curtea din Viena ţinea mult la bunele dispoziţiuni ale Domnului din Muntenia, mai ales după ce acesta învinge pe Vasile Vodă Lupul, Domnul Moldovei, care, după toate semnele, era un agent provocator al Franţei. Matei Vodă, în tot cazul, şi-a câştigat, în timpul de la 1635, până la 1639, mari merite faţă cu Împăratul. Aceasta, însă, nu-i făcea pe nobilii din Ungaria mai binevoitori faţă de nepoata lui Matei Vodă.

Dintr-un rescript din 28 ianuarie 1639 al Împăratului Ferdinand III, aflăm că Mihai Vodă era socotit, pe vremea aceea, ca „dapifer” între curtenii Împăratului.

Comitele Paul Palffy sechestrează şaizeci de taleri şi mai multe lucruri (aliis rebus familiaris) ale lui Mihai Vodă şi, în ciuda poruncii primite de la Împărat, nu le înapoiază.

Prigonită, astfel, fără de încetare, Domniţa Ana ia, în cele din urmă, hotărârea de a se întoarce, dimpreună cu copiii ei, în ţară. Împrejurările politice sunt însă de astfel că Mihail Vodă Pătraşcu nu poate să plece.

În darea de seamă, făcută asupra acestei petiţiuni, adresată de Domniţa Ana, în chestiunea aceasta (Hurmuzachi, Vol. IV, p. 654), se zice:

*

„Văduva rămasă după Nicolae Pătraşcu, odinioară Voievod al Munteniei, reprezentă că, după moartea atât a tatălui său, Radu, cât şi a soţului său, foşti amândoi Voievozi ai Munteniei, care, pentru fidelitatea lor către Augusta Casă de Austria, au pierdut nu numai ţările, ci, totodată, şi averile lor, ea a trăit, dimpreună cu copiii ei, departe de patrie, sub binevoitoarea protecţiune şi din oarecare proviziune a Majestăţii Sale. Pentru care graţie a Majestăţii Sale exprimă cele mai umilite mulţumiri.

Voind, acum, să se ducă să-şi viziteze rudele şi să-şi ia averile, se roagă, înainte de toate, să i se dea o carte de liberă trecere. Apoi, după ce din pensiunea regală, de 50 de florini pe lună, numai cu greutate s-a putut susţinea, a fost nevoită să contracteze împrumuturi până la 4.000 de florini; se mai roagă, deci, ca Majestatea Sa să se îndure a o ajuta cu o sumă oarecare de bani, din care să-şi poată mulţumi creditorii şi acoperi cheltuielile de călătorie. Se mai roagă, afară de aceasta, ca cei 50 de florini pe lună, care au fost rânduiţi pentru susţinerea ei, să treacă la fiul ei, Mihail Pătraşcu, dimpreună cu locuinţa ei concesă, până la întoarcerea ei, deoarece el nu are, după Dumnezeu, pe nimeni ca ocrotitor, afară de Majestatea Sa, sub a cărui tutelă binevoitoare îl lasă acum. Se roagă, de asemenea, să i se dea Senatului din Tirnavia ordin ca, fie în prezenţa, fie în absenţa ei, să facă, fără de amânare, dreptate în toate cauzele ei”.

*

În acelaşi timp, Matei Vodă trimite, la Curtea din Viena, pe un oarecare Marcu Vladcovici, care stăruie ca Împăratul să împlinească cererile Domniţei Ana.

În darea de seamă despre solia acestui Vladcovici se zice:

*

„Voind văduva rămasă după Pătraşcu să-şi viziteze patria şi rudele, se roagă Voievodul ca Majestatea Sa să-i dea voie de a se întoarce în patrie, dimpreună cu fiică-sa Elena, iar pentru binevoitoarea protecţiune, dată ei şi copiilor ei, exprimă, ca cea mai apropiată rudă, Majestăţii Sale cele mai mari mulţumiri. Iar pe fiul văduvei, Mihail Pătraşcu, îl recomandă Majestăţii Sale cu toată umilinţa, lucru despre care nu zice nimic în scrisoare, nici despre altele, însărcinându-l pe el să facă reprezentare cu grai viu. Cauza e că scrisoarea ar fi putând ar fi putut să cadă în mâinile oamenilor rău voitori. Roagă, deci, pe Majestatea Sa să-l aibă graţios în vedere. Căci numitul Voievod, neavând copii, nu are pe nimeni rudă mai apropiată decât dânsul, care îi ţine loc de fiu şi de succesor, lăsându-l, drept dovadă de fidelitate, la Curtea Majestăţii Sale, în serviciul şi sub ocrotirea Majestăţii Sale. Iar pe acesta nu numai Voievodul, el însuşi, ci toată ţara îl doreşte urmaş – ca pe fiul patriei (tanquam filium Patriae)”.

*

Femeie VATRA 13 1894

*

Împăratul încuviinţează toate cererile şi exprimă via sa mulţumire în ceea ce priveşte hotărârea lui Matei Vodă şi a muntenilor, în chestiunea succesiunii. Acum, însă, ca mai târziu, Curtea din Viena, chiar în interesul lui Mihail Pătraşcu, stăruie, întocmai ca Matei Vodă, ca lucrul să rămână secret.

Într-o rezoluţiune, dată la 1643, în chestiunea cererilor lui Matei Vodă, prin solul său Grigorie Raţiu, se zice că e de mare importanţă ca Mihai Pătraşcu să intre, de cu timp, în ţară, ca poporul şi boierimea să se deprindă cu el şi să-l iubească, căci, altfel, dacă Matei Vodă ar muri mai înainte de intrarea lui în ţară, ar fi foarte greu să ocupe scaunul.

Deocamdată, însă, el nu poate să plece, deoarece atât Vasile Vodă Lupul, cât şi George Rakoczy aşteaptă încetarea din viaţă a lui Matei Vodă, pentru ca să ridice fiecare din ei pe feciorul său în scaunul Munteniei. Astfel, plecarea din Viena a lui Mihail Vodă Pătraşcu ar putea să producă conflicte, în urma cărora ar izbucni războiul cu turcii. Şi tocmai acum, în timpul perioadei franceze a războiului de treizeci de ani, Curtea din Viena ţine să păstreze pacea cu Poarta. Rămâne, deci, ca Curtea din Viena să se pună în înţelegere cu Regele Poloniei, pentru ca, la timp mai potrivit, Mihail Vodă să se întoarcă, cu ajutor leşesc, în ţară.

Plecând, deci, în ţară, dimpreună cu fiica ei, Domniţa Ana nu se mai întoarce, rămâne însă în corespondenţă cu Împăratul Ferdinand III.

În noiembrie 1644, Mihail Vodă pleacă, din însărcinarea Împărătesei (Hurmuzachi, V, IV, p. 696), ca să desfacă pe români de Rakoczy (Valachos illos a partibus Rakoczianis avocare intenderet).

*

E, după toată probabilitatea, vorba de românii din Ardeal, deoarece, tocmai pe timpul acesta, în Ardeal românii sunt agitaţi de vii nemulţumiri. Se poate, însă, ca Mihail Vodă Pătraşcu să fi fost trimis la românii din Moravia, care se uniseră cu suedezii şi puseseră nu mai puţin de 6.000 de călăreţi la dispoziţia lui Torstenson.

Un lucru e neîndoios: că, de astă dată, Mihail Vodă n-a făcut nici o treabă. În Moravia, românii au fost striviţi şi o parte din ei au emigrat în Suedia, iar în Ardeal Rakoczy e nevoit să încheie cu nobilimea nişte capitulaţiuni (1648), prin care românii (Ar. V. – Hurmuzachi, V, IV, p. 705) sunt lăsaţi la discreţia domnilor de pământ.

În mai 1651 (Hurmuzachi, V, V, p. 4), Mihail Vodă Pătraşcu pleacă, dimpreună cu Francisc Balassa de Gyarmat, în Polonia, şi Împăratul îi acordă moratoriu, pe tot timpul cât va lipsi din ţară, şi dă, din nou, Palatinului Ungariei şi capitolului de Strigoniu ordine să termine, fără de întârziere, procesul privitor la castelul Laszkar.

În anul următor, în august 1652, Mihail Vodă pleacă din Regatul Ungariei şi Împăratul ia sub a sa ocrotire pe oamenii de casă, pe servitorii şi pe plenipotenţiarii lui, precum şi toate lucrurile şi bunurile pe care le are în Ungaria, şi anume în Comitatul Nyitra.

*

Salas VATRA 10 1894

*

Pe când, la 1651, i se zicea „Magnificus Michael Voivoda, haereditarius Valachiae Transalpinae”, la 1652 i se zice „Valachiae Transalpinae Dominus”.

E, deci, lucru învederat că Matei Vodă stăruia ca moştenitorul lui să vină cât mai curând în ţară. Acesta, însă, nu putea să treacă decât prin Polonia, deoarece prin Ardeal nu-l lăsa Rakoczy să treacă.

În timpul perioade franceze a războiului de treizeci de ani, după ce situaţiunea Imperialilor era din ce în ce mai grea şi se putea prevedea că aceştia vor fi bătuţi, nobilimea ungară a devenit iar exigentă şi s-a pus în înţelegere cu francezii. Strâmtorat, dar, de nobilime, George Rakoczy II se dă şi el în partea francezilor şi face toate opintirile ca să producă conflict între Poartă şi Curtea din Viena.

În situaţiunea aceasta, Curtea din Viena se pune în înţelegere cu Matei Vodă şi cu Vasile Vodă Lupul ca să răstoarne pe George Rakoczy.

În acelaşi timp, Polonia susţine o grea luptă cu cazacii de la Zaparog, nemulţumiţi mai ales din cauza persecuţiilor religioase.

În strâmtorarea sa, hatmanul Bogdan Chmielnizky se pune în legătură cu Ţarul Rusiei; cazacii, însă, care în toate timpurile au trăit în duşmănie cu moscoviţii, se unesc mai bucuros cu tătarii şi cu turcii, decât cu moscoviţii. Astfel se produce, între cazaci, o dezbinare, care hotărăşte soarta popoarelor de la răsărit.

În anul 1651, când Mihail Vodă Pătraşcu plecase în Polonia, Regele Poloniei se afla în conflict cu George Rakoczy II, care se rezema pe turci. În anul 1652, însă, situaţiunea se schimbă.

Legătura între cazaci şi moscoviţi se face, şi Ţarul ia pe cazaci sub ocrotirea lui. O foarte însemnată parte din cazaci, însă, în frunte cu Timuş, feciorul lui Bogdan, intră în legătură cu turcii şi tătarii.

Vasile Vodă Lupul intră şi el în legătură cu Timuş, căruia îi dă pe fiică-sa în căsătorie.

*

Când Mihail Vodă Pătraşcu pleacă, nu e încă încheiată căsătoria aceasta. În curând însă, după plecarea lui, ea se încheie şi George Rakoczy se dă, acum, în partea Poloniei, se pune în legătură cu boierii nemulţumiţi, surprinde pe Vasile Vodă, îl alungă din ţară şi ridică în scaunul Moldovei pe Gheorghiţă Ştefan.

Peste puţin, Vasile Vodă se întoarce, cu cazacii ginerelui său, Timuş, alungă pe Gheorghiţă Ştefan şi-şi ocupă iar scaunul.

Deoarece Gheorghiţă Ştefan scapă în Muntenia şi Matei Vodă îi dă adăpost, se produce, între Vasile Vodă şi Matei Vodă, un nou conflict. Vasile Vodă intră cu moldovenii şi cazacii în Muntenia, dar e bătut în mai multe rânduri, în cele din urmă la Finta, şi nevoit, din nou, să părăsească ţara, al cărei scaun îl ocupă, din nou, Gheorghiţă Ştefan, nenorocitul care a avut să plătească scump încrederea lui în Rakoczy şi în Polonia.

În mijlocul acestor învălmăşeli, Mihail Vodă Pătraşcu se pune în înţelegere cu cazacii lui Bogdan, partidul moscovit, pentru ca, cu ajutorul lor, să străbată în Muntenia şi să-şi ocupe scaunul.

George Rakoczy II, care-şi schimbase acum politica şi faţă de Curtea din Viena, se plânge de această legătură a lui Mihail Vodă cu duşmanii Poloniei, deci şi ai săi, şi, la 2 aprilie 1654, Împăratul Ferdinand III însărcinează pe Carol Ruf să-i spună că el nu are, nici nu a avut nici o învoială cu cazacii şi că Mihail Vodă Pătraşcu, care a plecat să-şi vadă ţara şi rudele, a ieşit din serviciul împărătesc.

*

Şi acum, deci, Curtea din Viena ţinea să-şi păstreze toate formele, pentru ca nu cumva George Rakoczy II s-o pună în conflict cu Poarta.

Dar nici nu avea importanţă intervenirea ei pe faţă.

În urma îndelungatelor războaie, izbucnise ciuma, în Polonia şi în ţările învecinate cu ea. Mihail Vodă Pătraşcu străbate, ce-i drept, prin Polonia şi ajunge la curtea lui Bogdan Chmielnizky, dar, peste puţin, se îmbolnăveşte de ciumă.

În scaunul Munteniei e ridicat, apoi, Constantin Vodă Şerban, fratele Domniţei Ana.

Mihail Vodă Pătrşcu, nepotul lui Mihai Vodă Viteazul, a fost, pe cât pot să-mi dau seama, cel din urmă Basarab, născut din căsătorie legitimă.

Data exactă a morţii lui nu se ştie; la 1656, el era mort.

*

I. SLAVICI

(Vatra, nr. 13/1894)


Comments are closed