INCREDIBIL: Iar se interzice Bucovina Rock Castle! | Dragusanul.ro

INCREDIBIL: Iar se interzice Bucovina Rock Castle!

 

 

Abia joi, 18 aprilie 2019, se va vota bugetul Consiliului Județean Suceava și abia în luna mai se va putea trece la aprobarea proiectului „Bucovina Rock Castle” 2019; apoi, vor urma licitațiile pentru vânzarea de abonamente și pentru achiziționarea pachetului tehnic (scenă, sunet, lumini). Și, bineînțeles, convingerea trupelor de rock din țară și din străinătate că trebuie să vină la „Bucovina Rock Castle”, pentru a apăra cultura viitorimii.

 

Publicul care l-a făcut fericit pe Jan Akkerman

 

Numai că joi, promotorii intoleranței religioase se vor prezenta iar în fața Consiliului Județean Suceava, pentru a se împotrivi bucuriei zecilor de mii de tineri care au nevoie de acest festival, care devine, fără voia noastră, bastionul unei culturi, cea a generațiilor care vin. Iar Consiliul Județean Suceava, refuzându-mi prezența la dezbateri, iar îi acceptă pe extremiștii religioși să-și susțină inepțiile, deși a votat o dată PENTRU „Bucovina Rock Castle”. În fața Instanței, procesul nici nu a demarat ca dezbatere de fond, stabilindu-se drept termen data de 25 septembrie (la o lună după încheierea festivalului, dacă se va ține), timp în care trebuie să se dumirească autoritatea statalității românești dacă prejudiciile de imagine pe care ni le produc retrograzii religioși sunt morale sau și materiale.

 

 

 

Vai de țara în care trăim și, mai ales, vai de bicisnicul județ Suceava, în care nu a mai rămas urmă din Bucovina de altădată și în care niște adepți ai sectarismului american fac legea și devin din ce în ce mai ascultați. Mi se cere un rocker tânăr, care joi, la ora 11, să apere cauza muzicii vii, care se tot luptă cu morile de vânt ale platitudinii obscurantismului, dar, deși Alex Tipa, ca lider al voluntarilor și ca chitarist care ar urma să cânte pe scena „Bucovina Rock Castle” 2019, ar fi pe deplin îndreptățit să-și apere constituționala libertate de expresie. Constituțională? Aiurea! Pentru că și biata noastră Constituție nu-i decât un cadavru care plutește pe învolburarea urilor religioase și ale jalnicei prestații a politicianismului.

 

 

Eu, unul, m-am săturat. Ducă-se naibii totul. Județul Suceava nu merită un festival ca „Bucovina Rock Castle”, dacă nu e în stare să și-l apere!


Comments are closed