I. Grămadă: Societatea arheologică română din Cernăuţi | Dragusanul.ro

I. Grămadă: Societatea arheologică română din Cernăuţi

Jurământul Bucovinei, la 1777 - Viaţa Românească, X, 7/1908

Jurământul Bucovinei, la 1777 – Viaţa Românească, X, 7/1908

*

Călătorind în timp, îl tot întâlnesc, la răscruci, pe Ion Grămadă, doctor în istorie al Universităţii din Viena, formidabil prozator român şi, desigur, Eroul Bucovinei, cel care s-a prăbuşit, la Cireşoaia, în 27 august 1917. Lui Ion Grămadă i-am mai lucrat o carte, cu titlul pe care el îl premeditase, “Cartea sângelui”, dar se pare că mai am datorii de împlinit, pentru că gazetăria lui din primele două decenii ale veacului trecut înseamnă şi mărturie, dar şi vocaţie de istoric şi de prozator de primă mână.

Ion Grămadă

Ion Grămadă

*

În “Viaţa Românească”, am întâlnit şi o naraţiune istorică ştiută, cuprinsă şi în “Cartea sângelui”, „Jurământul Ţării la 1777”, naraţiune datată „Cernăuţi, în Februarie 1908” şi  scrisă, conform notei de subsol, prin folosirea următoarelor izvoare: „1) Wienerisches Diarium, No. 91, anul 1777; 2) Copia raportului căpitanului de cavalerie de Linken către generalul conte de Siskowics, comandantul armatei din Galiţia, cu data din Zalesczyki, 15 Octombrie 1777. Acest act, scris într-un stil militar scurt şi sec, a fost publicat de Dr. Daniil Verenca, în „Romänische Revue” (anul V, 1889, p. 690). Cel mai însemnat şi mai detailat act e Rapotul Baronului Gabriel de Spleny către comanda generală c. r. din Galiţia, respectiv Consiliului de Război i. r. din Viena, datat 31 Octombrie 1777. Originalul se află în Archiva i. r. de război (Sign. X, 19-11) şi a fost publicat de Dr. I. Polek, în „Jahrb. d. Landesmuseums” (Cernăuţi, 1902” (Viaţa Românească, Anul III, Iaşi, vol. 10, nr. 7, 1908, pp. 60-70).

*

Informaţiile acestea sunt importante şi voi vedea spre ce anume conduc. Dar, deocambată, folosind fotografii cu începuturile Muzeului de Artă Naţională din Bucureşti, preluate din “Viaţa Românească”, adaog în arhivele bucovinene ale sufletului, cu gândul la o viitoare carte cu ineditele lui Ion Grămadă, studiul publicat în rubrica “Viaţa românească în Bucovina”:

*

*

Societatea arheologică română din Cernăuţi

*

Cu prilejul Expoziţiei generale române din anul 1906, apăru în Cernăuţi o carte, cu titlul „Românii din Bucovina”, care a fost, la timpul său, aspru, dar pe drept criticată în „Viaţa Românească”, anul I, No. 6, de către un tânăr profesor bucovinean, sub pseudonimul Văleanu.

*

În această carte sunt înşirate toate societăţile culturale şi economice din Bucovina românească, fără să se amintească, cât de cât, şi despre rodnica activitate a Societăţii arheologice române din Cernăuţi, care a contribuit mult la cunoaşterea istoriei românilor din Bucovina. Cauza uitării vom istorisi-o mai pe urmă.

Societatea arheologică română din Cernăuţi s-a înfiinţat în iunie 1886, de vreo câţiva români cu interes şi dragoste pentru istoria ţării lor. Sufletul acestei societăţi erau prezidentul Dionisie O. Olinescu, concepist la finanţe, şi secretarul Constantin Morariu, actualul paroh din Pătrăuţi pe Suceava, un preot vrednic şi român ales. Toţi membrii erau profani în ale arheologiei, dar, cu toate acestea, au răspândit numele societăţii lor şi printre străinii din Apus.

*

Societatea arheologică română din Cernăuţi avea de gând, în sensul paragrafului 2 din statute: 1) să lucreze printre români la deşteptarea interesului pentru antichităţile lor naţionale, bisericeşti şi seculare în genere, precum şi a contribui, pe cât va fi cu putinţă, la răspândirea ştiinţelor arheologice printre ei; 2) a aduna, a descrie şi a conserva orişice antichităţi bisericeşti sau seculare, aflate în Bucovina sau pe aiurea; 3) a stărui pentru conservarea zidirilor, monumentelor şi ruinelor istorice; 4) a face cercetări (explorări) arheologice[1].

Colecţia de antichităţi era, la început, mică, dar, prin intervenţia dlui Dionisie O. Olinescu, soţia decedatului conservator din Siret, Iosif cavaler de Gutter, a dăruit societăţii o colecţie însemnată de antichităţi din diferite timpuri. Colecţia spori prin mai multe daruri, făcute de unele persoane binevoitoare societăţii, mai ales domnii Dimitrie Bucevschi, Vasile Morariu, Zaharia Voronca, părintele paroh Sbiera, din Siret, V. Vasiloschi, Diomed Nosievici, Onofrei Mironovici, W. Wikenhauser, Emanuel Ciuntuleac, Emil Cozub, Mihail Dracinschi, Dionisie O. Olinescu şi alţii[2].

Astfel înavuţită, a expus Societatea arheologică română colecţia sa de antichităţi la Expoziţia oraşului Cernăuţi, în septembrie 1886, în localul Şcolii c. r. de meserii de acolo.

*

Casa lui Antonie Mogoş din Gorj

Casa lui Antonie Mogoş din Gorj

*

După lista din catalogul expoziţiei[3], Societatea arheologică română avea, în anul 1886, un total de 47 obiecte felurite.

Societatea arheologică română a fost premiată la această expoziţie cu Medalia de argint pentru merite şi i s-a făcut elogii meritate în foi române şi străine, precum în „Tribuna”, „Voinţa naţională”, „Revista politică” din Suceava, „Neue Freie Presse” etc. Încurajată, chiar la început, într-un mod atât de măgulitor, tânăra societate dezvoltă o activitate febrilă, sub conducerea neobositului ei preşedinte, care nu cruţa nici timp, nici bani, ci necontenit năzuia să răspândească, printre românii din Bucovina, cunoştinţe arheologice, prin publicaţii diferite şi conferinţe publice, spre a stârni un interes mai viu pentru scopurile societăţii[4].

Părintele Constantin Morariu, autorul opului „Culturhistorische und etnographische Skizzen uber die Romänen der Bukowina”, spune că societatea ar fi stârnit interes pentru arheologie prin publicaţii. Poate Sfinţia Sa se gândeşte la rapoartele anuale ale societăţii, din „Gazeta Bucovinei”, anul I, 1891, No. 64, şi anul II, 1892, No. 3, precum şi la cel din „Romänische Revue”, căci alte publicaţii de ale dlui Dionisie O. Olinescu nu-mi sunt cunoscute, afară de studiul dumisale „Tezaurul de la Pietroasa”, despre care nu mai ţin minte unde a fost publicat.

*

Societatea arheologică română poseda şi un registru cronologic despre toate descoperirile arheologice din ţară şi străinătate. În No. 3 din „Gazeta Bucovinei”, anul 1892, se mai vorbeşte că „Darea de seamă despre mersul general al ştiinţei arheologice la Români, care se cere în înţelesul paragrafului 18 al statutelor, va urma mai târziu”. Această dare de seamă n-am aflat-o nicăieri; probabil că nu s-a făcut nici una.

Comitetul societăţii n-a lăsat să treacă nici o ocazie, când a aflat despre vreo descoperire arheologică, fără să se fi adresat persoanei de încredere, de la care spera să capete descrierea obiectelor, precum şi obiectele înseşi. La ce vază a ajuns Societatea arheologică română în ochii lumii străine, pe baza descrierii obiectelor ei, în feluritele foi, aceasta o dovedesc unele corespondenţe ce le-a primit de la alte societăţi arheologice. Aşa, de pildă, a cerut renumitul Muzeu central germano-roman din Mainz ca Societatea arheologică română să-i trimită obiectele ei de bronz, spre copiere; şi Societatea arheologică din Spalatto s-a adresat Ministeriului de culte să-i mijlocească publicaţiile arheologice ale societăţii româneşti. Mai amintim că Societatea arheologică română e citată şi în cartea „Handbuch der archäologischen-und Kunstvereine in Österreich”, editată sub egida Ministeriului de culte.

*

Ceramică românească

Ceramică românească

*

Părintele Morariu, secretarul societăţii, mi-a comunicat personal că şi Muzeul din Turin avea legături cu Societatea arheologică română din Cernăuţi.

Nu poate fi trecută cu vederea şi o altă împrejurare, care face onoare Societăţii arheologice române: În anul 1888, fu delegat căpitanul c. r. Heinrich Himmel, de către Societatea antropologică din Viena, de a face studii etnografice asupra feluritelor poporaţiuni ale Bucovinei şi, spre acest scop, el fu strămutat la Regimentul 41 de Infanterie din Cernăuţi. Domnul Himmel îşi compusese nişte chestionare, într-o mulţime de exemplare, şi le trimisese pe la toate societăţile, ba chiar pe la persoane particulare, rugindu-le să răspundă la întrebările etnografice formulate în ele[5].

*

Atunci se puse pe muncă straşnică părintele Constantin Morariu, secretarul societăţii, care era, pe atunci, administrator la biserica Sf. Paraschiva din Cernăuţi, cerceta şi studia toate teancurile de acte, ce zăceau, colbuite, prin arhivele capitalei bucovinene, şi dădu, în scurt timp, la iveală valorosul său op în limba germană, retipărit din „Romänische Revue”, „Culturhistorische und etnographische Skizzen Ober die Romänen der Bukowina”. Această carte e prima istorie temeinică a românilor bucovineni; ea făcu mult zgomot, pe vremea aceea, căci i se făcură recenzii chiar în reviste din Londra. În Bucovina, bântuia, atunci, o nemaipomenită prigoană în contra a tot ce-i românesc şi, de aceea, cartea Sfinţiei Sale, care a zvârlit în faţa asupritorilor adevărurile cele mai crude, a făcut mult sânge rău prin cercurile înalte din Bucovina şi imperiu. Cartea aceasta e şi un product al Societăţii arheologice române; păcat numai că Sfinţia Sa n-a publicat şi partea a doua, etnografică, ce-o are în manuscript, şi care conţine preţioase date despre obiceiurile românilor din Bucovina.

Cercetările şi dezgropările arheologice, întreprinse de Societatea arheologică română din Cernăuţi, pe moşiile Fondului religionar greco-ortodox., precum şi de conservatorul Iosif cav. de Gutter, pe la Hatna şi Dănila, atraseră atenţia Comisiunii centrale c. r. din Viena pentru artă şi monumente istorice asupra descoperirilor arheologice din Bucovina şi, de aceea, îl trimise Comisiunea pe exploratorul Szombathy în ţara noastră. Acesta povesteşte că dl Olinescu proiectase o hartă arheologică a tuturor locurilor din Bucovina, cu rămăşiţe preistorice şi romane, de pe care hartă a luat Societatea antropologică din Viena o copie. Această hartă îi înlesni foarte mult lui Szombathy cercetările sale[6].

*

Porturi româneşti

Porturi româneşti

*

Societatea era în toiul activităţii sale, când căpătă fatalul act de la Curatorul pentru înfiinţarea unui Muzeu al Ţării, prin care act se cerea, cu împrumut, colecţia de antichităţi a Societăţii arheologice române. Iată, în traducere românească, actul care, nevrând, a pus capăt Societăţii, şi pe care l-am copiat din arhiva Muzeului c. r. al Ţării:

*

„Onorabile Comitet al Societăţii,

Subsemnatul, Curator al Muzeului Ţării din Bucovina, roagă pe onorabilul comitet al Societăţii arheologice române din Cernăuţi să-i împrumute Muzeului Ţării din Bucovina colecţiunea sa arheologică, spre a lăţi şi propaga interesul pentru istoria ţării. Aceasta (colecţiunea) va fi expusă în localul Muzeului; iar mai ales faptul că actualul director al Societăţii arheologice române, dl Dionisie O. Olinschi-Olinescu, a fost ales, în şedinţa Curatorului din 6 Mart a. c., custode pentru secţia arheologică a Muzeului Ţării, garantează că obiectele vor fi expuse într-un mod sigur şi corespunzător.

Secretar. N. N.

Cernăuţi, în 12 Mart 1892.

Pentru Curatorul Muzeului Ţării din Bucovina.

Preşedinte, N. N”.

 *

În arhivele Muzeului c. r. al Ţării, am aflat următorul act, din partea Societăţii arheologice române, prin care răspunde Curatorului:

*

„Onorabile Curator,

Subsemnatul Comitet are onoarea să răspundă preţiosului act, cu data de 12 Mart 1892, No. 80, că colecţiunea Societăţii arheologice române se va împrumuta Muzeului Ţării din Bucovina numai cu învoirea adunării generale, care se va ţine cât de curând.

Cernăuţi, în 26 Iunie 1892.

Preşedinte. N. N.”.

*

Întreaga colecţie, care-i o avere naţională nepreţuită, se află şi acuma, de 14 ani, în Muzeul c. r. al Ţării, fără să-i fi trăsnit cuiva prin cap să o reclame.

Fiindcă guvernul Bucovinei persecuta, pe atunci, pe cei mai înverşunaţi luptători ai românilor şi deoarece Societatea arheologică română nu era privită cu ochi buni de către cei de la putere, s-au împrăştiat mai toţi membrii societăţii prin diferitele colturi ale ţării, unde nu le prea venea să facă arheologie. Stâlpii societăţii, Dionisie O. Olinescu, a părăsit ţara, din cauza vântului pustiirii, ce bătea, atunci, în Bucovina, şi a trecut în regat, şi acuma se află, pare-mi-se, în Caracal; iar pe părintele Constantin Morariu, cel mai cerbicos dintre aşa-zişii „iredentişti”, l-au trimis în satul Pătrăuţi, lângă Suceava, ca să-i treacă pofta de arheologie şi de a scrie cărţi ca „Schiţele” şi altele.

Societatea există numai pe hârtie.

*

Sculptură românească în lemn

Sculptură românească în lemn

*

Dl Dr. Polek, bibliotecar al Universităţii din Cernăuţi şi membru în Curatoriu, precum şi dl Stupnicki, secretar la Muzeul c. r. al Ţării, mi-au comunicat, personal, că o adunare generală nu s-a ţinut, iar colecţia s-a împrumutat aşa, de la mână, la mână (kurzer Hand), fără formalităţi. Părintele Constantin Morariu, însă, ne spune: „Ca să poată vedea fiecare lucrurile Societăţii arheologice româneşti, societatea a hotărât şi a dat (prin urmare trebuie să fi fost o adunare generală a societăţii), aceste lucruri, în 14 Mai 1893, ca să se păstreze, cu totul deosebit, în Muzeul Ţării din Bucovina[7]. Dl profrsor universitar dr. R. Fr. Kaindl, care a descris obiectele societăţii, după rapoartele Comisiunii centrale c.r. din Viena pentru artă şi monumente istorice şi după scrierile părintelui C. Morariu, zice că colecţiunea s-a predat încă înainte de deschiderea Muzeului[8]. Dar asta puţin ne interesează.

Societatea nu mai există, averea societăţii nu se ştie pe ale cui mâini a ajuns, iar actele sunt pierdute, afară de vreo trei, care se află încă în posesiunea fostului ei secretar, părintele C. Morariu, dimpreună cu sigilul societăţii. În statute se spunea apriat că, în cazul dizolvării societăţii, trece toată averea, dimpreună cu colecţiunea de antichităţi, în mâna Mitropoliei gr. or. din Bucovina, care singură are un Muzeu de antichităţi bisericeşti, ce stă veşnic închis pentru orişicine. Dar să nu se uite că mitropolia este greco-orientală, adică a românilor şi a ruşilor, şi, în caz când ar face pretenţii la colecţia de antichităţi, ar trebui să vedem, iarăşi, cum, din cauza cuvântului „greco-ortodox”, atât de fatal pentru românii din Bucovina, vor pune ruşii mâna pe averea noastră, strânsă cu atâta cheltuială. În cazul unei reactivări a societăţii, va fi de lipsă, deci, să se schimbe acest punct din statute.

*

Dovadă că, totuşi, se mai păstrează măcar amintirea despre Societatea arheologică română este că, la toate adunările generate ale Curatorului Muzeului c. r. al Ţării, se invită şi consilierul de la Curtea de Casaţie din Viena, dl Vasile Morariu, ca reprezentant al Societăţii arheologice române. Însă domnia sa nu apare nicicând şi, de aceea, nemţii noştri dispun de colecţie după plac, bunăoară cazul cu Expoziţia din 1906, când obiectele Societăţii arheologice române n-au fost expuse sub o etichetă proprie, ca să ştie şi ceilalţi români că muncim şi noi, ci au fost orânduite sub eticheta Muzeului.

Un fapt caracteristic pentru indiferenţa românilor bucovineni este că, la predarea colecţiunii, nu s-a scris nici un act, din partea Muzeului, că a primit sau nu colecţia; ba, ce-i mai mult, nu s-a făcut nici măcar o listă completă şi o descriere amănunţită a obiectelor predate, ci s-a luat totul la hurtă: „100 de numere, 450 de bucăţi şi 300 de monete”! Ce fel de bucăţi ş monete sunt acelea, habar n-au.

*

De aceea, m-am decis să compun eu o listă completă, după indicările din scrierile părintelui C. Morariu, din „Romänische Revue” (1890, an VI, pp. 362, 363) şi după „Părţi din Istoria Românilor bucovineni” (Cernăuţi, 1894, pp. 307 şi 308); rapoartele anuale din „Gazeta Bucovinei” (1891, No. 64; anul 1892, No. 3); Catalogul Expoziţiei din Cernăuţi (1886, p. 80) şi cartea dlui Dr. R. Fr. Kaindl, „Der rumänische archäologische Verein in der Bukowina” (Czernowitz, 1894). Acesta din urmă a întrebuinţat şi descrierea obiectelor, după rapoartele Comisiunii centrale c. r. din Viena pentru artă şi monumente istorice. Definiţia obiectelor nu-i totdeauna adevărată.

*

Iată, deci, din ce constă colecţia de antichităţi a Societătii arheologice române din Cernăuţi:

 

1) Patru urice de la Constantin Mihai Racoviţă Vodă, dtto 14 Mai 1756, şi celelalte, de la Voievodul Grigore Ioan, dtto 14 Iunie 1763.

2) O Evanghelie armenească, cu 9 icoane, şi o psaltire română, ambele cărţi în manuscript.

3) 12 copii de pe pietre mormântale.

4) 9 bucăţi de felurite unelte, anume cuţite, topoare, ciocane etc., doi idoli de lut din epoca de piatră.

5) 43 obiecte de lut din epoca preistorică.

6) O garnitură de obiecte pentru cusut; constau din oase de peşti, coarne de animale, ciocuri de păsări etc.

7) 3 obiecte fosile.

8) Un inel de argint de construcţie foarte primitivă.

9) 39 obiecte paleontologice.

10) 16 obiecte din epoca de bronz, anume lanţuri, lăncii, vârfuri de săgeţi, inele etc.

11) O urnă pentru cenuşă, două cărămizi, 6 monete de argint, una de alamă, 11 de aramă (la Kaindl, No. XI, mi se pare că-i o greşeală de tipar, căci, în loc de 11, se află 1 monetă de aramă), toate din timpul Romanilor şi aflate pe pământul Bucovinei.

12) 101 obiecte din epoca de fier, între care se află încuietori din secolul al XI-lea sau al X1I-lea, apoi vârfuri de săgeţi, săbii, lăncii, bucăţi de zale, cuţite, aparate pentru signaluri, furculiţe, zăbale de la cai, ancore, cuie, pinteni etc.

13) Un inel antic de argint.

14) O cheie de aramă.

15) O cersală (perie de cai) împietrită, de lemn, de pe timpul mongolilor.

16) O cruce de piept, care, după cum se pare, aparţinea unui prelat.

17) 15 obiecte din timpul mai nou: anume săbii, vârfuri de săgeţi, arcuri, straturi ornamentate de puşcă, gloanţe de piatră de felurite mărimi, pistoale, cuţite, furculiţe etc.

18) Două obiecte de argint şi două de aramă, anume pinteni sigilii.

19) 12 monete româneşti de aramă şi 8 de argint, din timpul ocupaţiunii ruseşti; altele de ale lui Petru Muşat (1375) şi ale voievozilor Ilie (1433-1434), Alexandru, Ştefan, Bogdan, cele mai multe cu inscripţii latine.

20) 18 monete polone de argint şi 29 de aramă.

21) 21 monete germane de diferite tipuri.

22) 15 monete austriece de argint şi 54 de aramă.

23) 15 monete turceşti.

24) 9 monete ruseşti.

25) 1 monetă grecească, una spaniolă, una italiană şi una suedeză.

26) 5 monete de origine necunoscută.

27) 10 medalii.

28) 10 bucăţi bani de hârtie din diferite timpuri[9].

*

Dacă comparăm articolul părintelui Constantin Morariu, din „Romänische Revue” (1890, anul VI, pp. 362 şi 363) cu acel al dlui dr. Kaindl, din 1894, vedem că colecţiunea de antichităţi a Societăţii arheologice române s-a înmulţit, în decurs de 3 ani, cu 8 obiecte de lut. Ar fi foarte bine dacă Societatea pentru cultura şi literatura poporului român din Bucovina ar pune mâna, cât mai degrabă, pe această bogată colecţie şi ar aşeza-o în una din sălile Palatului Naţional din Cernăuţi, ca să o poată cerceta şi studia oricine, sau să o dăruiască Muzeului Naţional din Bucureşti.

*

Ion Gramadă

(Viaţa Românească, Anul III, Iaşi, vol. 8, nr. 1, 1908, pp. 125-131)



[1] Gazeta Bucovinei, 1891, No, 61.

[2] Raport despre activitatea Societăţii arheologice române din Bucovina, în răstimpul de la Iunie 1886 până în Decemvre 1891. Gazeta Bucovinei, Cernăuţi, 1892. No. 3.

[3] Katalog der Ausstelung, Cernăuţi, 1886, p. 80.

[4] Romänische Revue, 1890, anul VI, p. 363.

[5] Gazeta Bucovinei, la locul citat.

[6] Szombathy, Die erste präthystorische Recognosci erungstour nach der Bukowina, im Iahre 1893, p. 4.

[7] Constantin Morariu, Părţi din istoria Românilor bucovineni, Cernăuţi, 1894, p. 308.

[8] Dr. Raimund Friedrich Kaindl, Der rumänische archäologische Verein in der Bukowina, Cernăuţi, 1891, p. 3.

[9] Multe din obiectele citate pe lista Expoziţiei din 1886 nu se află acuma. Ce s-a făcut cu dânsele?