Între Eminescu şi Vasile Gherasim | Dragusanul.ro

Între Eminescu şi Vasile Gherasim

Condica din Călineşti, cercetată de Vasile Gherasim

Condica din Călineşti, cercetată de Vasile Gherasim

*

Nu s-a căutat înadins cuvântul, spunând că, pentru temeinica pătrundere a viţii şi creaţiei lui Eminescu, din Bucovina s-au pornit cele dintâi mărturisiri de amănunt şi realele contribuţii cercetătoare. Îndrituirea vine de-acolo că, pentru intelectualul bucovinean, observaţia se adevereşte, astăzi, până într-a treia generaţie, eminescianismul, care, pentru moldovenii Ţării de Jos, spre exemplu, este un contagios mod de visăto­rie, se înscrie aici caracteristică psihologică, dezbătută între conştiinţa istoricităţii (poetul întâlnindu-se alăturea de Voevodul de la Putna, înainte-mergătorul), nostalgia locului şi re­zultanta lor, din conflictul de rasă: ordinea progresului naţionalist.

Însuşirea de a fi mereu aproape de Eminescu se depăşeşte pasional într-o obsesie, pe cât de nobil românească, pe atât de trudnică în povestea cercetătorilor.

*

Începutul îl făcu, sfătos, Stefanelli, cel ce-şi amintea, cu bu­nă socotinţă pentru viitor, colegialitatea lui Eminescu, elev şi student la Cernăuţi şi-n mediul vienez. Cercetat, nu o dată, de George Bogdan-Duică, el însuşi gazetar şi profesor universitar, altădată, în Bucovina, Alexandru Chibici-Revneanu a promis, mereu, să fixeze pe hârtie aspectele intime ale cunoaşterii poetului şi un început se pare chiar că-l aşternuse la lucru, precum dovedesc ciornele, mai mult desprinse din alţii, păstrate în arhiva Seminarului Pedagogic din Iaşi.

În 1903, profesorul Radu Sbiera a publicat matricolele şcolarităţii cernăuţene a lui Eminescu, atât pe cele de la National-Haupschule, cât şi pe cele de la K. K. Obergymasium, întregindu-le cu câteva tradiţii despre fiinţa fostului elev, spre regretul nostru mult mai puţine decât erau, aşteptate din casa unde, până de curând, trăise însuşi profesorul de românească al lui Eminescu, Ion al lui Gh. Sbiera. Pe acestea le-am fi aşteptat cu mult mai mult… În acelaşi an, „Almanahul literar”, tipărit de Filimon Taniac, comunica scrisori, trimise neamurilor sale de către poet şi editorului, încredinţate de cumnatul postum Heinrich Gareiss v. Dollitzsturm. Ele s-au continuat în al doilea almanah, pe 1905. Şi când, după 1 ianuarie 1904, apăru „Junimea literară”, românismul ei, ca şi-al „Semănăto­rului” bucureştean, căruia îi corespunde frăţeşte, nu pornea actul culturii întregitoare decât tot de la visul şi lupta marelui inspirat. Primei generaţii literare „junimiste” aparţine Ion Grămadă, care a dat importantului fenomen creator două întregiri bio-bibliografice, în „Societatea academică socială-literară România-Jună din Viena (1871-1911)”, Arad, 1912, şi „Mihail Eminescu”, Heldelberg, 1914.

*

Acestea concordă cu însuşirea detaliilor, care rămâneau, rămân şi vor rămâne păstrate evlavios din însuşi trecutul obştii cernăuţene: Aici, pe-această uliţă joasă, desprinsă din calea Arcaşilor, la Nr. 19, arată un deget, a sălăşluit Arune Pumnul şi, la el, Eminescu, între cărţile „Bibliotecii gimnasiaştilor”! Iată dărăpănata casă a lui Blanchin! Pe locurile din­spre grădina publică, parcelate astăzi, a fost toloaca, pe care cel neuitat a bătut mingea, ca toţi copiii de-o seamă, uitând predania. Iată şcoala lui primară şi, mai în deal, Liceul „Aron Pumnul”, acum optzeci de ani, K. K. Obergymnasium: între zidurile ce s-arată pe str. Regele Ferdinaud, No. 75, au fost „lo­calităţile” Hotelului „Moldavie”, unde Fanny Tardini îi îndrăgi, pe scenă, seară cu seară, vagabondajul între actori şi unde, prin altă coincidenţă, peste mai bine de douăzeci de ani, soră-sa, Aglaea, avea să cânte şi să recite neîntrecută; Doamna Drogli, şi sigur că poetul numai rar a putut sta în altă parte, locuise în mai multe vile, care se păstrează şi se ştiu până astăzi şi până la cea din urmă: în huma cimitirului de la Horecea. Tineretul aminteşte, pătruns, despre popasul făcut la Cer­năuţi de înflăcăratul de douăzeci şi unu de ani, înainte de a porni la Putna (1871) pentru congresul pan-românesc şi câţi nu-şi doresc ochilor bustul poetului, aşa puţintel cum era în faţa Catedralei, înainte de invazia rusească, bust care, înălţat în 1930, de „Liga Culturală”, Secţia Cernăuţi, sub preşedin­ţia lui Vasile Gherasim, acum rugineşte, pierdut undeva, într-o şură putregăită de lângă Dorneşti.

*

În 1930, profesorul Leca Morariu, unul dintre cei mai minuţioşi monografişti eminescieni şi cu o foarte întinsă bibliografie analitică, înfăptui, cu concursul documentar al răposa­tului Gh. Bogdan-Duică, buletinul „Mihai Eminescu”, dedicat exclusiv eminescologiei, publicaţie în stil universitar (ajunsă, în prezent, la fascicula 21), neapărat trebuitoare oricărui stu­dios special. Şi cununii sunt de adăogat cercetătorii: N. Tcaciuc-Albu, Victor Morariu, Ilie E. Torouţiu, Aurel Vasiliu, C. Loghin. T. Bălan, D. Spânu, Traian Cantemir, Petru Iroaie, Eugen Păunel, Gr. şi I. Nandriş.

Eminescianismului bucovinean se încadrează studiile, polemicile şi notele lui Vasile Gherasim:

*

Eminescu în serviciul şcoalei”, Şcoala, 1921, pp. 242-246;

Eminescu ca optimist”, Convorbiri literare, 1922, pp. 485-503;

În satul Eminovicenilor”, ibidem, pp. 834-845;

Eminescu la Viena”, Junimea literară, pp. 374-379;

Familia Eminovici”, Convorbiri literare, 1923, pp. 185-188;

George Drogli”, Adevărul literar şi artistic, 1923, No. 194, p. 4;

Iarăşi originea lui Eminescu”, Revista Moldovei, 1923, Nr. 5, pp. 1-11;

Influenta lui Schopenhauer asupra lui Eminescu”, Tran­silvania, 1923, pp. 520-559;

Ipoteştii lui Eminescu”, 1924;

Mihail Eminescu [cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la moartea lui]”, Junimea literară, 1929, pp. 281-284;

Eminescu – Luceafărul”, ibidem, 1930, pp. 419-430;

Solemnitatea dezvelirii bustului lui Minai Eminescu la Cernăuţi”, ibidem, pp. 401-410.

*

Meritoase fie, prin analiza critică, prin care explică pesimismul sau optimismul nemuritorului liric – şi pentru aceasta el avea percepţia bunului scrutător, mărită cu lecturi filo­sofice  – fie, mai ales, prin investigările referitoare la obârşia familiei Eminescu.

Cercetările sale, începute în ziua de 5 septembrie 1922, printr-o călătorie în satul Călineştii lui Cuparencu (judeţul Sucea­va), dau rezultatul celei dintâi şi, după adevăr, singurei anchete eminesciene pe teren; iar importanţa lor a rămas hotărâtoare, întrucât inventarul, pe temeiul căruia, s-a ridicat arborele ge­nealogic al poetului, atunci s-a înfăptuit, de către Gherasim, şi a rămas bun informativ, prin autenticitate, în capitolul îna­intaşilor iui Eminescu, din sintezele biografice semnate de N. Zaharia, G. Călinescu, N. Iorga şi la atâţia alţii.

*

Răsfoind migălos, în Călineşti, conscripţiile pe 1816, 1857, 1859, 1911, tabelarnicul comunei dintre 1815-1851, condicele cununaţilor dintre 1802-1902, mitricele născuţilor pe 1784-1853, condicele morţilor, dintre 1802—1885, întrebând colate­ralii din obşte şi transcriind, „din auzite”, tradiţii, Vasile Ghe­rasim a ajuns la talpa rubedeniilor lui Eminescu, începând de la răsbunicii Petrea şi Agafia Eminovici, în acord deplin cu confesiunile poetului: „sunt viţă de ţăran românesc, pe care nu-l faci străin nici în ruptul capului şi pace bună”.

O constatare a sa, directă, despre predispoziţia spre demenţă a neamului Eminovici („Convorbiri literare”, An. 54, 1922, No. 11, p. 845), a fost urmărită savant până în sfârşitul con­cluziei clinice, în articolul „George Drogli, nepotul lui Eminescu („Sfârşitul unui calvar”)”, tipărit în „Adevărul literar şi artistic”, seria III, An. IV (1923), Nr. 194, p. 6, studiu, care, ca şi cele despre vatra Eminovicienilor, se înscrie documentar în bibliografia contribuţiilor câştigate definitiv.

*

Privind fotografiile lui Vasile Gherasim din urmă, ne pă­trunde identitatea „de poză” cu chipul lui Eminescu din adolescenţă: fruntea proeminent răsărită peste arcadele ochilor înaintaţi şi zărind romantic; părul, în aceeaşi revărsare; maxilarul, proeminent; buzele, bogat cărnoase. Este coincidenţă numai? Mă îndoiesc. Masca lui aduce, din întunericul multor contopiri sufleteşti de reverie, caracterul imprimărilor eminesciene.

Fiu de dascăl din Marginea rădăuţeană, împărţind destinul darnic de a fi Poetului următor, peste vremuri, în Cernăuţi şi la aceeaşi Alma-Mater vieneză, ucenic al lirismului său re­flexiv şi sub sentinţa unui sfârşit dinainte aşteptat, el nu pu­tea să rămână altora, ca şi sieşi, decât aşa (A. P., Revista Bucovinei, Anul II, No. 2, Cernăuţi, 1943, pp. 61-64).

 *

Arborele genealogic al Eminovicienilor, făcut de Vasile Gherasim

Arborele genealogic al Eminovicienilor, făcut de Vasile Gherasim

*

Din jurnalul intim al lui Vasile Gherasim

 *

27/X/1921

Două lucrări mă pasionează de o bucată de vreme: una literară, în care, în ton de istorisire, aş vorbi despre o mulţime de lucruri ce se întâmplă în juru-mi şi îmi pasionează fiinţa mea. Atâtea observaţii, făcute în viaţă, ar putea să fie întrebuinţate cu folos. Altă lucrare e ştiinţifică: „Rolul panslavis­mului în istoria lumii”. Aceste două laturi ale fiinţei mele se manifestă foarte adesea şi anume într-un ciudat raport faţă de olaltă. Adesea se dă o luptă destul de aprigă între ambele aplicaţiuni şi când una e biruitoare, când cealaltă.

Un subiect de sonet, destul de interesant, îmi veni în minte, într-o dimineaţă: Paralelismul între liniile geometrice m-a fă­cut să mă gândesc la paralelismul între gândire şi sentiment. Din necunoscut, ies la suprafaţă – şi în viaţa noastră nu se pot întâlni niciodată – dar, odată, în necunoscut, se vor întâlni, se vor încrucişa ca şi liniile paralele (Revista Bucovinei, Anul II, No. 2, Cernăuţi, 1943, p. 64).


Comments are closed