În seara asta, Andi cântă la Cluj-Napoca | Dragusanul.ro

În seara asta, Andi cântă la Cluj-Napoca

 

Şi am emoţii, şi avem emoţii, cum e firesc să se întâmple. Pentru că numai proştii sunt veşnic siguri pe ei, iar noi nu am dat motive, vreodată, să fim suspectaţi de prostie. Şi am emoţii şi din motive pe care nu le voi mărturisi, dar am certitudinea că, după telefonul de după spectacol, voi putea pune capul pe pernă total împăcat cu mine şi cu soarta.

 

 

Din pagina lui Andi aflu amănunte despre concertul care va reuni, în această seară, pe aceeaşi scenă, trei trupe cu proeteni, toate cunoscute mie, toate cu prieteni şi de-ai mei, şi despre conceptul acestei ieşiri în lume:

 

„The Outer Space” Tour îşi ia startul, pe 25 octombrie 2019, în Flying Circus Pub, Cluj-Napoca, şi reprezintă o idee născută din prietenia trupelor Toy Machines, Sky Swallows Challenger şi Carousel. Deşi nu este încă un „tour” bine conturat şi definit în timp şi spaţiu, astronauţii psihedelici, îmbarcaţi în maşinuţe de jucării, promit să vă poarte, printr-o călătorie impresionantă, în nesfârşitul carusel de emotii al muzici alternative/progressive, ce îi înconjoară. Încărcate cu acelaşi „vibe” plin de viaţă deja bine cunoscut, cele trei trupe sunt pregătite să ofere un „sound” nou, la care au lucrat neîncetat, în anul ce dă semne că se pregăteşte de sfârşit.

Astfel, te aşteptăm, începând cu ora 19:30, să ni te alături într-o atmosferă caldă şi plină de energie, as we embark towards the „The Outer Space”! Strap On…ah, IN!!!

 

Programul serii se prezintă astfel:
 

19:30 – Open Doors
20:20 – 21:05 Carousel
21:20 – 22:05 Sky Swallows Challenger
22:20 – 23:05 Toy Machines


Comments are closed