„În oraş în Vifleem”, în anul 1827 | Dragusanul.ro

„În oraş în Vifleem”, în anul 1827

În oras în Vileem 1827 p 108

*

Printre creaţiile protopopului de Caransebeş, Ioan Thomici, publicate în 1827, la Pesta, în cartea menţionată în capitolul anterior, se numără şi vifleimul rudimentar „În oraş în Vifleem” (pp. 108, 109), pe care îl voi transcrie, în prima tentativă din România (dacă vreţi, şi din lume!) de a căuta originalele textelor bisericeşti, care, cu complicitatea etn-oloagelor (la dimirlie) Centrului Cultural „Bucovina” încă trec drept „colindeee populareee român eşti?”. După transcriere, o să mă furişez hoţeşte (opinia despre nevoia de a şti din colivia etn-oloagei lui Brăteanu) prin alte biblioteci ale lumii, să văd dacă toate aceste „cântece dumnezeieşti”, cum le numise, la 1815, Ioan Tincovici, sunt în totalitate creaţii ardeleneşti, ulterior şlefuite de profesionişti, poeţi şi compozitori ai sfârşitului de secol al XIX-lea şi început de secol XX, sau şi ale unor călugări din celelalte ţinuturi româneşti.

*

„În oraş în Vifleem,

Veniţi voi toţi, să vedem

Că astăzi ni s-a născut

Domnul cel făr’ de început.

*

Astăzi cel ce de demult

Oamenilor prorocit,

Că se va naşte Mesia

Din sămânţa lui Iosif

*

Şi din roada lui Avraam

Mântuire lui Adam,

Pe scaunul lui David Crai,

S-a născut din viţa lui

*

În oras în Vileem 1827 p 109

*

Trei crai ai pământului

Vin la închinat lui,

Aducându-i lui daruri,

Smirnă, tămâie şi aur.

 *

Fecioarele lui cânta

Că l-a născut Maria

În ieslea dobitoacelor,

Culcă-te, Craiul îngerilor,

*

Unul din Sfânta Treime

Eşti născut făr’ de sămânţă

Şi îngerii toţi cântă

Şi din rugi aşa grăia:

*

Mărire sus lui Dumnezeu,

Lui Hristos, fiului său,

Şi pe pământ pace bună,

Între oameni, voie bună!

*

De acum, până-n vecie,

Mila Domnului să fie!

 *

Deşi nu seamănă prea mult cu bijuteriile aflate astăzi în circulaţie, toate opere culte din prima jumătate a secolului XX, „cântări dumnezeieşti” de felul celei de mai sus reprezintă, totuşi, rădăcinile unei datini târzii, datina creştină. Ortodoxia, adică „religia adevărată”, nu prea se dă în vânt după adevăr, pentru că dacă s-ar da sau s-ar fi dat, ar fi lămurit de mult diferenţele care există între colinda Datinii iniţiale şi cântările bisericeşti din ultimele două veacuri, care li s-au substituit aproape complet colindelor. Încă mai este timp să desluşim armoniile memoriei strămoşilor noştri şi ai tuturor neamurilor europene. Sper să-mi ajute bunul Dumnezeu, cel dintotdeauna şi pentru totdeauna, să le şi aud, peste vreo zece zile, cu ajutorul şi prin mijlocirea „Zicălaşilor”.


Comments are closed