ignoră-i, suflete, fii fericit şi taci!

*

un fulg desprins din rana-mprospătată

a eşuat pe pleoapă – parcă plânge,

iar steaua mea pe ceruri se arată

ca un stigmat de lacrimă şi sânge,

şi iar mă dor durerile altui,

şi sufletul în două se despică,

şi-n lumea asta largă simt că nu-i

decât iubire şi îmi este frică

 *

să fac un pas şi să încerc cu palma

să-mi însuşesc măcar un singur bob

ce lunecă cu fulgii albi de-a valma

ca să-mi vestească iarăşi că nu-s rob,

ci fratele aceluia ce vine

să îmi deschidă ochii, ca să văd

că liniştea ce o sădeşte-n mine

îndepărtează chinuri şi prăpăd

*

şi vorbele mieroase ce le-aruncă

drept pleasnă de harapnic nişte vraci

care se vor o cosmică poruncă,

ignoră-i, suflete, fii fericit şi taci!