înspre niciunde, numai într-o doară | Dragusanul.ro

înspre niciunde, numai într-o doară

Toamna ploioasa 4

*

s-au stins acele cântece din vară

și teamă mi-i că frunzele vor duce

și urmele de pași ce îmi măsoară

iluziile, doar ca să apuce

prin ploile târzii să se ascundă

în cântul care s-a ursit totem,

căci vine toamna parcă mai profundă

și de absența cântului mă tem

 *

ca de-un destin vrăjmaș, ca de o rună

ce-a eșuat în moaște de pripas

să n-am cui spune, totuși, noapte bună

cu candela ce-mi fumegă în glas,

căci mă scufund în ploi și mă îmbată

urcușul lor teribil spre înalt

de parcă-aș auzi cum dintr-odată

se mută cântul meu în celălalt

*

și-atunci, prădat și singur pe poteci,

mi-i sufletul o ultimă chitară

pe care, suflete, mai calci când treci

înspre niciunde, numai într-o doară


Comments are closed