întâi şi-ntâi tot eu m-am desfrunzit | Dragusanul.ro

întâi şi-ntâi tot eu m-am desfrunzit

*

o linişte de început de lume

s-a furişat în frunze despletită

ca o femeie în oglinzi anume

visând căderi finale în ispită,

iar seva rătăcită prin copac

a ignorat lumina şi absoarbe

doar liniştea în care mă desfac

proptit pe cer cu degetele oarbe

*

ca nişte crengi pe care le adie

o slobozire calmă de culori

sub frigul care încă întârzie

s-adune promoroacă pe viori

şi să găsească doar neprihănire

aproape sfântă-n ultimul păcat,

şi-aud în depărtare o iubire

sub paşii toamnei cum s-a scufundat,

*

iar liniştea asupră-mi dă năvală

şi face răni adânci în asfinţit

încât nu mai încape îndoială:

întâi şi-ntâi tot eu m-am desfrunzit


Comments are closed